vineri, 19 ianuarie 2018

Biblia e un ansamblu, drept care nu poate să fie redusă nici doar la Pentateuh (Legea, Torah), Prooroci şi Psalmi, nici doar la Evanghelii (exclusivism care ar transforma creştinismul într-o sectă); predilecţia însăşi e mai mult un fapt spiritual inefabil, un har. Biblia cuprinde şi operele istorice (incluse de Tanakh în profeţie, ansamblu aparte în Septuaginta), scrierile, deuterocanonicele, epistolele catolice. Acestea sunt scripturi sfinte, cu drepturi depline.
Miercuri, comemorarea Sfântului Antonie cel Mare, cu câteva rugăciuni liturgice (subliniind atât importanţa liturgică, cât şi actualitatea), şi mai ales aceea referitoare la 'spiritualitatea solitudinii, care nu e izolare, ci iubire şi bucurie'. Veşmântul liturgic, la Missa de seară, era alb. Întâia lectură a fost relatarea luptei lui David cu războinicul filistean (Samuel 17).
Marţi, la Missa de seară, o lectură din Samuel 16: alegerea lui David, şi pericopa spicelor, cu versetul Marcu 2.26 (sub Abiathar principe sacerdotum …).
Duminică, la Missa de seară, o lectură din 1 Corinteni: qui autem fornicatur in corpus suum peccat, 'însă cel care …', ὁ δὲ πορνεύων εἰς τὸ ἴδιον σῶμα ἁμαρτάνει, ideea Sf. Pavel despre păcatul împotriva Sf. Spirit.

vineri, 12 ianuarie 2018

‘Imperceptibilă
Se ofileşte în lume,
Această inimă omenească asemenea unei flori.’
(Ono No Komachi, sec. IX)

‘Nu trebuia să fi aşteptat.
Ar fi fost mai bine
Să fi dormit şi să fi visat,
Decât să fi privit cum trece noaptea,
Şi cum apune această lună domoală.’
(doamna Akazome Emon)

‘Voi înceta să fiu,
Sau îmi voi aminti
Dincolo de lume,
Întâlnirea noastră de pe urmă?’
(doamna Izumi Shikibu)

‘Cineva trece,
Şi pe când mă întreb
dacă el e,
Luna din miez de noapte
e acoperită cu nori.’
(doamna Murasaki Shikibu)

‘Oare îţi poţi închipui
Cât poate dura o noapte, petrecută
Întins în singurătate, suspinând?’

Ziua aceea de demult trebuie să fi fost o zi de Sf. Gheorghe, la două săptămâni după ce împlinisem 34 de ani, la o săptămână după Paştile răsăritene. În termenii existenţei pământeşti, sunt posibile aşa de puţine, e atâta oboseală, extenuare, rămâne ocazia de a gândi cu bunătate despre cineva, de a percepe individualul. ‘Prin cerul de safir’, e o sintagmă japoneză.

joi, 11 ianuarie 2018

‘Curcubeul se înalţă
Dintr-o dată
Ca şi cum tu ai fi aici.’
(Takahama Kyoshi)

‘Izolare de iarnă —
Ascultând, în seara aceea,
Ploaia din munte.’
(Kobayashi Issa)

‘Odată stinsă lampa
Stele reci intră
Pe fereastră.’
(Natsume)

‘Foc sub cenuşă
şi scrisă pe perete
silueta unui prieten.’
(poem din sec. XVII)

‘Ochii mei,
după ce au privit totul,
s-au întors la crizantemele albe.’
(sec. XVII)

‘Mă va iubi întotdeauna?
Nu îi pot cunoaşte inima.
În această dimineaţă gândurile mele
Sunt la fel de neorânduite
Ca părul meu întunecat.’
(doamna Horikawa)

Prin chiar simplitatea lor, care e a întregului clasicism japonez atemporal, haiku-urile servesc nobleţea inimii. Pastişele occidentale sunt mai ales improvizaţii anoste.

În amiaza de aprilie când v-am întâlnit aveaţi surâsul graţios al unei adolescente, ca şi acum. Ştiţi cât îmi e de dor de dv.?
Ieri, amintirea Sfântului Grigore al Nyssei (în calendarele catolic latin, catolic bizantin, ortodox), teolog al Sf. Spirit şi al Fericirilor, supranumit Părinte al Părinţilor, a fost episcopul unei localităţi situată în Anatolia centrală, astăzi în centrul Turciei; la Missa de seară, o lectură din 1 Samuel 3, cu atmosferă rembrandtiană, sobră şi lirică (‘candela lui Dumnezeu’, lucerna Dei antequam extingueretur …, locul arcei lui Dumnezeu, ubi erat arca Dei), cu acest verset armonios: et sermo Domini erat pretiosus in diebus illis non erat visio manifesta, ‘cuvântul Domnului era rar în vremea aceea …’ (1 Samuel 3.1), deasemeni cu gândul unei copilării ideale. La predică, rugăciunea răbdătoare (Marcu 1.35). Psalmul 39 are acest verset: ‘nu ceri […] jertfă pentru păcat’, holocaustum et pro peccato non postulasti.
Prin chiar natura ei, literatura Sf. Grigore al Nyssei, un întreg armonios şi neocazional, un ansamblu coerent, alcătuit în mod conştient, e pentru elită; altminteri, reflecţia sapienţială, gândirea lui nu e defel mai … ‘neconvenţională’ decât acelea ale altor Părinţi.
Trebuie citit din perspectivă sapienţială, umană, şi fără prisos de critică. Trebuie citit cu tandreţea, pe care o avea chiar el, faţă de lucrurile vrednice să fie iubite.

miercuri, 10 ianuarie 2018



O elegie din ‘Ghirlanda’ lui Meleagru din Gadara:
‘Ceea ce nu pot înţelege e cum,
Din înălţarea valului verde,
Din apă, o Afrodita,
Ai creat o flacără.’

O alta:
‘Oare laşi florile de primăvară,
Crinii şi celelalte,
Şi înţepi cu acuşorul tău
Sânul Heliodorei

Ca să arăţi că în rana iubirii,
Aşa de adâncă şi înspăimântătoare,
Poate fi aflată o dulceaţă
Care face viaţa suportabilă?’

Aceste versuri sunt ceea ce vă pot implora să acceptaţi, pentru că vi le ofer din suflet, şi gândul gingăşiei dv. mă însoţeşte întotdeauna, prin ger; altminteri, existenţa mea înseamnă doar mizerie, ratare, umilinţe, tracasări şi conflicte neîntrerupte cu otrepele, ceea ce nu îi doresc nimănui să împartă cu mine.
Existenţa mea actuală e un cerc vicios, în care soluţionarea unei probleme cere soluţionarea altei probleme, care la rândul ei cere soluţionarea unei alte probleme, etc., şi tot aşa la infinit. La nivel de autorităţi, de servanţi, şefi, directori şi manageri nu mă pot situa, pentru că îmi amintesc prea mult de familia mea: ostilitatea, meschinăria, sadismul, ticăloşia, ferocitatea. Moştenirea materială am abjurat-o de mult, şi e doar o povară pentru care achit impozite şi taxe. Zidurile şi hectarele sunt cei patruzeci de ani de pustietate şi demoralizare. Pentru mine, întâia lecţie, cam cruntă, referitoare la oribilul vieţii a fost familia. De aceea sunt, alternativ, aşa de crud, aşa de bătrân şi aşa de blând. Îmi amintesc de un preot care, când aveam vreo nouă ani, îmi cerea, în faţa altarului latin, să deschid gura mai larg (astăzi predă teologie spirituală, cum altfel) [1]. Veacul nostru nu mai e vremea lui Cantacuzino, Iorga, Rainer, Pârvan, nici vremea tinereţii lui Eliade. Câteodată mă gândesc că mi-ar fi plăcut să îmi placă viaţa. Însă le-am lăsat-o, demult, lor ….
Fiţi, însă, convinsă că nici nu am fost, nici nu voi fi al altcuiva, şi gândul meu bun să vă însoţească întotdeauna. Odată, într-un decembrie, mi-am spălat bine toate hainele şi am venit aşa în locul acela cu nume frumos, ca să vă fac impresie bună, şi sunteţi unica persoană pe care am întâlnit-o vreodată care a reacţionat cu empatie şi încuviinţare firească, fără pic de condescendenţă sau atitudine didactică (‘bravo, se poate şi aşa!’, ‘ei, iată o schimbare!’), nimic din aceste lucruri, aţi reacţionat cu cea mai spontană simplitate senină, ca nimeni altcineva; la fel, altă dată, într-un mai, când purtam un tricou nou care îmi plăcea. Nimeni vreodată nu a avut gingăşia spontană a dv.. Sunteţi aşa de frumoasă!


NOTE:

[1] Însă îmi amintesc, recunoscător, şi îndemnul unui preot vârstnic: ‘Crezi măcar în Sf. Dionisie! Există şi ierarhia bisericească, există şi ierarhia cerească, adică a îngerilor.’