Unitatea nu înseamnã uniformitate, existã diferite grade de subtilitate, cãrora e necesar sã li se rãspundã distinct, diferenţiat, religia înseamnã o paletã corespunzând unor nivele de subtilitate, iar personajul lui Eugenides are dreptate: dincolo de ceea ce e valabil pentru toţi, religia instituţionalã trebuie sã se adreseze diferenţiat diverselor grade de subtilitate a înţelegerii şi a trãirii—la fel cum, în aceeaşi privinţã, Patapievici are dreptate împotriva lui Paleologu, care cãuta sã reducã trãirea religioasã la tiparul evlaviei populare. Însã nu orice preţuire arãtatã religiozitãţii populare înseamnã demagogie. Gânditorul trebuie sã fie capabil sã recunoascã şi unitatea, nu numai diversitatea. Diversitatea fãrã unitate înseamnã divergenţã, aşa cum unitatea fãrã diversitate înseamnã uniformitate. Fanatizarea aspirã cãtre uniformitate, şi tinde sã suprime diversitatea. Probabil cã fanatizarea poate sã fie întâlnitã de—a lungul întregii scãri a subtilitãţii. Însã e posibilã şi o reprezentare echilibratã, netendenţioasã. Ratzinger vorbeşte uneori despre religiozitatea pe care a cunoscut—o în copilãria lui bavarezã. Ce semnificaţie au aceste cuvinte, venite de la un progresist? Atunci când Ratzinger laudã evlavia simplã, nu vãd în asta o concesie populistã, sau demagogie religioasã, ci o recunoaştere a unitãţii bisericeşti—care e altceva decât uniformitatea. Unitatea e firesc sã existe; uniformitatea e o silnicie.
Religia nu îşi poate permite sã trişeze—nici sã dea greş. Ea nu poate pretinde sã rãspundã unora din aspiraţiile umane cele mai adânci, conformându—le unor şabloane, unor tipare, în dispreţul individualului şi al unicitãţii.