Genericul şi distinctul
Şicul intelectual (Horguelin, Lovinescu, atâţia filozofi) e la fel ca amuzamentul (ceea ce Paleologu, referindu—se la cuplu, numea ‘petrecerea’ existenţei) şi ca plãcerea—nu e ceva vizat în sine, ci un rezultat firesc—cu alte cuvinte, sunt trãiri care însoţesc comportamente cu un alt scop determinat, conduite distincte, sunt trãiri pozitive care însoţesc anumite acte cu altã vizã; altfel, e numai pozã, afectare, mascã, aparenţã.
Faci una—şi ai aceastã trãire satisfãcãtoare. E vorba despre trãiri care însoţesc firesc activitãţi funcţionale; sigur, însã, cã aici mã refer numai la trãsãtura generalã, nespecificã, a amuzamentului, plãcerii, etc., care, ca şi bucuria, pot—şi trebuie—cultivate şi în activitãţi speciale, desluşite, adicã nu trebuie admise numai şicul, amuzamentul şi plãcerea ‘de însoţire’—ceea ce ar fi la un pas de puritanism—existã şi satisfacţii altele decât acelea derivate, profesionale, misionare, etc.. Existã o bunã dispoziţie genericã, însã şi momente pentru detentã. Singurele bucurii ale unui om nu e bine sã fie numai acelea care însoţesc alte activitãţi. Amuzamentul ca atare e important.
Dar sã revenim la gândul de la început—şicul intelectual veritabil nu e acela cãutat, ci acela firesc, şi e mai uşor sã—l remarci la cineva, decât sã—l defineşti, pânã la urmã ţine şi de inefabilul persoanei, nu e o trãsãturã detaşabilã, ci caracterizeazã persoana în singularitatea ei, e farmecul şi eleganţa cu care aceasta se ocupã de lucrurile spiritului, de obiectele culturale—farmecul, precizia şi autoritatea cu care le discutã, le apreciazã şi le ierarhizeazã, subtilitatea şi competenţa aparte a analizei, plus dezinvoltura, naturaleţea superioarã, mişcarea dezinvoltã a minţii, calitãţi intuibile şi care lasã impresia de nobleţe, de iscusinţã exersatã—ceva care încântã, îmbie şi distinge, farmecul plenar şi neîngrãdit—ceea ce e nu numai cuvenit, ci şi excitant şi înviorãtor, de un interes care însufleţeşte, de o vioiciune superioarã; e ceva ce, sã zicem, Aron, sau comparatiştii, nu aveau—existã la Simmel, nu şi la neokantienii care l—au precedat, le gãsim la filozofii gustaţi de Ep. Sigrist—etc..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu