L. DUCHESNE, ‘HISTOIRE ANCIENNE DE L’EGLISE’, TOME III, 1910

L. DUCHESNE, ‘HISTOIRE ANCIENNE DE L’EGLISE’, TOME III, 1910

Ĩn măsură mai mică decât la Roma, acest sentiment [--al indefinibilei consideraţii pentru Roma--], mai mult sau mai puţin raţionat, exista pretutindeni ĩn Biserică şi se manifesta cu fiecare prilej, cu condiţia ca circumstanţele să nu se ĩmpotrivească. Ĩn Răsărit sunt de semnalat două influenţe centrifuge: mai ĩntâi aceea a conflictelor, care diminuează respectul, duc la separări, vremelnice, ĩntr—adevăr, dar apte să genereze obiceiuri supărătoare; apoi aceea a organizaţiilor locale care, veghind de la faţa locului asupra nevoilor ecleziastice, reduc considerabil raporturile cu Sf. Scaun. Ĩn sc. al V—lea, acesta a fost adesea certat cu Răsăritul. De—abia se ieşise din chestiunea spinoasă ridicată de schisma Antiohiei, că se ĩnfăţişă aceea a Sf. Ioan Gură de Aur. Atunci s—a rupt, pentru ĩntâia dată, alianţa tradiţională a Romei şi Alexandriei, şi Alexandria reuşi să atragă de partea sa aproape ĩntregul episcopat grecesc. A fost nevoie de timp pentru reluarea relaţiilor. Cearta reĩncepu ĩn legătură cu Eutihie şi cu Dioscor, şi de această dată se şi isprăvi cu bunele relaţii cu Egiptul. Veacul se ĩncheie ĩn schisma legată de Acaciu, şi această schismă se ĩntinde ĩn tot Imperiul răsăritean. Mai gravă ĩncă, mai fatală conservării unităţii ecleziastice, este ĩntemeierea unui fel de papalitate grecească la Constantinopol, favorizată de despărţirea celor două Imperii şi de diferenţa lingvistică. Aici se vorbeşte latina—acolo, greaca; aici se reclamă de la Ĩmpăratul de la Constantinopol, acolo de acela de la Ravena. Ĩn Imperiul răsăritean bisericile sunt de acum ĩnainte suficient de bogate pentru a nu avea nevoie de asistenţa romană, destul de luminate şi ierarhizate pentru a—şi satisface toate nevoile fără a cere sfaturi metropolei celei vechi. E nevoie de conflicte suficient de grave, de cazuri ĩntr—adevăr speciale, pentru a apărea ideea de a se recurge până la Roma.
Astfel de cazuri, totuşi, se produc din când ĩn când. Se ĩntâmplă uneori că ULTIMA RATIO ecleziastică a Răsăritului, hotărârea sinodului ‘ecumenic’, să suscite proteste, şi aceste proteste să ĩi fie adresate Romei: Roma intervine, face ca judecata ei să precumpănească, sau cel puţin ĩşi rezervă ĩn mod solemn dreptul ĩmpotriva biruinţei momentane a forţei. Sentinţa dată ĩmpotriva lui Gură de Aur de către sinodul ‘de la stejar’ şi episcopul Alexandriei este casată, pe apel implicit, de către Papa Inocenţiu. Ĩn pofida tuturor ĩmpotrivirilor, chiar ale lui Teofil şi Chiril, această casare a sfârşit prin a—şi ĩndeplini efectul. Dacă Nestorie cade din scaunul Constantinopolului, faptul se petrece mult mai puţin din cauză că l—a condamnat Chiril cât fiindcă nu l—a susţinut Roma. Ĩn această dezbatere complicată, acordul care a fost ĩn cele din urmă stabilit nu se produce fără intervenţia Papei Xist al III—lea. Al doilea sinod de la Efes este casat de către Papa Leon, ĩn urma apelului precis, şi deasemeni pe baza raportului delegaţilor săi. Leon este cel care pacifică Răsăritul şi care reglează, fie prin scrisoarea lui către Flavian, fie prin delegaţii săi la sinodul de la Calcedon, termenii acordului dogmatic. Urma intervenţiei lui va rămâne, vreme de două veacuri, ĩn rezistenţa pe care o va ridica, ĩn lunga luptă susţinută pentru a apăra tomul roman şi sinodul de la Calcedon. Li s—ar putea, ĩn diverse momente ale acestor conflicte, reproşa Papilor sau reprezentanţilor lor faptul că s—au informat incomplet, că n—au ştiut să ĩnţeleagă anumite nevoi locale, că le—a lipsit supleţea ĩn exerciţiul autorităţii lor; nu li s—ar putea reproşa că ar fi avut o conştiinţă prea slabă a datoriilor lor, sau prea puţin zel ĩn a i se conforma. [...] Ĩntr—un cuvânt, ar fi fost dificil, date fiind circumstanţele, să facă mai mult decât au făcut, nu spun pentru a—şi afirma autoritatea—nu aceasta le era preocuparea—ĩnsă pentru a o pune ĩn serviciul binelui Bisericii răsăritene.

DESPRE REPUTAŢIA DE AUTORITARISM

DESPRE REPUTAŢIA DE AUTORITARISM



Cum a ajuns Băsescu să aibă reprezentarea publică de autoritarist? Care sunt elementele autoritarismului său? Oamenii ajung să creadă că ceea ce au auzit, ceea ce li s—a spus să creadă, au gândit ei ĩnşişi.
Sursa opiniilor oamenilor este nu reflecţia, nu gândirea, ci ceea ce se spune, ceea ce li s—a spus adesea, ceea ce au auzit. Oamenii apreciază după reputaţii—preiau aprecierile. Aşa stau lucrurile cu ‚autoritarismul’ lui Băsescu; aşa stau lucrurile, ĩn alt plan uman—spiritual, cu Suveranul Pontif—şi cu precedentul Suveran Pontif. Orice exercitare, de orice fel, a autorităţii este prompt taxată drept autoritarism. E suficient să se spună despre un lider că este ‚autoritarist’.
Pentru atâţia oameni legalul este moralul. Sursa aprecierilor lor morale sunt normele legale.

INFIRMAREA DEMOGRAFICĂ A TEORIILOR EVOLUŢIONISTE ALE SEXUALITĂŢII

INFIRMAREA DEMOGRAFICĂ A TEORIILOR EVOLUŢIONISTE ALE SEXUALITĂŢII



Ĩn interpretările majoritare, teoria evoluţionistă a sexualităţii este considerată a prezice multiplicarea indefinită, la rate ĩn creştere, ale populaţiei umane. Tendinţa prezisă ar fi una continuu ascendentă.
Sociografii par contrariaţi de faptul că declinul demografic contrazice simplistele teorii darwiniste ale sexualităţii; populaţiile umane nu se reproduc indefinit, arată statisticile. Demografic, populaţiile nu s—au comportat malthusian/ darwinist. Cu alte cuvinte, sociologia nu este o ramură a biologiei (evoluţioniste), iar curba demografică nu e prezisă de tezele darwiniste.
Datele demografice nu s—au comportat darwinist; pe de altă parte, nici nu cred că fenomele de declin demografic pot fi subsumate unei cauze unice—revoluţia sexuală este valabilă pentru SUA, sărăcia şi haosul pentru Rusia şi estul Europei. E adevărat ĩnsă că promiscuitatea şi pierderea reperelor moralităţii tradiţionale ar putea fi totuşi desemnată drept origine a comportamentelor demografice aberante. Săracii din culturile tradiţionale nu se comportă la fel ca aceia din culturile ‘liberalizate’ sau secularizate.
Ficţiunea sociologiei ca subcapitol al teoriei evoluţioniste generale (--teorie generală a lumii organice--) arată mizeria de care sunt capabili savanţii.
Populaţiile umane tind să se reproducă indefinit.

Verne a dat 54 de romane antume şi o culegere de nuvele; există şi opt romane postume, şi unul antum apocrif. Dintre cele 63 de romane, două sunt apocrife. Dintre apocrife şi postume, netraduse la noi sunt EPAVA şi NAUFRAGIAŢII. Şapte dintre romanele postume sunt traduse.
Nu ştiu să se fi tradus, postbelic, Le Chancellor, Les Tribulations d'un chinois en Chine, Le Chemin de France, Famille-sans-nom, Sans dessus dessous, Mistress Branican, Seconde Patrie, Les Frères Kip, Un drame en Livonie, L'Épave du Cynthia şi Les Naufragés du Jonathan.
Ĩn seria de autor au apărut 37 din romanele antume, şapte din romanele postume şi culegerea antumă de nuvele.
Latura parnasiană a operei de colorist şi de fantazist a lui Verne.
Opera de ficţiune a lui Verne se compune din 63 de romane, autentice sau atribuite, şi 19 nuvele, respectiv două culegeri de nuvele—dintre care numai prima, antumă.

FANATISM ŞI PLURALISM

FANATISM ŞI PLURALISM

Este permis pluralismul ĩn filozofie numai ĩntrucât aceasta este dipreţuită sau i se cere prea puţin; altfel, de ce teologii sunt blamaţi pentru a nu se fi putut pune de acord ĩn timp ce filozofii sunt elogiaţi tocmai pentru individualismul şi singularitatea lor? Cum de ĩn filozofie divergenţa inconciliabilă e un merit—iar ĩn teologie, nu?
Teologii antici sunt certaţi pentru a nu se fi putut pune de acord—iar filozofii sunt aplaudaţi pentru acelaşi lucru; implicit, filozofiilor li se dă stautul de speculaţii sau fantezii, toanele fiecăruia. De ce ĩn filozofie pluralismul e un merit—iar ĩn teologie un defect? Par filozofii mai puţin fanatici decât teologii?
De ce disensiunile filozofice sunt semne de originalitate, iar cele teologice sunt semn de ĩngustime, fanatism, etc.?
Calcedonienii ‘fanatici’ sunt consideraţi mărginiţi şi obtuzi, etc.. De ce? Cu ce se arată filozofii mai dispuşi spre a se pune de acord?

DISTINCŢIILE LUI RICKERT

DISTINCŢIILE LUI RICKERT

Rickert nu numai distingea, ci şi separa, ĩn tipologia lui hexapartită, domeniul axiologic mistic de cel filozofic—religios—şi, corelativ, ‘veneraţia’ de ‘devoţiune’ şi ‘misticismul’ de ‘teism’. Pentru fiecare din cele şase direcţii ale naturii umane, Rickert distinge domenii axiologice, concepte, rezultate, relaţionări şi intuiţii.
Această dihotomie a lui Rickert arată că avea noţiuni false, pervertite atât despre ‘misticism’ cât şi despre religie.
Pe ambele le ĩnţelesese greşit—ĩn spiritul pervertit al modernităţii şi al lutheranismului. Pentru el, misticismul şi religia—dacă nu se exclud—cel puţin ĩşi sunt exterioare, mutual exterioare. Dacă ele se intersectează ĩn individualitatea umană, faptul e irelevant pentru ceea ce vrea Rickert să afirme; această disjungere ideală este ĩncă mai falsă decât ar fi fost negarea corelărilor ĩn existenţă. El se referă la faptul că, ideal, teoretic, misticismul şi teismul ĩşi sunt exterioare—aşadar, noţiunea lui de misticism este aceea a unui Otto—misticismul hindus şi eckhartian, considerate de către unii ca echivalente—accepţia ‘hindusă’ a misticului.
Pe de altă parte, filozofia ĩi apare ca ĩnrudită cu religia şi nu cu ştiinţa/ logica—ceea ce pare ĩmbietor ĩnsă deconcertant. Rickert ecartează filozofia de ştiinţă—pentru a o asocia religiei.

Simmel preluase de la Marx câteva observaţii de filozofia culturii sau de sociologie, şi nu materialismul istoric ca doctrină; ba mai mult, ceruse explicit depăşirea acestui materialism istoric şi trecerea dincolo de el. Marxismul ĩi apărea ca imperfect ĩnsă utilizabil; tandemul Nietzsche—Marx, pe un fond epistemologic neokantist, exista deopotrivă la Simmel şi la Weber. [--Marx există şi la Tönnies, care a scris şi despre Nietzsche—o lucrare recenzată chiar de către Simmel.--] Simmel dădea ideilor lui Marx un fond criticist. Pe de altă parte, se vede că—l citise cu plăcere şi folos pe Marx, şi culesese expresii care i se păreau inspirate; e evident că vedea ĩn Marx un sociolog/ filozof remarcabil. Ĩn concluzie, Simmel, referindu—se relativ rar la Marx, a preluat de la el o teză, o observaţie fundamentală—cu toate că bineĩnţeles nu şi cadrul materialismului istoric.
Ĩnalta lui intelectualitate ĩi interizcea să ia ĩn vrac vreo doctrină—rezerve a formulat faţă de kantism, etc.. Nu era aservit operei nimănui.
Ĩn ceea ce a scris, Simmel frânge mereu retorica; oricâte formule inspirate şi butade ar exista la el, puţini mari autori sunt la fel de neretorici ca el; stilul lui e şi analitic, şi neutru. Simmel desfiinţează retorica, o frânge. Nu există le el piruete, fraze de efect.
Probabil corelativ, lui Simmel i—a fost foarte străin idealismul german speculativ—ca şi climat filozofic. Se vede că speculativismul ĩi repugna. Intuiţia, intuiţia artistică—chiar medierea artistică—şi nu speculaţia reprezintă sursa metafizicii simmeliene.
La Ortega, Lukács, Marcel, Vianu, literarul e o temă mai frecventă. La un admirator—EMC—Rembrandt apare ca artist—cheie. [--A se vedea că Ortega e probabil unicul lui discipol neevreu.--] Tematica naţionalistă, direcţia naţionalismului—şi, ĩn speţă, a germanismului militant—şi militarist. Direcţia naţionalistă—la altitudine metafizică. Germanism. Chiar dacă—analitic—fără basmele ‘faustianismului’, etc., fără mitologia barbariei.
Findlay a mers de la Wittgenstein la idealiştii germani şi greci aşa cum Simmel a trecut sau a mers de la Kant la Goethe.
Unii cred că Simmel ĩşi alegea subiecte filozofice ‘ingrate’; eu cred că, dimpotrivă, subiectele lui sunt dintre cele mai excitante—Nietzsche, arta, kantismul, natura şi chestiunile fundamentale ale filozofiei.

SCRISUL LUI SIMMEL

SCRISUL LUI SIMMEL



La Simmel filozofia artei nici nu era un scop ĩn sine, ci el gândea arta ĩn relaţie cu metafizicul, cu posibilităţile metafizice făcute accesibile de către artă.
Ĩn linii mari, la Simmel există un prim deceniu de scrieri de sociologie şi ştiinţe sociale, un al doilea deceniu tranziţional, de filozofie—cel al câtorva din marile cărţi, cele despre filozofi; şi un al treilea deceniu de metafizică şi filozofia artei.
Kantism aplicat—epistemologia ştiinţelor sociale; kantism teoretic, filozofie; şi depăşirea criticismului ĩn direcţia metafizicului—noua direcţie. Aşa cum s—a şi scris, influenţa lui Bergson ĩncepe exact odată cu acest al treilea deceniu al scrisului lui Simmel. [--A mai existat, bineĩnţeles, şi un deceniu pregătitor, cel care precede publicarea primei cărţi—sau, de fapt, deceniul care precede 1887, vârsta de 29 de ani a lui Simmel—deceniul ĩn care—şi prezintă teza kantistă şi apoi debutează ca universitar.--]
Literar, Simmel avea mai multe modalităţi de a organiza ceea ce scria—astfel, dacă unele scrieri sunt baterii de aforisme, altele sunt caracterizate de paragrafe ample—de unde gestul unor traducători de a decupa paragrafele. Simmel practica adesea paragraful amplu.
Cei despre care scria mereu erau Goethe, Rembrandt, Rodin, Michelangelo, Kant, Schopenhauer, Nietzsche, Bergson—şi numai ocazional despre Böcklin, Leonardo, Moltke, George. Subiectele ocazionale literare şi de artă sunt abordate ĩntre 30 şi 50 de ani. După 50 de ani scrie despre Goethe, Rembrandt, Rodin, artă şi metafizică.
Trata şi subiecte filozofice—sau, trata filozofic subiecte—şi chestiunile fundamentale ale filozofiei—ĩnsă şi filozofia ĩnsăşi, ĩn resorturile ei—trata şi despre filozofia ca atare. A scris şi despre panteism şi chestiuni religioase. ‘Filozofia peisajului’. Subiecte de religie şi artă.
La unii creatori, Simmel căuta intuiţii metafizice—la alţii, semnele vremii. La unii căuta corelarea cu absolutul, la alţii—aceea cu istoria şi cu specificul vremii.
Artişti, poeţi, metafizicieni, kantişti, sociologi şi esteticieni.
Distanţarea practicată de Simmel—şi reflectată ĩn stilul lui neutru, impersonal şi imparţial—era o atitudine filozofică semnificativă. Scriind despre filozofii ‘lui’, el ĩi vede mereu nu ca ilustrând poziţii absolute, ci integraţi ĩn istoria culturală căreia ĩi aparţineau de fapt. De aceea—stilul distanţat, neutru, imparţial, ‘necomplice’. Simmel nu—şi ‘ajută’ autorii, nu—i favorizează, nu se face complicele lor escamotându—le deficienţele sau ĩmpodobindu—le gândirea.

Lampedusa avea studii neterminate de drept; căsătorit la 35 de ani, va rămâne cu mamă—sa ĩn locul nevestei. Ulterior, soţia va reveni ĩn viaţa lui. Existenţa lui a fost una fericită, de cititor—de reflecţie asupra a ceea ce citea. Ca intelectual, era unul incomparabil mai important decât, de ex., contemporanul său Borges; ĩnsă n—a făcut parte din coteriile acestea literare cosmopolite. A scris/ conferenţiat mult despre literaturile franceză şi engleză, vechi şi noi, studiului cărora i se dedicase.

Ceea ce am vrut să spun, sau să şi arăt, este tocmai faptul că nota filozofiei lui Simmel nu este intimismul. Filozofia lui cunoaşte câteva nivele:--criticismul;--metafizica şi filozofia artei;--exerciţiile şi analizele filozofice, exercitările;--chestiunile fundamentale ale filozofiei;--investigarea naturii şi a ţintei filozofiei.
Autorii studiaţi de Simmel, ĩnsă despre care n—a scris—Marx, esteticienii germani, Cohen, Rickert, Bastian, sociologii contemporani, pentru a nu mai vorbi de Luther, Spinoza sau anticii. Pe direcţii fundamentale—filozofie şi metafizică; criticism; sociologie şi ştiinţe sociale; estetică, studii despre artă.
A pornit de la disciplinele socio—istorice, de la ştiinţele socialului—sociologie, istorie şi etică, şi epistemologia lor abordată ĩn sens kantist.

Care poate fi semnificaţia metafizică a presimţirii? Mă refer la presimţirea corelată cu faptul că ceva e dorit fără a fi fost cunoscut. Ĩnţelepciunea la care ajunge cineva este nesurvolabilă, nu e cunoscută până nu se ajunge la ea. Atunci cum de e dorită? Cum de ajungem să vrem ceva ce nu cunoaştem? Dorim ĩnţelepciunea fiindcă presimţim ceva despre ea? Cum ajunge omul să se relaţioneze cu ceea ce ĩncă nu cunoaşte? Persoana doreşte ceea ce nu cunoaşte dar presimte. Cunoaşte ea oare ceva ca o lucrare preliminară? E ceva ca o primă simţire a căldurii, sau ca o adiere? Un model senzorial tactil sau olfactiv ar putea modela ceea ce se petrece ĩn presimţire.

DIN CARNETUL UNUI INTELECTUAL RĂSĂRITEAN

DIN CARNETUL UNUI INTELECTUAL RĂSĂRITEAN

Unamuno, Şestov şi Cioran sunt autorii care au o singură notă, nicio idee, multă peroraţie—acelaşi lucru spus ĩn acelaşi fel, sau un singur lucru spus ĩntr—un singur fel. Ei sunt anticognitivii. Berdiaev e şi el pe—aproape, cu aceeaşi sărăcie ideativă. Descalificaţi tocmai de flecăreala lor despre lucrurile esenţiale. Ĩn toate aceste cazuri, negativismul lor şi bagatelizarea cunoaşterii sunt reversul unui egoism hâd. Oameni incapabili de idei, care bagatelizează ĩntreprinderile altora—revanşa unor refuzaţi, a unor guralivi. Ceva complet disjuns de realitate—ceva emanând duhoarea egoismului. La 17 ani am redactat un text ĩmpotriva negativismului lui Şestov; ulterior am găsit aceeaşi apreciere la Marcel, la Paleologu şi la Pleşu.
Pretenţia acestor flecari e dezminţită tocmai de vorbăria lor, de locvacitatea şi indiscreţia lor, de egocentrismul lor vid.
Pentru mine, veritabila descoperire, aproape simultană, au constituit—o Bahtin şi Lossky; primul, deoarece contracara robust deprecierea literarului, manipularea lui pretins ‘filozofică’, substituirea lui cu un tezism, cu un orizont abstract, neintuitiv, verbal. Ĩn loc de artă, insipidele, fleşcăitele predici ale ‘filozofiei religioase’ ruseşti. Bahtin ĩmi reabilita literarul, artisticul propriu—zis, semnificaţia estetică. Bahtin lăsa literatura să respire, ĩl reda pe romancier literaturii, esteticului. Ĩl interpreta ĩn categorii estetice.
Iar speculativismul constituie numai un contrast aparent—cu falsa lui ingeniozitate, cu falsa lui uşurinţă.
۞
Eu nu cred că Tönnies, Troeltsch şi ceilalţi bărboşi—nici măcar Weber—erau ĩn poziţia de a—i da lecţii de sociologie lui ... Simmel, de a—l ĩnvăţa sociologie pe un savant de talia lui Simmel. Tupeul şi, simultan, obtuzitatea lor—ambele dizgraţioase.
Acestor dascăli de ştiinţe sociale nu le lipseau nici tupeul, nici grosolănia.
۞
Marxiştii vestici erau necruţători şi ĩntre ei, unii faţă de alţii.
۞
La Ware, isihasmul este un răspuns vechi la o ĩntrebare nouă. El i se adresează tradiţiei bisericeşti—mistice bizantine cu ĩntrebări caracteristic moderne, venite din contextul intelectual modern.
۞
Intelectualitatea religioasă răsăriteană—Luca, Antonie, Sofronie.

CEVA NOTE DESPRE FILOZOFIE, CULTURĂ ŞI LITERATURĂ

CEVA NOTE DESPRE FILOZOFIE, CULTURĂ ŞI LITERATURĂ

Acest fundal cultural kantist, marxist şi nietzschean, la Simmel, Weber şi Tönnies; oamenii ca Weber şi Simmel veneau din tradiţia ştiinţifică nemţească [--savanţi ca I. Kant şi Marx--], dreasă cu riposta romanţioasă a lui Nietzsche. Riposta antisavantă de la care se revendicau ei şi cu care complementau kantismul era aceea a lui Nietzsche.
Pe de o parte, kantismul trebuia să fie şi a fost deschis istoriei; ĩnsă nu trebuie uitat că ĩnsuşi Kant abordase teme de natură mundană, socio—istorică.
۞
Gheorghe, Antonie şi Sofronie.
Simmel ĩl cita pe Luther pentru gândirea lui religioasă, pentru percepţia lui metafizică—şi orientarea de ansamblu pe care a dat—o istoriei spiritului german.
Simmel cita şi autori religioşi—chiar ca fapte ale istoriei spiritului—numai că trebuie ţinut seama de necreştinismul lui—nu numai ca apostazie de la religia practică—ci şi ca orientare ĩn sensul lui Goethe, Kant, Schopenhauer, Nietzsche—nu tocmai autori de catehism. Simmel urma o tendinţă necreştină a culturii germane—adesea, chiar explicit necreştină. Pe de altă parte, e drept că se interesa de unii autori de un iudaism explicit [--Cohen şi Lazarus--], de autorii evrei [--Marx, Bergson, Weininger--], era apreciat şi susţinut, recomandat de către Husserl, etc..
۞
Nu e o ‘religie privată’, o ‘formulă privată’, ci expresia ĩntâlnirii personale, a privatului, a ‘experienţei proprii’, a experienţei autentice, personale. De aici singularitatea şi elementul personal. Lăuntrul e realul; sinaxa vizibilă e simbolicul, e semnul văzut. Cineva poate aprecia ĩn numele acestei ĩntâlniri personale.
Cred că la aşa ceva se raporta de fapt DB când critica aspectele vieţii creştine americane. De la aceasta pornea—de la autenticitatea experienţei lui personale. Există ceva care ĩndreptăţeşte aprecierea.
۞
Ce făcea DB ca vicar lutheran ĩn Spania.
۞
Simmel studia gândirea lui Kant şi Cohen, ĩnsă şi pe a lui Luther, Nietzsche şi Schopenhauer—şi, mai general, evoluţia religioasă europeană.
۞
Toţi cei pe care—i citeam la ieşirea din adolescenţă ĩl admirau pe MH—şi ME, şi CN—chiar şi EMC ...; şi HRP, şi GM. Până la 27 de ani, cred, n—am găsit nimic spus ĩmpotriva lui, obiecţii de vreun fel.
Trecerea lui MH de la antimodernism la ... Luther—şi, apoi, la RM—şi la refuzul teologiei. Ĩn ceea ce am citit mai nou despre MH nu se vorbea tocmai despre interesul lui pentru ML. Trecerea lui MH de la antimodernism la teologia lui ML.
۞
Semnificaţia gândirii despre femei a lui. ‘Un misogin sau un feminist?’
۞
Cafea fructată, florală. Aciditatea cafelei.
۞
Mitraliera sarcasmului, răpăiala sardonică.
۞
GL—nu preluase dispreţul. ’97—rev.—silit. Confuzii. Ageamiu. Novice.
۞
Clasa de lecturi menţionabile, notabile, aşa cum/ ĩn felul ĩn care tânărul EMC consemna ĩn scrisori lecturile lui din FILOZOFIA BANILOR, mi se pare—ar putea fi Hegel, Marx, etc.. Dublul aflux. Mail. ½ l..
۞
De obicei, cei ĩn faţa cărora ne dezvăluim nu sunt onoraţi ĩn acest mod—căci n—o facem fiindcă i—am stima—ci dimpotrivă—aşa cum te destăinui frizerului, slugii, servitorilor, lui Sancho Panza, celor prea neĩnsemnaţi pentru a conta. Dimpotrivă, abia ceilalţi sunt cei onoraţi cu consideraţia noastră—ĩi considerăm deasupra nivelului respectiv, ne ruşinăm de ei, părerea lor contează, acceptăm să acţionăm ĩn funcţie de ea—adică, să ne abţinem de la mărturisiri, etc.. Confesiunile nu fac cinste celui care le primeşte—ci exprimă lipsa de consideraţie a celui care se destăinuie—e ca o golire a maţelor, o ĩmproşcare cu dejecţii—faţă de slugi, vreau să spun, nu e chiar aşa ruşine să vomiţi, etc., e un act necesar sau oportun. Cu mărturisirile, dezonorăm. Ne manifestăm dispreţul. Există o agresiune ĩn mărturisire. O agresare a celui căruia ĩi e adresată mărturisirea.
۞
Despre Hartmann, Heidegger, Noica, DE CAELO, Maliţa, IDEI CONTEMPORANE, Ralea, colaboraţionism, Sadoveanu, marxiştii francezi, Bloch—netrad., ungurul, Eckermann,
Eckermann; Saki, Claudel; GLOBUS; Heidegger, Noica—numai cărţile de tinereţe, DE CAELO; Goldmann, Althusser; Lukács. Ralea, Sadoveanu. Compromiterea. Pavelcu. Manuale de psihologie. Socialiştii. Marxiştii, Wald, Şora, ed., Pavelcu. Narodnicii. Huizinga; ed.. RĂUL de MP. Despre ULISE—3 pg..
Despre Maliţa, Pătrăşcanu, viaţa ţăranilor sovietici.
Galbraith, Suppes, Selye.
۞
Cei mai interesanţi marxişti vestici nu erau traduşi.
Nu se făcea nimic pentru ĩnţelegerea şi cunoaşterea operei şi a gândirii lui KM. KM la cei trei sociologi nemţi antebelici.
۞
Cartea despre Nietzsche e de—abia cea de—a doua carte a lui Tönnies, la 42 de ani, la zece ani după COMUNITATE .... Filozofic, el apare ca un reacţionar protoheideggerian, ĩn ceea ce priveşte apelul la comunitarism reacţionar şi refuzul modernităţii ca factor distructiv—dizolvant—ca element al mişcării de protest ĩmpotriva modernităţii, şi ca element al ripostei antimoderne; cu toate acestea, nu ştiu să fi avut vreo afiliere politică practică, empirică.
Teza lui Tönnies e de la 22 de ani; prima carte, de la 32 de ani, cartea despre Nietzsche—de la 42 de ani, cea despre Schiller de la 50 de ani.
A corespondat cu Höffding—schimb publicat ĩn ’89.
Despre Storm a scris şi Lukács—şi, mai târziu, Tönnies—ambii, ĩn al doilea deceniu al veacului trecut. Tönnies a tratat şi subiecte mai general—filozofice—abordând filozofia politică şi studiind doctrinele engleze.
La 49 de ani, Simmel a publicat Schopenhauer und Nietzsche—la exact zece ani după apariţia cărţii despre Nietzsche a lui Tönnies.
COMUNITATE ŞI SOCIETATE are, ĩn ambele ed., subtitluri interesante—‘comunismul şi socialismul’, apoi ‘concepte fundamentale ale sociologiei pure’.
Uman, Tönnies—şi chiar Weber—erau mai rudimentari decât Simmel.
۞
Lecturi ca aceea consemnată de către tânărul EMC.
۞
Azi, despre Pătrăşcanu, Joja şi Muşoiu. Ĩn ’96, Joja—la CN—citat cam de complezenţă.
۞
CREANGA DE AUR—prima variantă, la 36 de ani; varianta desăvârşită—la 57—61 de ani.
۞
Islamologie.
۞
Măcar cărţi--ADONIS, ATTIS, OSIRIS; PSYCHE'S TASK; TOTEMISM AND EXOGAMY; THE DYING GOD; THE BELIEF IN IMMORTALITY AND THE WORSHIP OF THE DEAD; FOLKLORE IN THE OLD TESTAMENT. Eliade părea să fi fost un FRAZERIAN COMPLETIST.
Autor expirat sau perimat antum. Dispreţul prostesc. Interpretări.
Prima carte despre totemism—la 30 de ani.
Atât aspecte de mitologie—cât şi de etnografie.
MITURILE DESPRE ORIGINEA FOCULUI.
Vreo biografie.
Studiase atât mitologia/ mitologiile—cât şi etnografia, cum era moda.
۞
Blogul—Ralea, Simmel, Marx, Frazer.
Ca la EMC ...; ambele tabele—ieri [--joi—lecturi, premial/ raft--]; pe alese, sejur, Iisus.
۞
Despre ULISE—ieri, filmul, ed.; tabelul; poftă; azi, tarabe, dezgustul ipocritei filistine.
۞
1/ l.—Gracq, Hegel—marii autori, marile cărţi [--ca FILOZOFIA BANILOR--].
۞
De la Hegel ĩncoace, marii filozofi sunt şi mari istorici ai filozofiei [--Schopenhauer, Simmel, Bergson, Heidegger--].
۞
Istoria. Lamb. Lamb—istoria. Iisus.
۞
Cf. ieri [--joi--]—ca la EMC—DB, KR, HB.
۞
Cele patru cărţi ale lui Piaget.
۞
Ca la EMC—’96—DB, KR, HB, Althusser, Goldmann—marile cărţi. Care dintre marxiştii francezi era structuralistul. Mode. Lecturi notabile.
۞
Ĩn filozofie—evreul, Ep.; a sorta.
۞
Un om nu e cu adevărat ĩnţeles până când nu e ĩnţeles şi ĩn limitările lui, până ce nu e ĩncadrat şi de acestea.
۞
Transformarea.
Sechele.
Tangibil.
Sejur.
Sejururi. Risipă. Chixurile.
۞
'Ceva' nu ĩnseamnă 'orice', iar definirea unei identităţi nu constituie o formalitate.
۞
Pentru marxişti, literatura, arta sunt chestiuni de cultură—şi de propagandă sau de pedagogie-nu de estetică. Marxiştii discută literatura ca pe o latură a culturii, ca pe un factor cultural, nu ca pe un dat estetic.
۞
Una e tendinţa, alta e tendenţiozitatea; tendinţa e firească, e orientarea. Tendenţiozitatea e ĩnveninarea şi reaua credinţă, oţărârea.
۞
Ĩn cultúrile religioase, esteticul nu este dat ĩn izolarea lui, ca ceva izolat, autonom; nici ca ceva ‘subordonat’ efectiv, ĩnsă drept ceva integrat, luat ĩn corelaţiile spirituale.
۞
Rusia, Nepal, Japonia, Damasc, Siria, Egipt, Argentina.
۞
Sofisme, raţionamente false.
۞
A reflecta despre o operă—şi a reflecta despre cu totul altceva—o viaţă, noima unei existenţe, sensul ei.
۞
Lucrarea şi nu ipostasul ‘direct’, da. Aşadar, nu pricepusem greşit. Incognoscibilitatea absolută, pe de o parte, şi ‘necomunicarea ipostasului’, neĩmpărtăşirea ipostasului.
۞
Deformarea liniilor chipului, deformarea fizionomiei.
۞
Gilbert se află, existenţial, de partea autenticităţii, a calităţii, a aprofundării—ca şi GS, ca HB—ca aceia pe care—i respect.
Pe de altă parte, cred că marxiştii nu se află de această parte; neokantienii, ceva mai mult. Iar vitaliştii goetheni sunt de partea autenticului existenţial.
Gilbert e raţional, neaprioric, critic, personal, necomplice.
۞
O a treia cale literară—blogul—ca scrisori—sub forma scrisorilor neadresate. Ca la EMC—cărţi savante—autorii, 1/ l.—izvoare.
۞
Inteligenţă şi tezism. Inteligenţa nu face cu neputinţă tezismul.
۞
Romane, filozofie, poezia, simţuri, muzică, autorii—cf. ieri—Hegel şi JG ....
۞
Orice schimb e imperfect—fiecare identitate este nesubstituibilă—aceasta fiind explicitarea principiului identităţii.
۞
Ieri, vin., am auzit ULISE vorbit de rău de către o puţoaică filistină—după ce joi fusese vorba despre acest roman ĩn filmul lui De Niro iar eu redactasem un tabel de romane care dau o bucurie desăvârşită.
۞
Ĩntâietatea pe care Lukács, Ortega şi Marcel o acordau literaturii.
۞
Literatură, artă, filozofie; teorie biologică; filologie, romanistică; sociologie; ‘psihologie metafizică’.
A ierarhiza.
Corelarea, conexiunile, o doctrină a raporturilor.
De partea Absolutului.
De fapt—nici ....
۞
1 ½ l..
۞
Ocazia unei teze de sociologie. Francezii. Mode. Germana. LA.
۞
Adorno, Fromm, Marcuse, Habermas, Horkheimer şi Benjamin.
۞
Materialişti marxişti—adică filozofi de mâna a doua.
Atracţia marxismului este tocmai una de tip iraţionalist şi necritic.
Nivelul şablonard şi rudimentar.
۞
Sunt ceea ce mă consider—şi mă declar—a fi.
۞
Cărţi despre artă.
۞
Colete ...; cărţi despre artă; 1/ l.; autorii; sejur—pe alese; premial; şansă; tarabe; ½ s.; poezia; ambele tabele—romane, premial. Poezia. ½ s..
۞
Orice fel de ‘ideologie literară’, de ‘program literar’, rămâne de cealaltă parte, de partea abstractului, a teoreticului; ceea ce contează este individualitatea operei de artă.
۞
Semnificaţia estetică a toamnei.
۞
Nivelul interbelicilor ĩl dădea literatura—nu cinemaul.
۞
Călinescu avea ochi pentru fineţea vechilor noştri prozatori.
۞
Mi se pare că—mi amintesc cum, făcând bilanţul posterităţii ingrate a lui GS, EMC amintea de unul din discipolii marxişti ai neamţului.
۞
17 ½ l.—moşul.
۞
‘Niagara’, Grant, cele patru filme. Serialul. 6 x serial. Filmele—no..
5 x ’88—japonezii, ed.; 3 x arta; AD.
۞
Două vols. de filozofia artei, studiile despre Rodin, Michelangelo, Leonardo, Böcklin, eseurile despre chestiuni fundamentale ale esteticii. Inspiraţia de a reuni toate scrierile lui despre artă.
Există o identificare a lui cu modernul.
Pe de altă parte, e interesant că vorbea despre ‘metafizica culturii’.
‘Studii preliminare la o metafizică’.
Psychologische und ethnologische Studien über Musik, Soziologische Ästhetik, Ästhetik der Schwere, Die ästhetische Bedeutung des Gesichts, Der Bildrahmen. Ein ästhetischer Versuch, Die ästhetischen Quantitäten, Über die dritte Dimension in der Kunst, Schopenhauers Ästhetik und die moderne Kunstauffassung, Das Christentum und die Kunst, Vom Realismus in der Kunst, Philosophie der Landschaft, Vom Tode in der Kunst, Gesetzmäßigkeit im Kunstwerk, Das Problem des Porträts.
Zur Metaphysik des Todes.
Über Geschichte der Philosophie, Die Gegensätze des Lebens und der Religion.
A ĩncheiat cu ‘esenţa ĩnţelegerii istorice’.
۞
Absenţa articolului hotărât.
۞
Ideea unor culegeri simmeliene tematice—filozofia artei şi estetică;--sociologie, ştiinţe sociale şi socio—istorice;--scrieri kantiene;--metafizică;--chestiuni fundamentale ale filozofiei.
۞
‘Axiomele’.
Teze, enunţuri filozofice.
۞
60 ½ ani. Martie—sept.; de la—nceputul lui martie, la capătul lui sept.—aproape 7 luni, peste cei 60 de ani.
۞
O culegere de studii despre artă. Din fiecare deceniu al celor trei de activitate literară.
Bruchstücke aus einer Philosophie der Kunst.
Studiile de la 1915; este evident că, de la un moment dat, analizele cultural—politice preiau atenţia acestui om care fusese mereu interesat de istorie, de ştiinţele sociale şi de direcţiile politice—ca şi de marile figuri politice germane.
۞
Se simt gazetăria, mecanismul, facticitatea.
۞
Resorturi.
۞
Inspiraţie.
۞
Filozofia culturii ca interpretare şi analiză. Periodicul respectiv—vol. 11: ĩn ‘22.
Postumele de filozofia artei.
Culegeri. Intenţia, ideea, cr., tematic.
۞
Metafizică—analize—arta—literatura.
۞
Eşecuri. Ratări. Mentalitatea. Şansă. Profesionalitatea. Temperament. A progresa—10 z.—hainele—20 z..
۞
Reacţia sociologilor faţă de Simmel ilustrează propriile lor mărginiri, deficienţe şi limitări, lipsa de imaginaţie şi de simţ filozofi, esenţiala mediocritate.
Deficienţele, limitarea sunt de partea lor, ei sunt cei neĩnzestraţi. Asta ĩi arată, ĩi vădeşte, ĩi dă pe faţă drept cei neinspiraţi. Nici nu e vorba de inteligenţă—cred că moş Piaget era inteligent—ca şi Aron, ca Tönnies, ca Troeltsch, ca Lukács şi Bloch—ca Durkheim, etc.—cred că erau inteligenţi—asta nu ĩnseamnă că erau extrem de inteligenţi, sau că nu erau şi mărginiţi ori că n—aveau prejudecăţi. Inteligenţa nu implică, din păcate, absenţa prejudecăţilor. Oameni ca Aron, Piaget, Lukács şi Troeltsch ar fi fost vrednici de ceva mai mult—ĩnsă n—au fost la ĩnălţime.
۞
Câteva concluzii. Omul poate să se ascundă astfel ĩncât să nu mai fie ĩntâlnit de Dumnezeu.
۞
'Vărzuca'.
Germana, nemţii, teologii, LA, transferuri.
۞
‘Cele două Gertrud’—nevasta.
ZUR PHILOSOPHIE DER KUNST ..., ’22.
Şi articolul, şi trad.. Articolul—ieri—oră. Cărţile—cele patru trad.—una, americană. Vârsta—eu-17 ani. Pronunţii, ’96, radio, GL.
’97—două teze, intenţii.
Confuz. Vag.
Studii despre artă.
Grimm şi Jordan—daţi ca profesori de istorie.
Simmel alterna aforismele cu analizele, cu expresia analitică—unde, fără a fi prolix, era minuţios şi amplu. Se spune că n—a scris despre muzică; ĩnsă a ĩnceput tocmai prin a scrie despre muzică. Iar ocazional, s—a referit la fapte muzicale. Se vede ĩnsă că privilegia vizualul şi plasticul.
Discipolii ingraţi, insolenţi.
۞
112 romane, 24 de cărţi de filozofie, etc.. Vârsta. Substanţa.
۞
Criticii lui nemţi, detractorii.
Simmel era perfect conştient că succesul lui ca vorbitor/ profesor era unul perfect iluzoriu, ĩnşelător, că de fapt nimeni nu—l va urma ĩn sociologia ‘lui’, că nu—l va continua.
Eseurile despre iubire, actor, naturalism, metafizică. S—ar părea că şi el lucra cu dosare, cum intenţionam eu ĩn ’97; descoperirea adevăratei pedagogii, la un scriitor francez.
Simmel n—avea nimic din cârpăceala şi improvizaţia unui boem; avea vocaţia operei realizate.
Articolele lui de ziar—DIE BAUERNBEFREIUNG—36 ani; DER MILITARISMUS ...—36 de ani; SOZIALE MEDIZIN—la 39 de ani; ÜBER DIE ZURECHENBARKEIT ...—la 46 de ani. Ca gazetărie. Clişee şi prejudecăţi; de fapt, muzica există, dimensiunea politico—socială există—chiar şi o exortaţie.
Ajunsesem la o familiarizare cu numele specialiştilor de azi.
Un interpret faimos ĩn SUA părea să creadă că eseul despre poetul neamţ ar fi mai ĩnsemnat decât acelea despre francezi.
Nota despre criticile unui alt neamţ.
۞
Mişcarea, eroarea replierii, gest.
۞
Există articole de ziar, gazetărie; cursuri; conferinţe, discursuri; eseurile, studiile, cărţile—sociologie, ştiinţe sociale şi socio—istorice, epistemologie, filozofie, chestiuni fundamentale ale filozofiei, metafizică, filozofia artei şi estetică. Tratate, cărţi, studii, eseuri, articole de ziar, gazetărie, conferinţe şi discursuri, cursuri.
Manuale, ‘introduceri’, scrieri introductive.
Pedagogie—prezentare şi ştiinţă.
۞
Vocaţia lui este aceea a unei opere realizate,
Revista. Aprecieri greşite, false; indiciile cârpăcelii şi ale fundamentalei lipse de interes pentru epoca respectivă, impresia e de ignorare a acelei vremi, de cunoaştere cu totul exterioară şi ĩnsăilată.
۞
Cursul şi exporturile; debilitarea monedei, pentru a menţine exporturile.
۞
‘Eliberarea ţărănimii ...’—ca articol.
Articole, eseuri, studii.
۞
Metafizica lui nu e kantistă, nici nu există aşa ceva; lăsa deoparte criticismul, pentru a face metafizică.
۞
Investirea convingerilor şi a concluziilor—de ex., ‘nu există un consens, şi e bine că nu există’.
۞
Nu cred că Simmel a fost marginalizat mai puţin de către istoricii artei sau de către metafizicieni—decât a fost de către sociologi şi marxişti; respingerea a avut loc deopotrivă pe toate planurile, n—a fost mai acceptat ĩn alte domenii decât ĩn psihologie—ci la fel de bagatelizat sau de ignorat. Este el oare mai respectat azi ca filozof—decât ca sociolog? Probabil ĩncă şi mai puţin.
Posteritatea lui filozofică e ĩncă mai injustă decât aceea sociologică.
Se vorbeşte relativ rău despre el ca sociolog numai fiindcă ÎNCĂ SE MAI VORBEŞTE; altfel, nu s—ar mai vorbi deloc.
۞
Apolitismul blogului.
۞
Falsul apolitism. De fapt, cârpăceală, ignoranţă.
Documentare de mântuială.
Superficialitatea.
۞
Cârpăceală.
۞
Un preot imbecil spune, vorbind despre minunea cu Bartimeu [--la Sf. Marcu--], că mulţi ‘l—ar fi trimis undeva’ pe ... Iisus.
Acelaşi preot vorbeşte despre filozofii iluminişti Heidegger, Nietzsche şi Sartre—citând ‘condamnarea la libertate’.
Despre Sartre spune că ‘jongla printre idei’. E foarte caracteristic pentru un preot să nu citeze niciodată vreun Sfânt Părinte, ci numai pe Blaga şi Sartre.
Ĩn rest, idiotul care ĩmpănează cu bâlbâielile lui formulele liturgice e incapabil să citească inteligibil un tabel.
۞
Semioligofrenii ca el fug de lumina patristică—nu folosesc niciodată exegeza patristică pentru a explica Scripturile.
۞
Nu trebuie să folosim cârje numai pentru ‘a merge ĩn pas cu savanţii’, cu turma de savanţi.

Althusser, Goldmann, Lukács, Marcuse, Heisenberg, Szent—Györgyi.
Dufrenne, Wiener, R. Florian, Kapiţa, Schaff.
Garaudy, Goblot, Sève, Kastler.
Fromm, McLuhan, Suppes, Habermas, Jaspers, Lévi—Strauss şi Toynbee. Piaget.
’83.
Marxiştii francezi de al doilea rang.
Artă. Cele trei serii—dibuite timpuriu—ĩn ’88. Neĩndrumat. Pe alese. FN, artă, metafizica, chestiunile fundamentale.
Moşul—aprecierea.
۞
Simmel şi esteticienii—Schopenhauer, dintre autorii ‘lui’; Grimm, dintre profesori; cei doi esteticieni nemţi, dintre contemporanii mai tineri.
۞
Ştiinţa tinde către anonimat, către anonimitate. Ĩn ştiinţă nu există ‘concepţii’, ‘doctrine’, ci numai ipoteze.
Abundenţa şi autoritatea concepţiilor ĩn ştiinţe, ‘personalizarea’ acestora, corespunde mai cu seamă
۞
Banalizarea.
Stil simmelian, analitic—neutru, nu claudelian.
A merita.
Dreptul de a folosi un anume limbaj.
۞
Goethe şi Claudel. Claudel e la mine ceea ce Goethe e la Simmel şi Shelley la Thompson şi Ibsen la Weininger. Panteismul. Panteismul german. Clasicism, păgânism, anticreştinism.
Creaţii.
۞
Aruncat ĩn abstract, ĩn mizeria abstractului.
۞
Pornesc de la mediocritate, insignifianţă, rutină şi blazare, banalitate şi fadoare—‘opinia generală’, etc..
۞
Claudel, ca şi Goethe, ĩnseamnă limbajul poeziei, limbajul sintetic al poeziei, al creaţiei poetice.
۞
Nu e continuare, ci transformare. Omul se transformă pentru a exista dincolo.
۞
Spiritualitatea, Goethe al creştinismului, al Bisericii, creştin, viziunea.
۞
Ce se potriveşte cu carura, cu liniile.
۞
Ĩşi alesese subiecte ca Schopenhauer, Nietzsche, arta, Goethe, Rembrandt, Rodin ....
۞
Brio. A vorbi. A complimenta. A ierarhiza. Literatură. Tandemul.
Rev.. ’20. Artă. Stilul. Incisivitatea vs. neutralitatea. Stil circumspect, neincisiv. Aforismele evreului.
۞
'91.
۞
Realul anacronism—nu se poate presupune că evreul s—ar fi interesat de filozofia lui MH—de vreme ce nimic ca aceasta nu exista ĩn vremea lui.
۞
Alte seriale—Kitano, Almodóvar,
Gama.
Cele şapte com. ale vienezei despre filme cu Cagney. ’91, 1/ l., tarabe, ½ s..
Com.—4/ 8 [2 x Cagney, Grant, ‘Niagara’];--5/ 9 [--2 x serial; serialul; filmele—no.].
۞
Trăsnea, de—a—ndoaselea, vicios, lezant.
۞
Un om care ĩşi alege să scrie despre Schopenhauer, Nietzsche, Bergson, Kant, chestiunile fundamentale ale filozofiei, Goethe, Rembrandt, Rodin, Michelangelo, Leonardo, artă, moarte.
Descris sau prezentat ca omul care a scris despre Goethe, Rembrandt, Rodin şi Nietzsche.
۞
Sclavagismul, ‘respectarea părinţilor’, preluarea critică a etapelor istorice.
۞
Subiecte ocazionale.
Subiectele cele mai excitante, interesante şi tonice.
۞
A tratat despre socialism, etică, interpretarea istoriei, măsuri socio—politice, câteva figuri politice—la care, cel puţin, s—a referit.
Tindea către o interpretare integrală a realităţii—cultură, istorie, etică, substrat metafizic al realului, sisteme politice, creaţie şi artă.
۞
Potârcă ne reprezintă.
۞
'Lesbiană, romă şi atee.'
O femeie romă, lezbiană şi atee.
Numai dacă n—ar fi impedimente. Dar nu drept criterii pozitive—ca discriminare pozitivă.
۞
Dumnezeu a creat sexualitatea pentru ceva mai bun, mai ĩnalt şi mai lăuntric, mai nemecanic —acesta este inconvenientul prostituţiei, al libertinajului, etc..
۞
Ce poate fi mai excitant decât să reflectezi la filozofia lui Schopenhauer, la Nietzsche, la Bergson, la Goethe, la chestiunile fundamentale ale filozofiei, criticismului şi esteticii, la artă, la metafizică, la moarte?
Aroganţa de rău augur, lezantă.
A nu şti de unde să ĩncepi.
۞
Epistemologia ştiinţelor sociale şi socio—istorice.
۞
Filozofi, filozofii şi scriitori care să merite reflecţia. La un filozof contează nu cartea—ci filozofia, gândirea, intuiţie.
۞
Marile subiecte—metafizica, arta, Goethe, filozofia şi chestiunile fundamentale ale filozofiei şi ale criticismului.
۞
Vârsta, viaţa, substanţa, tangibil; lumina; costum, hainele, bal. Ras. Duş.
۞
Primele cărţi—de până la 35 de ani—la 42 de ani, ĩntâia capodoperă. Cei şapte ani—tocmai perioada când corespunda cu Rickert şi Bouglé.
Ĩn ’93, avea 35 de ani.
۞
EMC, ’96; ’20. Ambele ed., ’96. Ca la EMC. Ce citea. Că citea.
۞
A fi adăugat metafizica, filologia, romanistica.
۞
Legislaţie suplă, simplă, clară, concisă.
۞
Unora lumina le serveşte pentru a ĩntuneca şi oculta.
۞
A scrie despre DB, KR, KB—stil lucid, analitic, rece, raţional, neutru, neincisiv. Mai ales, instructiva lecţie literară simmeliană—stilul neutru, analitic şi obiectiv, fără note personal—emotive. Stil ştiinţific, neutru şi analitic.
۞
Indiciul oferit de titlul rev. pe care o ĩntemeiase—ca şi de tematica ei. Sub semnul raţionalităţii, şi al unei interpretări raţionale a culturii.
۞
Suficient de generale pentru a fi vagi, nespecifice.
۞
Ĩn filozofie, o carte nu constituie o unitate ĩn felul ĩn care ar fi ĩn literatură.
۞
Autori care constituie subiecte la fel de interesante ca Schopenhauer şi Nietzsche, ceva la fel de excitant. Consideraţi ca ‘gânditorii religioşi nemţi ai sc. XX’.
۞
Analize, interpretări—ca Simmel—mai degrabă decât divagaţii, ca Schall.
۞
A nu vrea nimic.
A vrea prea puţin.
۞
Puerilitatea; nivel.
۞
Despre Ibsen, Hölderlin, romanticii. Ca la MS .... Ambele tabele. Autorii—1/ l., mari cărţi filozofice. Sh., epopeile antice. Motivele (--estetice--).
۞
O indicaţie de respect, urbanitate, bun simţ.
۞
Oligofrenism lăbărţat.
۞
Oligofrenism, nu vioiciune spirituală, ci mitocănie, ghiorlănie brutală.
۞
Raţionalul, nevoia de armonie şi simţul frumuseţii; s—a vorbit de Goethe şi Leonardo, nu de fufe.
۞
Mârlănie, prostie. Aversiunea. Experienţe.
۞
Plătăreşti din Călăraşi. 1930, Cristea. Cele patru icoane ale lui Matei, din catapeteasmă. Sf. megalomartyr Mercurie.
۞
‘Că poate fi şi altfel.’
۞
Ca metafizician şi filozof al artei—nu principal ca filozof al culturii. Sub semnul intelectualităţii.
Iar evreul distingea răspicat ĩntre a face metafizică şi a face ştiinţă.
۞
Metodologia sau vreun aparat nu pot ţine locul bunului simţ. Bunul simţ este de partea vieţii.
۞
Nonşalanţa anglo—americană ĩn a ignora/ desconsidera filozofia nemţească—gamă de la ignorare la aversiune.
۞
Anual—ca la Simmel—şi ca la Chartier—Kant, Hegel, Aristotel, Platon, AS,
۞
Esenţial este faptul că Simmel nu alterna, ci percepea simultan că există câte ceva valabil, o contribuţie a lui Kant şi Nietzsche, a lui Goethe şi Bergson, a lui Schopenhauer şi Marx. Că existenţa contribuţiei unuia nu implica nulitatea celorlalţi. Putea sesiza simultan mai multe contribuţii spiritual—filozofice, nu infera din realizarea unuia nulitatea celorlalţi. Şi Cohen, şi Rickert—şi Nietzsche [--la fel era şi Weber—şi Nietzsche, şi Rickert--].
۞
Noţiunea de subiecte excitante, de prim rang.
۞
Articole, studii despre DB, KB, KR, Ghica, AS, Păr. Teilhard,
۞
Subiecte la fel de excitante ca Schopenhauer şi Nietzsche—şi ca Rodin şi Rembrandt.
Isihaştii.
۞
Una e ceea ce Simmel studia, altele sunt subiectele despre care scria—sau ĩn legătură cu care se pronunţa.
۞
'Cu augusta lui mână.'
۞
Mari cărţi savante. Cărţi de istoria artei.
۞
Atingerea mutuală. Ţinerea reciprocă ĩn mână.
۞
Premial.
Medicul extremist neamţ.
۞
Tonul energic, alert şi viril al vechilor eseişti—Papini, Eliade.
Numai gazetărie superioară.
۞
Artă. Termenul german. Mai ĩntâi ca filozof al artei şi ca metafizician—nu ca ‘filozof al culturii’. Ĩnsemnul raţionalităţii.
۞
Recomanda cărţile lui Ioan al Sf. Toma, Jourdain, Sertillanges, Rousselot, Grabmann, Durantel.
۞
Adulte. Cravată. Haine. Artă. Mai ĩntâi ca filozof al artei. Eseuri; teologii nemţi.
۞
Tomiştii la fel de interesanţi ca Nietzsche şi Schopenhauer.
۞
Figură de cufurit, de păduchios, de scorojit.
۞
Dietă mizeră, gândire subnutrită, denutrită.
۞
Din lista franceză de neotomişti lipsesc şi Pieper, şi Philippe. Realism. Relaxat. Cartea lui Vlăduţescu, ceva vetust şi pedant.
۞
Mari cărţi teologice ale sc. XX.
۞
Ed. ě franceze—4 ½ ani.
۞
Era vorba despre Hamelin—v. pg. 18, nota scrisorii a patra.
Unul din autorii antebelici la care se referise şi Ralea ĩntr—un reportaj cultural.
Cartea kantiană, sau manualul de kantism—al lui A..
Ĩi recenzase cartea şi—i acorda cărţii şi gândirii ĩntâiul rang.
۞
Minte nefantastă, logică, raţională, de bun simţ—şi de o adâncime incomparabilă, nemăsurată.
۞
Vierme hidos.
۞
Simpatie.
۞
24 de cărţi filozofice studiabile.
Neotomismul trece mai ales drept o filozofie, o ĩnclinaţie filozofică.
Cele trei clase—ed.—colete ...—isihaştii.
Filozofie, teologie, spiritualitate, Părinţi. Subclase ale reflecţiei. Cărţile de sapienţialitate.
۞
Filozofii, autori—studiabili ca la evreu.
۞
Eseuri, filozofii interbelici, a sorta.
۞
Există o iubire mai ĩnaltă, una fără greş—aceea a Lui Dumnezeu. Iubirea desăvârşită există—chemarea la divinizare a Lui Dumnezeu.
۞
TV, Ungureanu, academicianul.
۞
Peppe—‘prea mult timp’, conservatism, teologie, muzică, Dna. Coulter.
Lectura şi reflecţia, teologia apuseană, muzica.
Mişcarea conservatoare şi teologia occidentală.
۞
Inteligenţă şi farmec.
‘Frazele sunt la locul lor’.
۞
Răul. Aţâţarea. Demonizări.

Alexandru Pesamosca.
Distrugere, epuizare şi desfiinţare.
۞
Nu ĩn calitate de kantist era el metafizician; dimpotrivă, era kantist şi metafizician ĩn mod alternativ. O metafizică criticistă este un oximoron. Adică—nu criticistul Simmel era şi metafizician; nici metafizicianul Simmel nu era kantist. Cele două ipostaze erau alternative. Alterna kantismul cu metafizica—incisivul kantism, circumspect şi relativist, cu metafizica intuitivă, adâncă. Nu există, nu poate exista metafizică criticistă—una o exclude pe cealaltă.
Ĩn mod popular, abtracţia, caracterul abstract sunt confundate cu adâncimea, cu trecerea dincolo de aparenţe.
Critica e un principiu de formă, nu de conţinut; e un instrument, o unealtă.
Purificarea raţiunii şi exercitarea intuiţiei.
Interpretarea pe care o dădea kantismului. Kantiştii contemporani; eu ştiu de patru din ei—Zeller, Cohen, Rickert şi Wildenband; pe de altă parte, Vaihinger şi Weininger. Cei care—i erau colegi la ‘Societatea Kant’, cei pe care—i va fi apreciat. Deasemeni, sociologiile germane kantiste. Kantiste, sau kantist—marxiste. Noţiuni şi procedee kantiste, conţinut marxist. Kantiştii nemţi cu care se ĩnsoţea, se asocia.
Cheia gândirii o dau ideile, propoziţiile, atitudinea cognitivă—nu referinţele exterioare, numele date ĩn treacăt.
Simmel nu corespundea exigenţelor filozofice ale lui Lukács—ĩnsă Lenin, da, corespundea, era la ĩnălţimea aşteptărilor filozofice. A trecut de la Simmel şi neokantism, la ... Lenin şi leninism. L—a schimbat, ca interlocutor filozofic, pe Simmel cu ... Buharin.
Lukács, natură de aventurier, temperamental, vanitos. Angajarea. Alternativele, opţiunile. Iluziile.
Simmel, antebelic, nu e mai puţin un filozof al sc. XX. Eforturile lui s—au adresat către climatul noului veac; două din cele trei decenii ale activităţii lui literare aparţin sc. XX—cu, de departe, cele mai bune cărţi şi scrieri.
۞
Ecranizările sovietice. Beyle, Scott.
Com.—prag.
۞
Fiziologia expunerii la frig—sau stressul caloric—hainele, casa, climatul.
۞
Rătăcind aiurit,
۞
Evreu; universitar neremunerat; chixurile profesionale; teza; istoria tezei doctorale, respingerea; ce citea; ce SE citea. Postumele şi naziştii. Apostazia de la mozaism; probabilul ateism real. Referirile ocazionale la Reformator, la scrierile Reformatorului. Vag—sau cert—respect.
۞
EMC, ’96, ambele ed.; ce citea. Că citea. Lecturi notabile.
۞
Abrevierile lui Hughes.
۞
Johnson şi Shelley despre stilul baconian.
۞
Aristotel, epopeile antice clasice, Shakespeare. Goethe, Neculce, Hamsun, Beyle, Dna. de la Fayette. Subiecte literare şi de artă ocazionale.
Nedecadent.
۞
Substanţă; existenţa goetheană, viaţă. Goethean. Vitalist. Intelectualitatea. Vitalismul intelectualităţii autentice.
۞
Cei ca Moltke, Böcklin, Leonardo, chiar George—subiecte ocazionale. [--Sau, pe altă treaptă, recenziile.--]
Studii şi eseuri [--şi evreul, şi ieşeanul--], articole, gazetărie ocazională, recenzii.
۞
Boot despre Moltke. Cultura lui vastă—dacă nu imensă. Era un desenator şi literat prestigios. Deasemeni, era un naţionalist şi conservator. Vremurile ĩn care medicii, biologii, militarii, savanţii erau şi mari scriitori.
۞
Mai puţin ‘un om’, cât ‘o pasiune’—sau, la antipod, ‘o funcţie’, o anume exercitare.
۞
Rolul, funcţia peisajelor—visarea, accederea, intuiţia. A analiza funcţionarea.
۞
II:--portretele evreului;--toamna; japonezii, romane, ed., asiaticii, artă, creaţie;--com. revocat.
Premial.
۞
Ca articole ale unei posibile enciclopedii a SF—ului autohton.
۞
Şansă; nesurclasat. A arăta ce pot. Energia. Rugăc..
۞
Cele trei romane goetheene.
۞
Ideea e de a nici nu privi.
۞
Treptele până la publicare. Crâmpeie, fragmente autobiografice.
۞
Rusia, Damascul, Siria, Egiptul.
Toamna ĩn ţările ortodoxe, toamna la răsăriteni.
۞
Sb. şi ieri, comedia mai veche—cea cu iluzionistul; azi, comedia ceva mai izbutită.
۞
4+ 21+ 1 eps.—26 eps..
۞
Chipul ungurului, inspiraţia, azi. Mentalitatea şi chipul ungurului, liniile chipului tânăr şi mândru, un pic arogant.
۞
Rânduri despre poezie, basme, antologii. Poezia. Eseuri scurte [--Chartier şi CT--].
۞
'Ai dracu' ruşi au fost românii.’
۞
A gândi literatura, a o analiza, a concluziona—ceea ce nu ĩnseamnă şi a o ‘teoretiza’, a o goli.
۞
Ce fac—cursuri, sejur, lecturi, hiaturi, lumina, eseuri, rezid., adulte.
۞
‘Permiteţi—mi să—i dau un Rudotel dlui. Nica.’
۞
Eu vin ĩntr—o cu totul altă configuraţie culturală—culturaţia culturală nu mai e aceeaşi, nu mai suntem la 1870.
۞
Dintr—o ‘rarefiere’.
۞
Ceea ce e indeductibil din concept, e neaprioric. Posibilităţile reale nu pot fi inventate, speculate.
۞
Un studiu al emoţionalităţii. Aspectele terapeutice—şi, ĩn acest sens, eminamente practice—ale filozofiei.
۞
Mă ĩnchipui ca neĩnstare.
۞
Izvoare şi referinţe.
۞
Evreica, antiapriorismul şi importanţa experienţei literare efective—nu virtuale.
۞
Un romancier italian este ĩnfierat fiindcă ‘ĩncalcă’ ‘canoanele unităţii de timp, de loc şi de acţiune’. De când există astfel de ‚canoane ale romanului’? Cine le—a decretat?
۞
Activism politic, public. Ca activist, politruc, satrap şi delator. Fire de decadent, de ambiţios, ins orgolios, activ şi amar, măcinat de vanitate, de orgoliu. Delaţiunile lui. Ceea ce e sinistru şi maladiv la Gyuri Lukács, ceea ce poate să repugne, să displacă franc; un apucat, un demonizat, există ceva rău, apucat şi demonic la el, turbarea activismului, activist şi politruc.
Se simte ceva neplăcut, ceva odios ĩn firea lui, ĩn ambiţiile şi orgoliile lui. Activism ieşit din vanitate, din apucare, din pornirea distructivă—ceva barbar şi negativ—leninism pur şi simplu—barbaria acestui intelectual apusean.
Latura tenebroasă şi oribilă, terifiantă a acestei activităţi de posedat—crisparea activismului de satrap politic. De la neokantism la leninism, a trecut de partea barbariei, s—a ‚convertit’, perfect conştient—căci Gyuri Lukács e unul din materialiştii bolşevici, de la o dată ulterioară evenimentului rusesc, când marxismul ‚inocent’, antebelic, se volatilizase, era decretat sau resimţit ca imposibil, ca perimat, când angajarea materialistă echivala cu angajarea pentru Soviete şi ĩn favoarea leninismului.
Firea lui Gyuri Lukács—de ambiţios amar, de decadent, de activist febril, de posedat, de politruc vanitos, ulterior—de delator zelos, de apucat.
Probabil că o transformare a survenit, o schimbare; la fel de probabil e şi că germenii noii fizionomii preexistaseră, ĩnainte de a prelua controlul asupra firii şi existenţei lui publice şi personale. Concludent—şi, simultan, deconcertant—e faptul că rolul de ideolog leninist nu—l mulţumea—se vroia figură publică, organizator—sau executant, ĩn funcţie de unghi sau de nivelul de apreciere. Ros, ars, măcinat de orgoliu, de vanitate, de turbarea ambiţiei. Iacobin, turbat, apucat.
Negativitatea rolului şi a acţiunii lui, activitatea sa de denunţare şi de sterilizare, de devitalizare a culturii, de aservire nemiloasă a culturalului, de subordonare faţă de leninism şi de acţiunea politică cea mai silnică, faţă de silniciile cele mai revoltătoare. Latură tenebroasă şi dezgustătoare.
۞
'Principiile ontologice fundamentale la Marx'.
۞
Fals contact, ĩnchipuit, iluzoriu.
۞
Zilele de inactivitate absolută.
۞
A reflecta cum se cuvine asupra unei cărţi—fie Simmel, Frazer, Hegel, Weber—sau, ca la Boudon, Durkheim—a reflecta asupra unei cărţi—asupra epistemologiei implicite, a specificului.
Literatură, cărţi savante, filme.
LW, ME, GT di L.
۞
Martorul ultimelor mele momente ca beţiv.
۞
Boc, vornicelul alaiului.
۞
Impasibil, şi intuiţia fundamentală, dramul de insolenţă.
۞
Pseudointelectualii angajaţi—fie ei Patapievici şi Liiceanu, fie CV Tudor şi Păunescu.
۞
Goethe la Simmel, Beyle la GT di L şi la JG; hedonicul. Umanitatea scrutată, idealul. Lecturi; hiaturi. ½ s.. Romane. Ca lucrări. A cunoaşte ca pentru a preda. ½ s..
Marile cărţi ale ştiinţelor umaniste. Modelul de lectură constitudindu—l Frazer la LW şi la ME.
Izvoare—cf. ieri, oră—serialul.
½ s..
۞
O ‚centrifugală’. ‚Coeficient de interes participativ’, ‚deconstrucţie a democraţiei’.
‚Imagine oarecum proastă—dacă nu chiar negativă.’
۞
Există o teologie informată de filozofie—şi o filozofie informată de către teologie.
Deschiderea poate fi una reciprocă.
۞
La mine—ar putea fi modernismul—şi tematica modernistă.
۞
Discipolii. Originalitatea. Neforţat. Icoane. Rubens. Neostentativ. Absenţa artelor plastice din scrisul marelui biblist francez şi teolog modernist.
۞
Buber, Marcel, Frank, Bergson şi Blondel, moderniştii, ‚filozofia religioasă’—filozofia izvorâtă dintr—o atitudine intelectuală religioasă.
Boutang, fenomenologii francezi.
Neotomiştii şi moderniştii.
Semnificaţie—ĩnţeleasă ca ripostă şi chiar ca ‚filozofie de luptă’.
Nu poate fi vorba de un divorţ ĩntre reflecţia religioasă filozofică şi cea teologică. Falsă divergenţă.
۞
De la filozofia artei la artă; am ajuns la artă de la filozofia artei—GS, HT, PC. Nu am căutat o interpretare filozofică; ci m—a interesat subiectul respectivelor studii de filozofia artei—ĩntr—un cuvânt, filozofia m—a ĩndreptat către artă.
۞
Folosul se traduce nu ĩn citate şi referinţe—ĩn ceea ce e exterior—ci ĩn vigoarea analizelor, ĩn valoarea ideilor, ĩn robusteţea gândirii—nu ĩntr—o panoplie şi—n zornăitul citatelor.
۞
Existau şi la Simmel autori ca Luther, Nietzsche, Goethe, chiar Schopenhauer, Moltke—autori de tip religios sau sapienţial—aforistic, neanalitic. Da, Luther, Nietzsche şi Goethe—ca atitudini spirituale.
Luther şi Nietzsche sunt exmplele cele mai bune; Goethe şi Schopenhauer sunt şi ei de menţionat.
۞
Eu nu exist ĩn tihna clisoasă.
۞
Una e faza noţiunilor, a ĩnvăţării—alta e faza ‚subiectelor’ [--de ex., BW cu filozofia ştiinţei--].
Mai ĩntâi e necesară familiarizarea minţii cu conţinutul unei discipline, pentru a ajunge la ‚subiecte’.
۞
Prostia lăbărţată—ca, de ex., faptul că nu s—a găsit un notar pentru discursurile lui Mallarmé, că nu s—a găsit nimeni să nu le consemneze, să le noteze.
۞
Cei care n—au decât lucruri neinteresante de spus despre Nietzsche. Oportunism.
A merita.
۞
Performanţa de a debita banalităţi despre subiectul cel mai interesant.
۞
Incongruenţa respectivă denotă opoziţie. Nu e numai ‚diferenţă’, ci şi adversitate.
۞
Cum visasem—şi ce s—a ales.
۞
Rostul preşedinţiei este numai acela de a media ĩn mod coerent—nu de a iniţia reforme ĩn răspăr.