Matthew Milliner citeazã cu admiraţie un paragraf al lui Margaret Barker, de o incoerenţã stupidã: tabernacolul mozaic reprezenta creaţia, împãrţitã în lumile vãzutã şi nevãzutã—Sfânta Sfintelor e lumea nevãzutã şi ‘starea de luminã necreatã’. Atunci, Templul nu mai reprezenta numai creaţia, ci deopotrivã creatul şi necreatul. Nu e un alineat de naturã sã te facã unul dintre admiratorii lui Margaret Barker; spre deosebire de îngãduitorul Milliner, eu cred cã nu numai competenţa ei savantã, ci şi logica ei e discutabilã.
Iar pe de altã parte, faptul cã Templul avea o structurã simbolicã nu cred cã e un lucru pe care sã fie nevoie sã—l aflãm de la Margaret Barker, şi nici cã delimitarea Sfintei Sfintelor de incinta Templului e semnificativã teologic. Faptul cã Milliner are nevoie de Margaret Barker pentru a afla cã împãrţirea spaţialã a Templului e semnificativã, nu spune nimic prea flatant despre propria lui perspicacitate.