marți, 13 februarie 2018

Am văzut-o pe Demi Moore în The Scarlet Letter, film definit de artificialitatea hollywoodiană şi falsitatea erotismului, cu psihologii complet neverosimile, pastorul e portretizat drept un neisprăvit exasperant, absolut antipatic, şi nevolnic; însă Demi Moore urmează cu consecvenţă o idee coerentă despre emancipata Hester (idee despre ceea ce ar fi trebuit, sau ar fi putut să fie personajul).

Azi, la Missa de seară, o lectură din 'Scrisoarea Sf. Ap. Iacob' ('Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare …', … descendens a Patre luminum apud quem non est transmutatio …, καταβαῖνον ἀπὸ τοῦ Πατρὸς τῶν φώτων), cu acest verset minunat: ut simus initium aliquod creaturae eius, ἀπαρχήν τινα τῶν αὐτοῦ κτισμάτων, 'ca să fim începutul creaturilor sale', adică să fim întâile roade, ca recolta dintâi, primă, apoi pericopa singurei pâini, et nisi unum panem non habebant secum; quomodo nondum intellegitis, 'cum de ...'.
Am văzut-o pe Vera Alentova în Moscova nu crede în lacrimi, poveste sovietică neconvenţională întrucât exhibă dependenţa erotică şi vulnerabilitatea Katerinei (însă personajul lui A. Batalov e un clişeu proletcultist ambulant).
Convenţionalitatea e declarată (nu şi neutralizată) cu ocazia picnicului cu camarazii lui Goşa.

A. Batalov era cu treisprezece ani mai vârstnic decât Vera Alentova.
Îmi rămân cititul, amintirile (senzaţiile din primăvara şi vara lui '88, senzaţiile din primăvara şi vara lui '90, o seară şi o dimineaţă din vara lui '91), cinemaul.
Am văzut, la TV, Az aranyember, Omul de aur (numele romanului are trei cuvinte, Az arany ember), cu Ildikó Pécsi, povestea unui navigator disputat de trei femei (turcoaica, Noémi, Athalie), ecranizarea are un nivel artistic incontestabil modest, în stil neoclasic (Gertler), însă, de la un moment dat, personajele încep să discute despre Rai, trandafiri, fericire; The Heat, o comedie poliţistă vulgară, însă cu Sandra Bullock; Z for Zachariah, cu Margot Robbie, o robinsonadă uimitor de bine scrisă şi de originală; Dawn Rider, un western în culori reci, îngrijit, artizanal, însă tern.
Am găsit, într-o integrală a liricii lui E. Botta, versurile acestea:

'într-un dor
de o infinită măreţie'

'Ai băut a vieţii şi a morţii frumuseţe toată,
codrule mare, Briareu!'

'voi, stele, măşti de aur,
hieratice făpturi'

'cântare cântă-mi în homerica zi'

În 'De caelo':
'al veciilor porumbel singuratec'

şi:
'printre cereştile clare odoare
Melancolie, iubirea mea'.

Altundeva:
'pe muntele Daciei, în lumina de sus'

'cornul învierilor sună,
şi până la mine veşnicia străbate …'

'şi mă ia cenuşiul, şi sunt copia umbrei'

'adieri negrăit de blânde'

'Gloriei tale fost-am cupa, de-argint vasul …
[…]
eram pasul tău, mersul tău, eram Pasul'

'glia României,
dulce ca o azimă dospită în miere,
turta din miere şi fiere a tatălui nostru
[…] Bălcescu'

'primăverile din vechime'

'mă însoţeşte acel Cineva,
Iubirea, pururi cu mine'.

'Preistorie' seamănă cu 'Corbul' ('o sânziană …'). Poemele au titluri ca 'Briareu', 'De caelo', 'Bărbat Voevodul', 'Seraphita', 'Mozart' ....
Unele poeme prefigurează protocronismul, câteodată sugerează o înrudire cu Bogza.

miercuri, 7 februarie 2018

Am văzut-o pe Demi Moore în Flawless, un caper scris ca o melodramă submediocră, ponosită; la 44 de ani, Demi Moore e distinsă şi stilată, credibilă, însă scenariul e îngălat şi submediocru, lipsit de dramatism, cu motivare psihologică insuficientă (relaţia protagonistei cu omul de serviciu, amintirea soţiei acestuia), cu o protagonistă care e un şablon, dialoguri de un primitivism consternant (de ex., primul dialog al ei cu omul de serviciu, în birou) şi o critică socială şi politică indigestă.
Sâmbătă, comemorarea Sfântului Blaziu, o lectură din Iov; o rugăciune despre 'mijlocirea şi meritele' Sf. Blaziu.

Dum., la Missa de seară, predică despre poveri (invidie, neiertare, vinovăţii), rugăciunea euharistică pentru răposaţii 'a căror credinţă numai tu ai cunoscut-o'.

Marţi, sărbătoarea martirilor de la Nagasaki, la Missa de seară, rugăciunea lui Solomon, pericopa esenţialului (respectul şi eschivarea).
Am văzut, la TV, Tombstone, 1993, regizat de Cosmatos, cu V. Kilmer fermecător ca J. Holliday, Dana Delany în rolul artistei, o naraţiune simplă şi anistorică; o satiră americană din 1993, cu Margaret Colin şi Dourif în roluri secundare, D. Coleman face un rol în genul lui Steiger; Tropa de Elite, o capodoperă braziliană; The Vegas Strip War, 1984, cu Hudson şi Sharon Stone, un film ridicol, cu dialoguri bombastice, însă, de fapt, simpatic.