miercuri, 22 noiembrie 2017



hoc nunc os ex ossibus meis et caro de carne mea haec vocabitur virago quoniam de viro sumpta est (‘aceasta iată e os din oasele mele şi trup din trupul meu; se va numi femeie …’, Geneza 2.23).
erant autem uterque nudi […] et non erubescebant, ‘şi nu se ruşinau’.
Când te îndrăgosteşti de cineva, Dumnezeu îţi declară: te iubesc, jertfeşte, adică inima sus, curaj, fericire. Dumnezeu îi declară omului un singur lucru: veni foras (vino afară!, Ioan 11.43), solvite eum et sinite abire (dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă’, Ioan 11.44), sed vado ut a somno exsuscitem eum (mă duc să-l trezesc, Ioan 11.11), ascultă-mă. Fii fericit, fii bun, cunoaşte ce înseamnă să cinsteşti, cinsteşte ceea ce e vrednic.
În versetul 24 de la Geneză 2 e enunţată legea complementarităţii, et erunt duo in carne una.
de fructu vero ligni quod est in medio paradisi praecepit nobis Deus ne comederemus et ne tangeremus illud. ‘Numai din rodul pomului celui din mijlocul Raiului …’ (Geneza 3.3). În suflet există pulsiunea de a iubi binele, şi de a nimici răul. Sunt cele două impulsuri din teoria freudistă, erosul şi distructivitatea, doar că distructivitatea aceasta e orientată moral, ar trebui să slujească purificării, să modeleze fiinţa. Abia ca ură de sine, ea se exprimă ca latrie sau ca mizerie.
Există modalităţi de a te închina binelui cu sinceritate; nici binelui, cu ipocrizie, nici răului, cu sinceritate. A doua variantă e o ticăloşie, a treia ar fi o naivitate.
Care e semnificaţia ‘pomului cunoştinţei binelui şi răului’ (Geneza 2.9, 2.17), lignum scientiae boni et mali? Înseamnă erosul şi opusul său, structura binară, o complementaritate, însă nu aşa cum a răstălmăcit-o freudismul, care imită o etologie mecanicistă. Ce înseamnă interdicţia de ligno autem scientiae boni et mali ne comedas in quocumque? Cunoaşte-te pe tine însuţi, vezi lumea aşa cum e, acesta e darul cel mai preţios. Nu răstălmăci. Să nu te crezi sfânt, să nu te crezi condamnat. Nu trişa, nu inversa, nu adora mintea, nu adora lumea.
Lasă neatins acest pom, virgin, nu îl perverti, nu îl devora, ai înţelegere, păstrează-ţi discernământul. E pentru tine, nu îl scâlcia. Nu îţi îngrădi mintea, nu o aservi, nu o instrumentaliza.
Gândirea magică e falsă pentru că recurge la analogii, amalgamează. Gândirea metafizică vizează esenţialul şi individualul.

Ioan Alexandru are o poezie despre Raiul subzistent, ‘dezlegarea florilor’, firea originară subzistentă, ‘licărele-acestea de potire’, frumuseţea fizică înţeleasă ca aliment al dorinţei umane de nemurire, ceea ce e un gând nobil (‘Flori şi fluturi’). În lirica sa religioasă există uneori bucurie.
În ‘Pantocrator la Borzeşti’: ‘obrazu-acesta-nseninat’.
În ‘Agapia, iubirea va rămâne’: ‘Ea singură în lume-i mai presus/ De-mpuţinare şi de devenire’.
Grigorescu e înţeles ca pictor extatic (‘Şi-n loc să fie ele-n slujba ta …’).
Lirica lui Ioan Alexandru nu convinge întotdeauna. Fluenţa şi simplitatea au ceva păunescian; poate tocmai de aceea creaţia lui pretinde familiarizare, obişnuire. Alteori, există o oarecare artificialitate (‘Dinspre înviere răsărindă’; dealtminteri, ‘Iubirea’ revine unui ermetism sui generis), cu convenţionalitatea sentimentului, o grandilocvenţă simplistă şi vană (‘A viat la noi întru-nviere’), autohtonism pompos şi festivist, teribilism şi efecte epatante, şi neglijenţe, sau nonşalanţe, de ritm, de metrică (structură ritmică). Naivitatea simulată şi pompoasă a ‘Sinaxarului’ poate reprezenta polul acesta.
‘Omul’ e un poem expresionist izbutit. Poate exista impresia că substratul cel mai profund al liricii lui e anxietatea; pare o lirică lipsită de cordialitate.
Am ales câteva poezii ale lui Alexandru: ‘Flori şi fluturi’, ‘Iubirea’, ‘Agapia, iubirea va rămâne’, ‘Grigorescu la Agapia’, ‘Moldoveanca’, ‘Pantocrator la Borzeşti’, ‘Sinaxar’, ‘Omul’, ‘Psalm’ (‘Oriunde plec Tu eşti mereu cu mine’).
Ioan Alexandru e autorul unei opere lirice, alfabetar al frumuseţii, care trebuie gustată, testată, nu caracterizată în ansamblu.

luni, 20 noiembrie 2017


Duminică seara, la Missă, lectură din ‘Cartea proverbelor’, aleph mulierem fortem quis inveniet … (31.10), şi parabola talanţilor. Semnificaţia acesteia ar putea fi: să nu fii complexat. Al treilea servitor se consideră netrebnic, nu are încredere, ‘puterea’ lui e vlaga lui morală, adică încrederea puţină, lipsa de robusteţe: et timens abii. Unicuique secundum propriam virtutem, ἑκάστῳ κατὰ τὴν ἰδίαν δύναμιν, ‘fiecăruia după priceperea proprie’, δύναμις înseamnă aptitudine, iscusinţă, har, valoare, semnificaţie. Un lexicon chiar dă ‘putere morală’ ca una din valenţele cuvântului. Versetul 30 de la Matei 25 dă semnificaţia justă a predestinării, ca posibilitate, ca şansă oferită. Aceasta e chiar gândirea Sf. Ioan Zlataust. Al treilea servitor s-a oferit pe sine plânsetului şi scrâşnirii (adică pocăinţei, adică unui început de reconciliere, regretului cu care începe reconcilierea); parabola nu e deloc pesimistă. Biblia enunţă pretutindeni, întotdeauna, iubirea, iertarea. Chiar pentru cel nevrednic poate să mai fie o şansă.
Gelozia legitimă e absolut îndreptăţită, pentru că e o participare a naturii feminine la firea lui Dumnezeu, care detestă adulterul şi inconsecvenţa, ezitarea.
Traducerile româneşti ale paremiilor biblice au, la 31.10, ‘coralii din depărtare’, ‘mărgeanul’, ‘mărgăritarele’. O ediţie interlineară a Bibliei ebraice dă ‘valoare cu mult deasupra rubinelor’. Termenul e pə•nî•nîm, tradus ca giuvaiere, rubine. Rubinul simbolizează pasiunea, apărarea, soarele.
La predică, Schweitzer, liberalul meloman, şi sobrietatea lui, bunul simţ, Sf. Francisc şi începerea binelui, Sf. Augustin şi dăruirea, un film al lui Fellini şi metafora circului. Luteranul e simbolul celei de-a treia căi în exegeză.
Dimineaţă m-am gândit la protagonistul unui roman interbelic american (1929, al patrulea roman al lui Faulkner), Benjy Compson; la inversul epigrafului acestui roman; la calamburul englez; la gratitudine; la o capodoperă a romantismului francez, al doilea roman al lui Beyle.

miercuri, 15 noiembrie 2017

Jeremy Taylor, episcop, ‘Shakespeare al teologilor’, comemorat liturgic de anglicani, unul din autorii spirituali majori ai Occidentului, scria că meditaţia este limba sufletului şi limbajul spiritului nostru.
‘Partea principală a rugăciunii noastre e întregul îndatoririi noastre; şi aşa cum trebuie să îi cerem lui Dumnezeu orice avem nevoie, aşa trebuie să veghem şi să lucrăm pentru tot ceea ce cerem.’
‘Milostivirea este ca şi curcubeul, pe care Dumnezeu l-a aşezat în nori; niciodată nu străluceşte după ce se înnoptează. Dacă refuzăm milostivirea aici, vom avea parte de dreptate în veşnicie.’
‘O soţie bună e cel de pe urmă şi cel mai bun dar al Cerului către bărbat, nestemata lui cu multe calităţi, sipetul [1] lui de giuvaieruri; vocea ei e muzică suavă, surâsurile ei sunt ziua lui cea mai strălucitoare, sărutul ei păzeşte nevinovăţia lui, braţele ei sunt hotarul siguranţei lui.’
‘Să nu te înşeli. Acele plăceri care răvăşesc calmul şi liniştea vieţii tale nu sunt plăceri.’
‘Acest har (curăţia intenţiei) e atât de ales, încât sfinţeşte faptele cele mai obişnuite ale vieţii noastre, şi cu toate acestea atât de necesar, încât fără el cele mai bune fapte ale cinstirii noastre sunt nedesăvârşite şi greşite.’
‘Oricine care e un ipocrit în religia lui îşi bate joc de Dumnezeu, înfăţişându-i exteriorul, şi păstrând interiorul pentru duşmanul său.’ (Duşman care e atât al lui Dumnezeu, cât şi al ipocritului, de aceea ipocritul e sclav.)
‘Cele mai mari rele sunt de la noi înşine; şi tot de la noi înşine trebuie să aşteptăm binele cel mai mare.’
‘Dacă ai un ghem de spini în ceea ce ţi-a revenit din viaţă, nu e nevoie să te şi aşezi pe el.’
‘Toate visele reflectă ingeniozitate şi dibăcie înnăscute pentru a te confrunta cu, şi a rezolva problemele vieţii.’
‘Prietenia e cea mai puternică legătură din lume.’
‘E imposibil să îi faci pe oameni să îşi priceapă ignoranţa, pentru că trebuie cunoaştere ca să o sesizezi; şi, ca atare, cel care o poate sesiza nu o are [ignoranţa]’ [2].
‘Nimeni nu poate să ne stânjenească rugăciunile particulare către Dumnezeu; fiecare om poate clădi o capelă în pieptul său, el însuşi preotul, inima lui jertfa, şi pământul pe care păşeşte, altarul.‘ (Acesta e unul din principiile luminoase ale protestantismului. Ca atare, viaţa, viaţa cotidiană nu trebuie să devină o blasfemie, o secvenţă de blasfemii sau de concesii. Apoftegma aceasta e vrednică de Scriptură.)
‘Prin prietenie să înţelegeţi cea mai mare iubire, cea mai mare solicitudine, cea mai deschisă împărtăşire, jertfele cele mai nobile, adevărul cel mai răspicat, povăţuirea cea mai cordială, şi cea mai mare unire a minţilor de care sunt capabili bărbaţii şi femeile de ispravă.’
‘Toate femeile virtuoase, ca ţestoasele, îşi poartă casa pe capete, şi capela în inimă, şi primejdia în ochi, şi sufletele în mâini, şi pe Dumnezeu în toate faptele lor.’
‘Dumnezeu e ubicuu prin puterea lui. […] El face să se zdruncine puterile iadului de ameninţările lui, şi leagă diavolii cu cuvântul lui.’
‘Credinţa conversează cu îngerii, şi anticipează imnurile de slavă.’
‘Unele prietenii se leagă prin fire, unele prin contract, unele pe dobândă, şi unele de către suflete.’
‘Discreţia e castitatea prieteniei.’
‘O religie fără taină trebuie să fie o religie fără Dumnezeu.’ (Impostorii au născocit, drept surogat, o pretinsă religie cu mahalagism.)
‘Cea mai bună teologie e mai degrabă o viaţă dumnezeiască decât o cunoaştere dumnezeiască.’
‘Orice implorăm de la Dumnezeu, să ne şi străduim pentru acel lucru.’
‘Căsătoria este maica lumii. Menţine regatele, şi umple oraşe şi biserici, şi Raiul însuşi.’ [3]
‘Să fii mândru de învăţătură înseamnă cea mai mare neştiinţă.’
‘Cel care glăsuieşte împotriva raţiunii proprii glăsuieşte împotriva conştiinţei proprii, şi ca atare e sigur că niciun om nu-l slujeşte pe Dumnezeu cu o conştiinţă bună, dacă îl slujeşte împotriva raţiunii lui.’
Existenţa ar trebui să nu fie un comentariu batjocoritor al Scripturii. Deriziunea nu e niciodată sfântă. Perfidia, strepezirea, impostura şi mediocritatea dau numai poşircă, argoul exprimă numai meschinărie şi obtuzitate. Nesimţirea, grobianismul nu se aflau în ierarhia valorilor morale enunţată de episcopul Jeremy Taylor. Nesimţiţii vor să primească suflet şi să ofere batjocură şi ipocrizie; ei preferă să tapeze. Deasupra tuturor sunt simbolurile religiei.
Heber scria că Taylor îi seamănă, ca polemist, lui Pascal (cf. ‘The Whole Works of the Right Rev. Jeremy Taylor’, v. I, 1839, pag. 243 a prefeţei).
‘Oamenii spun că viaţa e principalul lucru, însă eu prefer cititul.’ (L. Pearsall Smith)


NOTE:

[1] Înseamnă şi sicriu.
[2] Aici formularea episcopului Taylor e un pic echivocă, pentru că în enunţ au figurat atât ignoranţa, cât şi cunoaşterea.
[3] Aici, căsătoria poate să fie şi simbolul Sf. Spirit.

luni, 13 noiembrie 2017


‘Cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile mele de căile voastre şi cugetele mele de cugetele voastre’ (Isaia 55.9).
Versetul enunţă, însă, şi diferenţa dintre existenţa pământească adevărată şi surogatul existenţei. Cerurile sunt departe de pământ, însă infernul e departe şi de Cer, şi de pământ, care e la mijloc. Enunţului apofatic îi corespunde şi mesajul de încurajare.
Înţelesului literal îi corespunde un înţeles simetric, deopotrivă de adevărat. ‘Fii mai uman, nu fi absurd, ai bun simţ, nu te mai chinui, trăieşte pe pământ, nu în infern, nu fi nici arogant, nici credul, nu te îngrozi de mine.’

duminică, 12 noiembrie 2017


Într-un ‘Imn către Venus’, Homer scrie că Jupiter
‘ades pogoară să-şi iubească făpturile;
iar spre a ascunde hoţia de ochii Herei,
zeul se preschimbă într-o formă foarte pocită;
Hera, soţia şi sora lui, atât în rang
cât şi ca frumuseţe cea dintâi în neamul ceresc’
(‘The Minor Poems of Homer’, , pag. 77)
‘Era obiceiul de a săruta ochii, ca un semn de gingăşie extraordinară.’
‘O Hera, nu fi supărată pe Iupiter al tău’ (din ‘Timon’, piesă manuscrisă, cf. Steevens, comentariu la ‘Winter’s Tale’).
Johnson scria că Shakespeare a confundat-o pe Hera cu Atena (v. ‘The Plays and Poems of William Shakespeare’, v. XIV, pag. 353).