Declaratia CER alegerile prezidentiale din 2009
08.10.2009, Satu Mare (Catholica)
Noi, Episcopii catolici de ambele rituri din Romania, reuniti la Satu Mare intre 5 si 7 octombrie 2009, indemnam pe fiecare crestin si pe toti oamenii de buna vointa sa mearga la vot pentru alegerile prezidentiale din 2009.
Crestinii trebuie sa aiba un rol activ si esential in pastrarea si promovarea valorilor crestine ale poporului nostru, in conformitate cu invatatura Sfintei Scripturi si a Bisericii.
De aceea insistam ca toti crestinii sa acorde votul lor acelui candidat care promoveaza valorile demnitatii umane, sprijina familia si respecta viata din momentul conceperii si pana la sfarsitul ei natural, promoveaza pacea, valorile moralei crestine si creatia lui Dumnezeu.
Cum sa nu ne pese de cine ne va conduce? In exercitarea acestui drept, nimeni nu trebuie sa se lase influentat de bani sau avantaje materiale. Adresandu-va acest mesaj, ne rugam lui Dumnezeu pentru binele tarii si al intregului popor.
Cu binecuvantare (si urmeaza semnaturile Episcopilor romano-catolici si greco-catolici).
luni, 23 noiembrie 2009
UN VOT AL BUNULUI SIMŢ
UN VOT AL BUNULUI SIMŢ
Concluzia mea după rezultatele primului tur al alegerilor a fost aceea că a primat un vot al bunului simţ şi al realismului. Previzibil, chixul faunei infraelectorale (Potârcă, Manole, Iane, Oprescu, etc.) a fost nu mai puţin reconfortant. Electorii i—au măturat pe aceşti cârcâiaci ai alegerilor. Un neanderthalian al agramatismului ca Oprescu a fost adus, nădăjduim, cu picioarele pe pământ.
Rezultatul lui Antonescu, al cărui succes electoral ĩl estimam ca mult mai modest, mi—a făcut plăcere. Nu e rău că s—a votat pentru Antonescu.
Pe de altă parte, prestaţia lui Geoană s—a prăbuşit complet pe finalul campaniei, introducând ĩn scenă derizoriul masiv şi lăbărţarea oligofrenă, veleitarismul cel mai sfruntat (admiraţia unui socialist pentru Patriarh; dictoanele patristice; fapta bună de—a nu—şi alunga soacra; citirea discursului la anunţarea rezultatelor). După cum am mai spus, Geoană a greşit ĩntrerupându—şi brusc medicaţia. După confruntarea de vineri, Guşă explica faptul că Geoană n—a putut memora citatul patristic pe care l—a produs prin aceea că nu e ... practicant (iar Biblia, continua Guşă, e greu de memorat pentru cine nu e practicant).
Cu bigotismul neobosit afişat, Geoană are un loc ĩn partidul lui Becali—şi ĩn niciun caz la ... socialişti.
După alegeri, Antonescu a făcut bine, după derapajul cu denunţarea mogulilor şi teoria conspiraţiei, nedând curs ‘dezinteresatelor’ sugestii otrăvite ale lui Turcescu (neutralitatea).
Voinescu mi—a făcut cea mai bună impresie dintre purtătorii de cuvânt. Ploşniţa de Guşă s—a răsfăţat cu fiecare prilej. La fel şi ploşniţa de Săftoiu (--sau, mai bine zis, familia de ploşniţe Săftoiu--). Din punctul meu de vedere, jivinele Guşă şi Săftoiu şi—au deservit candidaţii. Ĩn neamul ploşniţelor, ‘Săftoiu’ e o familie.
Concluzia mea după rezultatele primului tur al alegerilor a fost aceea că a primat un vot al bunului simţ şi al realismului. Previzibil, chixul faunei infraelectorale (Potârcă, Manole, Iane, Oprescu, etc.) a fost nu mai puţin reconfortant. Electorii i—au măturat pe aceşti cârcâiaci ai alegerilor. Un neanderthalian al agramatismului ca Oprescu a fost adus, nădăjduim, cu picioarele pe pământ.
Rezultatul lui Antonescu, al cărui succes electoral ĩl estimam ca mult mai modest, mi—a făcut plăcere. Nu e rău că s—a votat pentru Antonescu.
Pe de altă parte, prestaţia lui Geoană s—a prăbuşit complet pe finalul campaniei, introducând ĩn scenă derizoriul masiv şi lăbărţarea oligofrenă, veleitarismul cel mai sfruntat (admiraţia unui socialist pentru Patriarh; dictoanele patristice; fapta bună de—a nu—şi alunga soacra; citirea discursului la anunţarea rezultatelor). După cum am mai spus, Geoană a greşit ĩntrerupându—şi brusc medicaţia. După confruntarea de vineri, Guşă explica faptul că Geoană n—a putut memora citatul patristic pe care l—a produs prin aceea că nu e ... practicant (iar Biblia, continua Guşă, e greu de memorat pentru cine nu e practicant).
Cu bigotismul neobosit afişat, Geoană are un loc ĩn partidul lui Becali—şi ĩn niciun caz la ... socialişti.
După alegeri, Antonescu a făcut bine, după derapajul cu denunţarea mogulilor şi teoria conspiraţiei, nedând curs ‘dezinteresatelor’ sugestii otrăvite ale lui Turcescu (neutralitatea).
Voinescu mi—a făcut cea mai bună impresie dintre purtătorii de cuvânt. Ploşniţa de Guşă s—a răsfăţat cu fiecare prilej. La fel şi ploşniţa de Săftoiu (--sau, mai bine zis, familia de ploşniţe Săftoiu--). Din punctul meu de vedere, jivinele Guşă şi Săftoiu şi—au deservit candidaţii. Ĩn neamul ploşniţelor, ‘Săftoiu’ e o familie.
ADRIAN FORTESCUE DESPRE SFÂNTUL VASILE CEL MARE
ADRIAN FORTESCUE DESPRE SFÂNTUL VASILE CEL MARE
Sfântul avu relaţii continue cu episcopii apuseni, deasemeni. Când Valens ĩi persecuta pe catolici, Vasile trimise la Papa Damasus (366—384), cerându—i să—şi folosească autoritatea ca să facă pace ĩn Răsărit. ‘Singurul leac pentru aceste rele’, spune el, ‘este o vizită de la milostivirea ta’ [Ep. 70]. Ştia destul de bine că Episcopul roman are jurisdicţie asupra ĩntregii Biserici a Lui Hristos. (...) Ĩn toată această vreme trata cu Damasus, implorându—l ĩntr—una să trimită ajutor Bisericii răsăritene, şi arătând ĩn fiecare scrisoare cât de bine ĩnţelegea că episcopii catolici recurg la Roma ĩn vreme de mare necaz. S—a supărat când a aflat că toţi episcopii apuseni i—au luat partea lui Paulin ĩn schisma Antiohiei, pe când el, ca toţi răsăritenii, era de partea lui Meletie. Ĩntr—o scrisoare ĩl citează pe Homer ca să—şi exprime enervarea faţă de trufia apuseană [Ep. 239]. Ĩnsă i—a trecut enervarea şi mai târziu arată din nou cât de mare ĩi e respectul pentru ĩndepărtaţii lui fraţi latini. A fost ĩncântat la alegerea Sf. Ambrozie la Milan (374), părintele apusean al cărui caracter e cel mai mult ca al său ĩnsuşi. Când Ambrozie ĩi scrise să—i ceară să trimită moaştele lui Dionisie al Milanului (care murise ĩn exil pentru credinţă ĩn Capadocia) ĩnapoi, face aşa pe loc şi ĩi scrie o scrisoare fermecătoare plină de laudă pentru preoţii milanezi care veniseră să culeagă moaştele lui Dionisie, şi plină de admiraţie pentru episcopul care—i trimisese. ‘Om al Lui Dumnezeu’, spune el, ‘nu de la oameni ai ĩnvăţat Evanghelia Lui Hristos; Dumnezeu Ĩnsuşi te—a luat din jeţul magistraţilor romani ca să te aşeze pe tronul Apostolilor. Luptă lupta cea bună. Vindecă boala arianismului ĩn neamul tău. Reĩnnoieşte căile vechi ale Părinţilor, şi nu uita să—mi scrii adesea, aşa ca prietenia noastră să nu slăbească niciodată. Aşa ne vom ĩnvecina mereu ĩn duh, deşi o distanţă mare ne desparte pe pământ.’ [Ep. 197]. Ĩţi aminteşti aceste relaţii curtenitoare şi prieteneşti ĩntre cei doi mari Părinţi de la Cezareea şi Milan ca pe unul dintre cele mai plăcute exemple ale vechilor bune sentimente dintre creştinătatea răsăriteană şi aceea apuseană.
Adrian Fortescue, ‘THE GREEK FATHERS’, 1908
ADRIAN FORTESCUE DESPRE ORIGEN ŞI ORIGENIŞTI
ADRIAN FORTESCUE DESPRE ORIGEN ŞI ORIGENIŞTI
Origen († 254), cel mai mare savant al Bisericii răsăritene, poate că cel mai minunat geniu dintre toţi scriitorii creştini, a fost sortit să fie sursa unor nesfârşite dispute pentru veacuri după moartea lui. El este părintele Părinţilor Bisericii. Fiecare şcoală a ĩnvăţat de la el; ĩnsă, pe de altă parte, a fost mai mult decât suspect de felurite păreri eretice. Fusese un subordinaţionist şi un hiliast, şi ĩnvăţase preexistenţa sufletelor.
(...) Grigore Taumaturgul († 270), Pamfil de Berytos († 309) şi Dionisie cel Mare al Alexandriei († 264) au fost discipolii şi admiratorii lui cei mai devotaţi. Ĩn mai mică măsură Vasile († 379), Grigore de Nazianz († 390), Grigore de Nyssa († c. 395), Ioan Gură de Aur al nostru († 407) au fost socotiţi origenişti, la fel ca ĩntreaga şcoală din Antiohia, şi nenumăraţi monahi pretutindeni. Printre duşmanii lui neclintiţi au fost Metodie al Olimpului († c. 312), Teofil—acest Patriarh al Alexandriei († 412), majoritatea şcolii alexandrine şi mulţi latini. Sf. Ieronim († 420) fusese un origenist, ĩnsă a devenit un partizan violent al celeilalte părţi, şi a avut o ceartă oribilă cu Rufin († 410) despre această chestiune. (...) Cu toate acestea influenţa lui Origene, ĩn special asupra teologiei răsăritene, a fost imensă; toată metafizica lor şi ĩncă mai mult exegeza lor poate fi readusă până la el.
Origen († 254), cel mai mare savant al Bisericii răsăritene, poate că cel mai minunat geniu dintre toţi scriitorii creştini, a fost sortit să fie sursa unor nesfârşite dispute pentru veacuri după moartea lui. El este părintele Părinţilor Bisericii. Fiecare şcoală a ĩnvăţat de la el; ĩnsă, pe de altă parte, a fost mai mult decât suspect de felurite păreri eretice. Fusese un subordinaţionist şi un hiliast, şi ĩnvăţase preexistenţa sufletelor.
(...) Grigore Taumaturgul († 270), Pamfil de Berytos († 309) şi Dionisie cel Mare al Alexandriei († 264) au fost discipolii şi admiratorii lui cei mai devotaţi. Ĩn mai mică măsură Vasile († 379), Grigore de Nazianz († 390), Grigore de Nyssa († c. 395), Ioan Gură de Aur al nostru († 407) au fost socotiţi origenişti, la fel ca ĩntreaga şcoală din Antiohia, şi nenumăraţi monahi pretutindeni. Printre duşmanii lui neclintiţi au fost Metodie al Olimpului († c. 312), Teofil—acest Patriarh al Alexandriei († 412), majoritatea şcolii alexandrine şi mulţi latini. Sf. Ieronim († 420) fusese un origenist, ĩnsă a devenit un partizan violent al celeilalte părţi, şi a avut o ceartă oribilă cu Rufin († 410) despre această chestiune. (...) Cu toate acestea influenţa lui Origene, ĩn special asupra teologiei răsăritene, a fost imensă; toată metafizica lor şi ĩncă mai mult exegeza lor poate fi readusă până la el.
MONAHII RĂSĂRITULUI (L. DUCHESNE, ‘HISTOIRE ANCIENNE DE L’ÉGLISE’, TOME II, 1908)
MONAHII RĂSĂRITULUI (L. DUCHESNE, ‘HISTOIRE ANCIENNE DE L’ÉGLISE’, TOME II, 1908)
Dincolo de Wadi Natrun (Valea nitrului, a salpetrului) se ĩntindea un deşert mai ĩnfricoşător, acela al Chiliilor, unde ĩşi aveau sălaş cei mai curajoşi. Ĩncă mai departe, pustietatea Sketei, ţară a nisipului şi—a foamei, primea pe virtuozii cei mai faimoşi ai ascetismului nitrian.
Căci exista o anume virtuozitate, o concurenţă deschisă ĩntre monahi, nu numai a celor din acest loc, ĩnsă din ĩntregul Egipt. Pambo, Or, Natanael, Beniamin, cei doi Macarie, cel egiptean şi cel alexandrin, figurau printre celebrităţile nitriene. Macarie Alexandrinul nu putea auzi auzi vorbindu—se despre o ispravă ascetică fără a se strădui numaidecât s—o—ntreacă.
Dincolo de Wadi Natrun (Valea nitrului, a salpetrului) se ĩntindea un deşert mai ĩnfricoşător, acela al Chiliilor, unde ĩşi aveau sălaş cei mai curajoşi. Ĩncă mai departe, pustietatea Sketei, ţară a nisipului şi—a foamei, primea pe virtuozii cei mai faimoşi ai ascetismului nitrian.
Căci exista o anume virtuozitate, o concurenţă deschisă ĩntre monahi, nu numai a celor din acest loc, ĩnsă din ĩntregul Egipt. Pambo, Or, Natanael, Beniamin, cei doi Macarie, cel egiptean şi cel alexandrin, figurau printre celebrităţile nitriene. Macarie Alexandrinul nu putea auzi auzi vorbindu—se despre o ispravă ascetică fără a se strădui numaidecât s—o—ntreacă.
SLIM H.
SLIM H.
Puiul (supravieţuitor) de anul acesta al pisicii mele Humpăcel, Slim Humpăcel, s—a dus. Era un motan negru, cu strabism convergent, şi mult mai simpatic decât fratele său mai mare. Era un motan blând, curtenitor, un pic timid, foarte delicat ĩn purtări. Ĩi spuneam maică—si, lui Humpăcel, că s—a ĩntrecut pe ea ĩnsăşi cu aşa un pui. Cum ne spune Angelus Silezius, Hristos Ĩşi ĩntinde dreapta Sa preamilostivă către aceşti supuşi ai Săi.
Slim H. a fost otrăvit.
Slim, motanul negru cu strabism; şi fiinţa cea mai ĩncântătoare pe care—o ĩntâlnisem anul ăsta.
Puiul (supravieţuitor) de anul acesta al pisicii mele Humpăcel, Slim Humpăcel, s—a dus. Era un motan negru, cu strabism convergent, şi mult mai simpatic decât fratele său mai mare. Era un motan blând, curtenitor, un pic timid, foarte delicat ĩn purtări. Ĩi spuneam maică—si, lui Humpăcel, că s—a ĩntrecut pe ea ĩnsăşi cu aşa un pui. Cum ne spune Angelus Silezius, Hristos Ĩşi ĩntinde dreapta Sa preamilostivă către aceşti supuşi ai Săi.
Slim H. a fost otrăvit.
Slim, motanul negru cu strabism; şi fiinţa cea mai ĩncântătoare pe care—o ĩntâlnisem anul ăsta.
Claudel practica exegeza biblică tipologică ĩn vreme ce Lubac ĩi făcea arheologia; diferenţa e aceea dintre un explorator şi custodele unui muzeu. Exegeza tipologică a lui Claudel n—a avut continuatori—şi ĩn niciun caz pe vreunul din ‘Noii teologi’ francezi care nu au fost decât arheologii acestui mod ‘perimat’ de a interpreta Biblia.
Lubac şi ‘Noii teologi’ francezi au fost arheologii exegezei tipologice, nu practicanţii ei.
Ĩn privinţa exegezei biblice, ĩntre Claudel şi ‘Noii teologi’ francezi există tot atâta legătură cât ĩntre un poet latin şi un filolog. Preoţii aceia francezi făceau arheologia a ceea ce Claudel practica.
La Claudel nu e vorba de arheologie, ci de practică; la ‘Noii teologi’ francezi nu e vorba de practică, ci numai de arheologie.
Admiraţia faţă de exegeza lui Claudel e şi un ĩndemn de a citi Biblia.
Arheologia e ĩntotdeauna un act de deces.
۞
‘Nu există decât două filozofii—aceea a lui Protagoras şi aceea a lui Platon.’ (Lavelle)
۞
Mama vorbea cu simpatie despre Antonescu.
۞
Un imbecil de preot blasfemiator, care spune că Iisus ‘a şters—o’ şi că ‘l—a cam enervat’ (--fiindcă ‘nici măcar’ lui Pilat nu i—a dat un răspuns categoric--). Acelaşi preot crede, nu se ştie de ce, că vorba ‘adevărul vă va face liberi’ e a Sf. Pavel.
Niciun cuvânt despre autodefinirea ca adevăr a Lui Iisus; nici despre dimensiunea sau noima cosmică—şi politică—a regalităţii Lui Iisus. Ĩn schimb, citat din Marele Inchizitor dostoievskian şi referire la dubla semnificaţie personală a sărbătorii.
Vocea iritantă, zumzăitoare, stridentă. Acest cretin intercalează ĩn textele liturgice citate din Marele Inchizitor, pamfletul pravoslavnic antipapist.
۞
Trebuie menţionat că patrologul Fortescue a scris o carte despre Bisericile ‘ortodoxe’ şi una despre Părinţii greci fără a—l menţiona niciodată pe Sf. Grigore al Tesalonicului—şi o carte despre Părinţii greci ĩn care Sf. Maxim nici nu e menţionat. Ceea ce e un fel de performanţă ĩn a rata jaloanele definitorii.
۞
Altfel, luptele teologice ale sc. IV ĩmi apar ca lupte pentru monoteism, iar adversarii neoortodocşilor—ca partizani ai monoteismului strict.
O parte, cel puţin, dintre argumentele lor ţineau de monoteism, de logica monoteismului. Ĩnsă poziţia lor, aparent stimabilă, avea mari neajunsuri—mai ales prin ceea ce nega, implicit sau explicit.
Reversul monoteismului acestuia reacţionar ar fi fost, pe de o parte, neafirmarea teozei (ratând semnificaţia Ĩntrupării), pe de alta, negarea ĩmpărtăşirii Lui Dumnezeu, a comunicării divine (prezenţa şi lucrarea Lui Dumnezeu ĩn creaţia ĩnsufleţită şi raţională).
۞
Merton nu rezistă deloc comparaţiei cu Sf. Siluan—sau cu Sofronie, Antonie.
Lubac şi ‘Noii teologi’ francezi au fost arheologii exegezei tipologice, nu practicanţii ei.
Ĩn privinţa exegezei biblice, ĩntre Claudel şi ‘Noii teologi’ francezi există tot atâta legătură cât ĩntre un poet latin şi un filolog. Preoţii aceia francezi făceau arheologia a ceea ce Claudel practica.
La Claudel nu e vorba de arheologie, ci de practică; la ‘Noii teologi’ francezi nu e vorba de practică, ci numai de arheologie.
Admiraţia faţă de exegeza lui Claudel e şi un ĩndemn de a citi Biblia.
Arheologia e ĩntotdeauna un act de deces.
۞
‘Nu există decât două filozofii—aceea a lui Protagoras şi aceea a lui Platon.’ (Lavelle)
۞
Mama vorbea cu simpatie despre Antonescu.
۞
Un imbecil de preot blasfemiator, care spune că Iisus ‘a şters—o’ şi că ‘l—a cam enervat’ (--fiindcă ‘nici măcar’ lui Pilat nu i—a dat un răspuns categoric--). Acelaşi preot crede, nu se ştie de ce, că vorba ‘adevărul vă va face liberi’ e a Sf. Pavel.
Niciun cuvânt despre autodefinirea ca adevăr a Lui Iisus; nici despre dimensiunea sau noima cosmică—şi politică—a regalităţii Lui Iisus. Ĩn schimb, citat din Marele Inchizitor dostoievskian şi referire la dubla semnificaţie personală a sărbătorii.
Vocea iritantă, zumzăitoare, stridentă. Acest cretin intercalează ĩn textele liturgice citate din Marele Inchizitor, pamfletul pravoslavnic antipapist.
۞
Trebuie menţionat că patrologul Fortescue a scris o carte despre Bisericile ‘ortodoxe’ şi una despre Părinţii greci fără a—l menţiona niciodată pe Sf. Grigore al Tesalonicului—şi o carte despre Părinţii greci ĩn care Sf. Maxim nici nu e menţionat. Ceea ce e un fel de performanţă ĩn a rata jaloanele definitorii.
۞
Altfel, luptele teologice ale sc. IV ĩmi apar ca lupte pentru monoteism, iar adversarii neoortodocşilor—ca partizani ai monoteismului strict.
O parte, cel puţin, dintre argumentele lor ţineau de monoteism, de logica monoteismului. Ĩnsă poziţia lor, aparent stimabilă, avea mari neajunsuri—mai ales prin ceea ce nega, implicit sau explicit.
Reversul monoteismului acestuia reacţionar ar fi fost, pe de o parte, neafirmarea teozei (ratând semnificaţia Ĩntrupării), pe de alta, negarea ĩmpărtăşirii Lui Dumnezeu, a comunicării divine (prezenţa şi lucrarea Lui Dumnezeu ĩn creaţia ĩnsufleţită şi raţională).
۞
Merton nu rezistă deloc comparaţiei cu Sf. Siluan—sau cu Sofronie, Antonie.
Waugh despre James, foarte pe scurt.
Romane de Kipling, Scott,
12 astfel de romane pe an. Altă lectură notabilă—James, ca şi FILOZOFIA BANILOR şi Neculce. ’20.
Lectura ca nutrire. Relaţia cu lectura.
Ca la antici—simţul anticilor pentru marile cărţi. James, Simmel, Neculce—citiţi.
Ce să citesc.
۞
Citibile; un ideal de citibilitate, ĩnsuşirea de a fi citibil.
۞
Zelul de babă scelerată al lui Dinescu, poate cea mai dezagreabilă şi lăbărţată figură publică românească, cu accese de demenţă; grasa, dezmăţata lui obrăznicie neghioabă.
۞
‘O ĩnduioşătoare inadecvare.’
۞
Câteva experienţe cognitive, ĩn amploarea lor reală şi cu experienţialitatea lor, cu coordonata lor ca existenţă.
Tocmai funcţionarea celei treceri ĩn pl. II, trecerea la reflecţia creativă.
۞
Bagatelizat ca pozeur şi şnapan.
۞
Relatarea, formularea, cu un gând mai ĩnalt.
۞
Tonicitatea existenţei, brio.
۞
Polemica uneori explicită—cui şi la ce opun eu religia şi gândirea teologică—de la ce pornesc, la ce raportez.
۞
Schismaticii fanatici, derapaţi ĩn falsitate şi ĩn abstract.
۞
Arta ritualizată şi subordonată ritualului. Bunul Claudel interpreta şi caracteriza arta religioasă bizantină nu altfel decât Simmel—ĩn termeni de exterioritate.
Ce implică o astfel de opţiune de artă.
۞
Falsificarea şi prejudecăţile.
La prag.
Pragul.
۞
Cârpăceala.
۞
Spectacolul derizoriu al unui candidat socialist şi lider al cărui model moral este Patriarhul (“Părintele Patr. Daniel, al BOR”), ale cărui dictoane vin de la Sf. Ioan Zlataust.
۞
Claudel chiar denunţa orga şi tămâia ĩn exces, decadenţa barocă sau postrenascentistă a religiei şi a cultului.
Religie clericizată,
Uneori pot să ĩnţeleg sau să ĩntrevăd cât de bine putea arăta, ĩn minte, acest ideal preconciliar al unei renaşteri a religiei. Sau, altfel spus, ceea ce s—a văzut după aceea nu arată de fapt nimic despre realitatea imaginii acelor oameni preconciliari care nădăjduiau ceva de la o posibilă refacere a vieţii religioase globale.
۞
Scrisorile, o culegere; un pamflet, nişte scrisori; poezie, piese, nişte trad..
۞
Claudel citează cu respect una din scrierile Pseudoareopagitului şi comentează ĩndelung.
Aşa apar la el Dionisie, Augustin, Toma, Aristotel, Platon, exegeţii biblici, după aceea poeţii englezi catolici. Odată ĩl citează, aprobativ, şi pe Bellarmin.
Gândirea ĩntâlneşte gândirea. Sau—gândirea prin gândire e ĩntâlnită.
Toma, Augustin, Maxim, Capadocienii, isihaştii, autorii Filocaliei.
Obiceiul, deprinderea reflecţiei pe texte, ‘cu textele’.
۞
Artificial. Pozeur. Fals.
۞
Degradarea frumosului nu e alta decât aceea a adevărului sau a intuiţiei binelui.
۞
Claudel nu orna, nu ĩnzorzona, ci se servea de limbajul lui firesc, intuitiv, pentru a exprima gândirea. Făcea operă de reflecţie folosind limbajul lui poetic.
Era chiar foarte critic cu privire la ceea ce văzuse ĩn bisericile preconciliare (--singurele pe care le ştia--). Ceea ce—l diferenţiază de fapt de ulteriorii progresişti extremişti este faptul că la Claudel medievalii şi tomismul sunt ţinute la cinste.
Aspectul comunitar al religiei practicate ĩl preocupa. Se referea la transformările religiei. Nu aprecia ĩn abstract.
Gândirea lui despre Dumnezeu şi religie, experienţele lui. Creaţia lui.
۞
Simpla reacţie nu educă, nu constituie ĩn sine o educaţie. Ceea ce vedem ĩn viaţa bisericească postconciliară este o gigantică reacţie de negare a ceea ce a fost discutabil ĩn vremea preconciliară. Ei, nu s—a ĩnvăţat nimic, şi reacţia e la fel de barbară ca şi ceea ce contestă.
Reacţia la formalismul preconciliar a fost una barbară.
۞
Cuvinte tari, vorbe mari.
Pe de altă parte, ce e bun simţ, şi ce e numai mediocritate.
۞
Ce e făcut ‘de bine, de rău’ e prost făcut şi devine lezant, are o semnificaţie proastă.
۞
O ‘formulă vie’, sau o figură de viaţă, o ĩnfăţişare a unor principii şi intuiţii, a unor elemente.
۞
De ce nu mă gândisem la prezenţa acestui element personal accentuat, ‘egotic’, la oameni ĩntregi ca şi Claudel—atitudine pentru care se putea opta decis, puteam să fi optat.
۞
Nu rutina conjugală, ci dimensiunile infinite ale orgasmului.
۞
La nivelul inerţial sau cel mai de jos.
۞
Meseria lui Claudel e semnificativă ĩntrucât ĩnseamnă atât politică şi practică—cât şi scara globală, mapamondul, cuprinderea civilizaţiilor.
Deprinderea de a avea civilizaţiile ca interlocutor, scara mapamondului.
۞
Anecdote gideene imbecile care tindeau să—l prezinte drept un bigot şi un mărginit.
۞
Plănuitul lui studiu despre Sf. Pavel.
۞
Stahl; articolele francezului. EW—vârsta. PG—eseuri—lecturi. A raporta. A compara. A confrunta. Pl. II. Părinţii—ca la PG. Cărţi studiabile—cf. ieri.
‘Morgan’.
۞
Cârpăceală.
۞
Câteva anoste ĩnsăilări agramate. Cârpăceală.
۞
Idealul religios al lui Claudel era MILENIUL MEDIEVAL, mileniul de la zorii Evului Mediu apusean la Renaştere. Reforma a alterat integritatea vieţii creştine vestice. Vremea marii arte a sinergiei şi a comunicării, a relaţionării.
۞
Waugh, francezul, ‘Morgan’, Stahl. PC. TT—filmele.
Doi filozofi—BW şi un semidoct (F). Ambii semidocţi—F şi B.
Stahl, BW şi semidoctul F.
--5--.
Cârpăceală.
۞
Ca scrise de ambasador—ca de la diplomat—nivel—brio—prezentări—diapazon—vârsta—ce să citesc—tarabe—consum—a mă povesti—concludent.
۞
Voinescu, Ungureanu, Preda, Lăzăroiu.
Patapievici.
۞
Eseuri literare—rod al experienţei—ca Montaigne, Paleologu, Ralea.
۞
Esenţialul creştinismului. Trebuie căutat ĩn obiect, nu ĩn subiect.
Ideea de a scrie o dogmatică.
۞
Ĩn ĩmpotrivirea la rău există breşe şi trădări ĩn individ, darmite ĩntre individ şi individ.
۞
Despre Stalin, Gorki, Pavlov, Berlinguer, ambii Philippide, Hasdeu, Ivănescu, Arvinte, Iorga şi istoria, Dumitriu, Soljeniţĩn, saussurismul şi inexistenţa consoanelor.
۞
Existenţa derizorie.
Deriva.
۞
Compromisuri.
Accentul pe ceea ce e bun. Majoritar. A şti ce să văd, şi ce pot cere.
۞
Ĩn principal—scurtele articole ale francezului—ca prezentări; Stahl; BW; semidoctul, şi cel cu gafa latină; EW şi PC.
Părinţii.
Părinţi şi teologi.
Numai vorbe.
۞
Intuiţia caracterului profund şi autentic mistic al Missei latine, ĩndrăzneala afirmaţiilor ei mistice. Termenul propriu.
Ĩnvăţătura mistică a Missei.
۞
Creştinismul, ca rit, face atât cât practicanţii săi; de aceea neoprotestantismul la slavi e interesant, ei fac ca şi neoprotestantismul să fie notabil.
Ĩmpotrivirea catolicismului faţă de adorarea statului. Subversivitatea aceasta pozitivă şi eficientă.
۞
Teologia, istoria, arta. Sociologia. Discret.
۞
Chintesenţa creştină—Sf. Toma, Părinţii—nu ‘ĩn teorie’.
۞
Superstiţia leninistă, superstiţii stângiste.
۞
A promova câteva ĩnvăţături hegeliene, tomiste, patristice, teologice. Nivel. Declasare.
۞
Ipocrizia postconciliară, escamotarea contradicţiilor, a confruntărilor, trecerea la negocieri nedemne.
۞
Mi se păruse că Penvins ştie să deschidă o carte. Mi—a plăcut şi că scrie despre romane mai vechi.
Analizabili ca Roland Cailleux, Jean Hougron.
Poezia. Intelectualitatea. Poezia; romane; genuri; colete ...; tarabe; ce să citesc; filozofia, lumina; Părinţii; teologii; mari cărţi; mari romane; cărţi ale disciplinelor umaniste. Şase rubrici—poezia, romane, filozofia, Părinţii, teologii, discipline umaniste. Despre ce să scriu. Ce să citesc. 4/ an. Subiecte, filozofii, nivel. Studii, ca la PG, nivel. Cârpăceală.
Pofta de a analiza, discuta, prezenta romane, cărţi.
Vocaţia unei intelectualităţi ca a lui Simmel, Claudel, Philippide, Gracq, Tresmontant, Gilbert, Stahl, BW.
Şi nu rezumate inepte. Beneficiul e mai ĩntâi cel personal—ca exersare. Discreţia intelectualităţii. Pleavă.
Artă a mozaicului, şi alternarea de formule literare.
۞
Spiritualitate; dogmatică; Tradiţie—vârsta.
Spiritualitatea pneumatologică face din cineva un răsăritean—nu un schismatic sau un antipapist.
۞
Sfinţii. Reflecţii. Existenţa. Spiritualitatea. Luca, Antonie, Gheorghe.
۞
Tangibil—câte un articol despre Balzac, Verne, Dickens, James, Forster, asiaticii.
Ordinea creaţiei (--ca la Ralea, de ex., sau la Gracq--) nu e aceea a transcrierii directe.
Creaţia reflectă simbolic existenţa.
۞
Ieri (sb.), vrafurile deja arătau cam urnite, cam hâite, ĩnclinate.
۞
Subiecte; tratate; ed. ě; tempo, consum.
۞
Harvard—‘vedem lumea prin ochii noştri’.
۞
'Să ne unim cu toţii—bărbaţi şi femei ...’ (Geoană).
۞
Atingerea lucrurilor ultime.
۞
Waugh, cetitor al lui James; vârsta.
۞
Reciclarea de aşchii de articole.
۞
Definit de ceea ce citea şi de cum aprecia ceea ce citea.
۞
Acel brio, compromisuri, tonus, vlagă, umor.
Realism.
۞
Turcii, Gorki, moartea motanului.
۞
Trebuie să pot dispune cum vreau de votul meu, câtă vreme ĩl exercit eu.
Romane de Kipling, Scott,
12 astfel de romane pe an. Altă lectură notabilă—James, ca şi FILOZOFIA BANILOR şi Neculce. ’20.
Lectura ca nutrire. Relaţia cu lectura.
Ca la antici—simţul anticilor pentru marile cărţi. James, Simmel, Neculce—citiţi.
Ce să citesc.
۞
Citibile; un ideal de citibilitate, ĩnsuşirea de a fi citibil.
۞
Zelul de babă scelerată al lui Dinescu, poate cea mai dezagreabilă şi lăbărţată figură publică românească, cu accese de demenţă; grasa, dezmăţata lui obrăznicie neghioabă.
۞
‘O ĩnduioşătoare inadecvare.’
۞
Câteva experienţe cognitive, ĩn amploarea lor reală şi cu experienţialitatea lor, cu coordonata lor ca existenţă.
Tocmai funcţionarea celei treceri ĩn pl. II, trecerea la reflecţia creativă.
۞
Bagatelizat ca pozeur şi şnapan.
۞
Relatarea, formularea, cu un gând mai ĩnalt.
۞
Tonicitatea existenţei, brio.
۞
Polemica uneori explicită—cui şi la ce opun eu religia şi gândirea teologică—de la ce pornesc, la ce raportez.
۞
Schismaticii fanatici, derapaţi ĩn falsitate şi ĩn abstract.
۞
Arta ritualizată şi subordonată ritualului. Bunul Claudel interpreta şi caracteriza arta religioasă bizantină nu altfel decât Simmel—ĩn termeni de exterioritate.
Ce implică o astfel de opţiune de artă.
۞
Falsificarea şi prejudecăţile.
La prag.
Pragul.
۞
Cârpăceala.
۞
Spectacolul derizoriu al unui candidat socialist şi lider al cărui model moral este Patriarhul (“Părintele Patr. Daniel, al BOR”), ale cărui dictoane vin de la Sf. Ioan Zlataust.
۞
Claudel chiar denunţa orga şi tămâia ĩn exces, decadenţa barocă sau postrenascentistă a religiei şi a cultului.
Religie clericizată,
Uneori pot să ĩnţeleg sau să ĩntrevăd cât de bine putea arăta, ĩn minte, acest ideal preconciliar al unei renaşteri a religiei. Sau, altfel spus, ceea ce s—a văzut după aceea nu arată de fapt nimic despre realitatea imaginii acelor oameni preconciliari care nădăjduiau ceva de la o posibilă refacere a vieţii religioase globale.
۞
Scrisorile, o culegere; un pamflet, nişte scrisori; poezie, piese, nişte trad..
۞
Claudel citează cu respect una din scrierile Pseudoareopagitului şi comentează ĩndelung.
Aşa apar la el Dionisie, Augustin, Toma, Aristotel, Platon, exegeţii biblici, după aceea poeţii englezi catolici. Odată ĩl citează, aprobativ, şi pe Bellarmin.
Gândirea ĩntâlneşte gândirea. Sau—gândirea prin gândire e ĩntâlnită.
Toma, Augustin, Maxim, Capadocienii, isihaştii, autorii Filocaliei.
Obiceiul, deprinderea reflecţiei pe texte, ‘cu textele’.
۞
Artificial. Pozeur. Fals.
۞
Degradarea frumosului nu e alta decât aceea a adevărului sau a intuiţiei binelui.
۞
Claudel nu orna, nu ĩnzorzona, ci se servea de limbajul lui firesc, intuitiv, pentru a exprima gândirea. Făcea operă de reflecţie folosind limbajul lui poetic.
Era chiar foarte critic cu privire la ceea ce văzuse ĩn bisericile preconciliare (--singurele pe care le ştia--). Ceea ce—l diferenţiază de fapt de ulteriorii progresişti extremişti este faptul că la Claudel medievalii şi tomismul sunt ţinute la cinste.
Aspectul comunitar al religiei practicate ĩl preocupa. Se referea la transformările religiei. Nu aprecia ĩn abstract.
Gândirea lui despre Dumnezeu şi religie, experienţele lui. Creaţia lui.
۞
Simpla reacţie nu educă, nu constituie ĩn sine o educaţie. Ceea ce vedem ĩn viaţa bisericească postconciliară este o gigantică reacţie de negare a ceea ce a fost discutabil ĩn vremea preconciliară. Ei, nu s—a ĩnvăţat nimic, şi reacţia e la fel de barbară ca şi ceea ce contestă.
Reacţia la formalismul preconciliar a fost una barbară.
۞
Cuvinte tari, vorbe mari.
Pe de altă parte, ce e bun simţ, şi ce e numai mediocritate.
۞
Ce e făcut ‘de bine, de rău’ e prost făcut şi devine lezant, are o semnificaţie proastă.
۞
O ‘formulă vie’, sau o figură de viaţă, o ĩnfăţişare a unor principii şi intuiţii, a unor elemente.
۞
De ce nu mă gândisem la prezenţa acestui element personal accentuat, ‘egotic’, la oameni ĩntregi ca şi Claudel—atitudine pentru care se putea opta decis, puteam să fi optat.
۞
Nu rutina conjugală, ci dimensiunile infinite ale orgasmului.
۞
La nivelul inerţial sau cel mai de jos.
۞
Meseria lui Claudel e semnificativă ĩntrucât ĩnseamnă atât politică şi practică—cât şi scara globală, mapamondul, cuprinderea civilizaţiilor.
Deprinderea de a avea civilizaţiile ca interlocutor, scara mapamondului.
۞
Anecdote gideene imbecile care tindeau să—l prezinte drept un bigot şi un mărginit.
۞
Plănuitul lui studiu despre Sf. Pavel.
۞
Stahl; articolele francezului. EW—vârsta. PG—eseuri—lecturi. A raporta. A compara. A confrunta. Pl. II. Părinţii—ca la PG. Cărţi studiabile—cf. ieri.
‘Morgan’.
۞
Cârpăceală.
۞
Câteva anoste ĩnsăilări agramate. Cârpăceală.
۞
Idealul religios al lui Claudel era MILENIUL MEDIEVAL, mileniul de la zorii Evului Mediu apusean la Renaştere. Reforma a alterat integritatea vieţii creştine vestice. Vremea marii arte a sinergiei şi a comunicării, a relaţionării.
۞
Waugh, francezul, ‘Morgan’, Stahl. PC. TT—filmele.
Doi filozofi—BW şi un semidoct (F). Ambii semidocţi—F şi B.
Stahl, BW şi semidoctul F.
--5--.
Cârpăceală.
۞
Ca scrise de ambasador—ca de la diplomat—nivel—brio—prezentări—diapazon—vârsta—ce să citesc—tarabe—consum—a mă povesti—concludent.
۞
Voinescu, Ungureanu, Preda, Lăzăroiu.
Patapievici.
۞
Eseuri literare—rod al experienţei—ca Montaigne, Paleologu, Ralea.
۞
Esenţialul creştinismului. Trebuie căutat ĩn obiect, nu ĩn subiect.
Ideea de a scrie o dogmatică.
۞
Ĩn ĩmpotrivirea la rău există breşe şi trădări ĩn individ, darmite ĩntre individ şi individ.
۞
Despre Stalin, Gorki, Pavlov, Berlinguer, ambii Philippide, Hasdeu, Ivănescu, Arvinte, Iorga şi istoria, Dumitriu, Soljeniţĩn, saussurismul şi inexistenţa consoanelor.
۞
Existenţa derizorie.
Deriva.
۞
Compromisuri.
Accentul pe ceea ce e bun. Majoritar. A şti ce să văd, şi ce pot cere.
۞
Ĩn principal—scurtele articole ale francezului—ca prezentări; Stahl; BW; semidoctul, şi cel cu gafa latină; EW şi PC.
Părinţii.
Părinţi şi teologi.
Numai vorbe.
۞
Intuiţia caracterului profund şi autentic mistic al Missei latine, ĩndrăzneala afirmaţiilor ei mistice. Termenul propriu.
Ĩnvăţătura mistică a Missei.
۞
Creştinismul, ca rit, face atât cât practicanţii săi; de aceea neoprotestantismul la slavi e interesant, ei fac ca şi neoprotestantismul să fie notabil.
Ĩmpotrivirea catolicismului faţă de adorarea statului. Subversivitatea aceasta pozitivă şi eficientă.
۞
Teologia, istoria, arta. Sociologia. Discret.
۞
Chintesenţa creştină—Sf. Toma, Părinţii—nu ‘ĩn teorie’.
۞
Superstiţia leninistă, superstiţii stângiste.
۞
A promova câteva ĩnvăţături hegeliene, tomiste, patristice, teologice. Nivel. Declasare.
۞
Ipocrizia postconciliară, escamotarea contradicţiilor, a confruntărilor, trecerea la negocieri nedemne.
۞
Mi se păruse că Penvins ştie să deschidă o carte. Mi—a plăcut şi că scrie despre romane mai vechi.
Analizabili ca Roland Cailleux, Jean Hougron.
Poezia. Intelectualitatea. Poezia; romane; genuri; colete ...; tarabe; ce să citesc; filozofia, lumina; Părinţii; teologii; mari cărţi; mari romane; cărţi ale disciplinelor umaniste. Şase rubrici—poezia, romane, filozofia, Părinţii, teologii, discipline umaniste. Despre ce să scriu. Ce să citesc. 4/ an. Subiecte, filozofii, nivel. Studii, ca la PG, nivel. Cârpăceală.
Pofta de a analiza, discuta, prezenta romane, cărţi.
Vocaţia unei intelectualităţi ca a lui Simmel, Claudel, Philippide, Gracq, Tresmontant, Gilbert, Stahl, BW.
Şi nu rezumate inepte. Beneficiul e mai ĩntâi cel personal—ca exersare. Discreţia intelectualităţii. Pleavă.
Artă a mozaicului, şi alternarea de formule literare.
۞
Spiritualitate; dogmatică; Tradiţie—vârsta.
Spiritualitatea pneumatologică face din cineva un răsăritean—nu un schismatic sau un antipapist.
۞
Sfinţii. Reflecţii. Existenţa. Spiritualitatea. Luca, Antonie, Gheorghe.
۞
Tangibil—câte un articol despre Balzac, Verne, Dickens, James, Forster, asiaticii.
Ordinea creaţiei (--ca la Ralea, de ex., sau la Gracq--) nu e aceea a transcrierii directe.
Creaţia reflectă simbolic existenţa.
۞
Ieri (sb.), vrafurile deja arătau cam urnite, cam hâite, ĩnclinate.
۞
Subiecte; tratate; ed. ě; tempo, consum.
۞
Harvard—‘vedem lumea prin ochii noştri’.
۞
'Să ne unim cu toţii—bărbaţi şi femei ...’ (Geoană).
۞
Atingerea lucrurilor ultime.
۞
Waugh, cetitor al lui James; vârsta.
۞
Reciclarea de aşchii de articole.
۞
Definit de ceea ce citea şi de cum aprecia ceea ce citea.
۞
Acel brio, compromisuri, tonus, vlagă, umor.
Realism.
۞
Turcii, Gorki, moartea motanului.
۞
Trebuie să pot dispune cum vreau de votul meu, câtă vreme ĩl exercit eu.
vineri, 20 noiembrie 2009
‘Angorjarea’, ‘frizarea bunului simţ’. Revelaţii lingvistice.
Oprescu a reuşit să facă aşa ĩncât şi argotul (‘a se palida’) să treacă drept agramatism. Şi pentru argot e taxat tot ca pentru agramatism.
۞
Stahl, TT, EW. Ieri am revenit la Stahl, la microeseurile lui.
Luni l—am citit pe Dumitriu; dum., luni, marţi şi ieri am văzut câte—un film—sau câte—o ½ oră de film.
۞
Ca un mare roman al lui James, la Waugh. Plăcerile ĩntâiei ĩntâlniri.
Există mari romane, mari cărţi.
۞
Frobenius, Frazer, Vianu.
Locke, Haret, EXPERIMENT ŞI TEORIE, Dewey.
۞
Ozu, Mizoguchi, Welles, Bergman, Antonioni, Visconti, Ivory, ceva polaruri, Hitchcock, Ford, Mann, Allen, Fulci, Bresson, Lang.
‘Morgan’.
Carné la Teachout. Miza cinefiliei.
۞
Waugh, cititor al lui James.
Waugh, figură marţială, militară.
۞
Waugh, ‘Morgan’, mari cărţi, romane.
Lamb.
Ca la MS ....
۞
Jurnalul lui Waugh,
۞
Ca de la Waugh; vârsta.
۞
Murakami, Ishiguro,
Eseuri; blogul—premial; Stahl; EW ...; ‘Morgan’. Articolele francezului.
۞
Lustraţia, Dinescu, divagarea,
۞
Articolele francezului; Stahl; ‘Morgan’; romane; ½ s.; 1/ l., autorii, tarabe; 4/ an, subiecte.
Colete ....
Colete .... Deteriorare.
۞
'Pe lângă lingerie'.
۞
Consum.
۞
Hal. Noimă. Motivele (estetice). Ca pentru a le preda. Ca lucrări. Monah; femei. Femei; lecturi.
۞
Ceva e mai bun decât nimic.
۞
Negarea cârpăcelii. Leacul cârpăcelii. Antrenarea. Novice.
۞
Ĩmi place blândul ton răsăritean al Papei, ton despre care am scris; referirea le elementul intuitiv—afectiv, la iubirea dumnezeiască de oameni, la mistica ĩnfăţişării Lui Hristos, la rolul localului, al elementelor formative locale, la funcţia ambianţei şi a istoriei personale—ton deopotrivă intuitiv şi intelectual, raţional, biblic şi răsăritean.
Primatul Bisericii occidentale vorbeşte ca un răsăritean.
۞
Cum să fie cunoscute acele cărţi de filozofie.
۞
Carieră, vârsta, bărbat, ca laturi ..., antrenarea, performanţă. Şansă; nesurclasat. Performanţă. Unicitatea.
۞
Altora, campania lui Geoană li s—a părut numai anemică şi atonă.
۞
½ s.; romane; Waugh—ĩn jurnal; Stahl; articolele francezului; ‘Morgan’.
۞
Cf. ieri (joi)—novice, oră, vârsta, sutana de novice benedictin. Sutană.
۞
Binele; binele religiei. Şi intenţia Papei pare să fie aceea de a prezenta religia drept bine, drept binefacere—şi, de fapt, drept iubirea de oameni a Lui Dumnezeu, Cel iubitor de oameni.
۞
Placiditatea şi formalismul.
Formalitatea, filozofia ca formalitate.
۞
Depinde de minte, de ĩnţelegere, de ceea ce dat—‘merg acolo unde mă duce raţiunea’—nu mânării.
Cârpăceală.
Năravul cârpăcelii.
۞
Perdafuri. A invita.
۞
Ca silnic, forţat, nevrut, dezagreabil.
۞
Tomism, conlucrare, duh, viaţă, inspiraţie.
Cârpăceală.
۞
Sem. X—biologul cetit de poet.
Răsăritenii; vesticii; moderniştii; ‘lumea’.
Intenţii vs. ceea ce sunt.
۞
Nearb.. Neaprioric.
Nearb..
۞
Cârpăceală.
۞
Se vede că riposta Papei se adresează mai degrabă neoscolasticii prevalente la catedrele teologice din tinereţea lui—nu tomismului ca atare, sau versiunilor revoluţionare, netradiţionale, ‘lecturilor ĩnnoite’.
Ratzinger refuza ĩn special neoscolastica majoritară pe atunci.
۞
Filozofia nu e o joacă. Edificiul stagirit. Pe potriva maximului minţii.
۞
Forumul—mari subiecte—mail—Aristotel, Goethe, PTC—marile subiecte, vaste.
Romane vaste.
۞
Leyda. Scăpărând de inteligenţă. Subiecte, filozofii. Ca la EW—vârsta, lecturi.
۞
Reflecţia asupra unor cărţi fundamentale ale disciplinelor umaniste (Frobenius, Frazer, Schaff). Meritele, beneficiile familiarizării.
۞
Cârpăceală.
۞
Ca articol de istorie culturală\ religioasă, nu de metafizică.
Oprescu a reuşit să facă aşa ĩncât şi argotul (‘a se palida’) să treacă drept agramatism. Şi pentru argot e taxat tot ca pentru agramatism.
۞
Stahl, TT, EW. Ieri am revenit la Stahl, la microeseurile lui.
Luni l—am citit pe Dumitriu; dum., luni, marţi şi ieri am văzut câte—un film—sau câte—o ½ oră de film.
۞
Ca un mare roman al lui James, la Waugh. Plăcerile ĩntâiei ĩntâlniri.
Există mari romane, mari cărţi.
۞
Frobenius, Frazer, Vianu.
Locke, Haret, EXPERIMENT ŞI TEORIE, Dewey.
۞
Ozu, Mizoguchi, Welles, Bergman, Antonioni, Visconti, Ivory, ceva polaruri, Hitchcock, Ford, Mann, Allen, Fulci, Bresson, Lang.
‘Morgan’.
Carné la Teachout. Miza cinefiliei.
۞
Waugh, cititor al lui James.
Waugh, figură marţială, militară.
۞
Waugh, ‘Morgan’, mari cărţi, romane.
Lamb.
Ca la MS ....
۞
Jurnalul lui Waugh,
۞
Ca de la Waugh; vârsta.
۞
Murakami, Ishiguro,
Eseuri; blogul—premial; Stahl; EW ...; ‘Morgan’. Articolele francezului.
۞
Lustraţia, Dinescu, divagarea,
۞
Articolele francezului; Stahl; ‘Morgan’; romane; ½ s.; 1/ l., autorii, tarabe; 4/ an, subiecte.
Colete ....
Colete .... Deteriorare.
۞
'Pe lângă lingerie'.
۞
Consum.
۞
Hal. Noimă. Motivele (estetice). Ca pentru a le preda. Ca lucrări. Monah; femei. Femei; lecturi.
۞
Ceva e mai bun decât nimic.
۞
Negarea cârpăcelii. Leacul cârpăcelii. Antrenarea. Novice.
۞
Ĩmi place blândul ton răsăritean al Papei, ton despre care am scris; referirea le elementul intuitiv—afectiv, la iubirea dumnezeiască de oameni, la mistica ĩnfăţişării Lui Hristos, la rolul localului, al elementelor formative locale, la funcţia ambianţei şi a istoriei personale—ton deopotrivă intuitiv şi intelectual, raţional, biblic şi răsăritean.
Primatul Bisericii occidentale vorbeşte ca un răsăritean.
۞
Cum să fie cunoscute acele cărţi de filozofie.
۞
Carieră, vârsta, bărbat, ca laturi ..., antrenarea, performanţă. Şansă; nesurclasat. Performanţă. Unicitatea.
۞
Altora, campania lui Geoană li s—a părut numai anemică şi atonă.
۞
½ s.; romane; Waugh—ĩn jurnal; Stahl; articolele francezului; ‘Morgan’.
۞
Cf. ieri (joi)—novice, oră, vârsta, sutana de novice benedictin. Sutană.
۞
Binele; binele religiei. Şi intenţia Papei pare să fie aceea de a prezenta religia drept bine, drept binefacere—şi, de fapt, drept iubirea de oameni a Lui Dumnezeu, Cel iubitor de oameni.
۞
Placiditatea şi formalismul.
Formalitatea, filozofia ca formalitate.
۞
Depinde de minte, de ĩnţelegere, de ceea ce dat—‘merg acolo unde mă duce raţiunea’—nu mânării.
Cârpăceală.
Năravul cârpăcelii.
۞
Perdafuri. A invita.
۞
Ca silnic, forţat, nevrut, dezagreabil.
۞
Tomism, conlucrare, duh, viaţă, inspiraţie.
Cârpăceală.
۞
Sem. X—biologul cetit de poet.
Răsăritenii; vesticii; moderniştii; ‘lumea’.
Intenţii vs. ceea ce sunt.
۞
Nearb.. Neaprioric.
Nearb..
۞
Cârpăceală.
۞
Se vede că riposta Papei se adresează mai degrabă neoscolasticii prevalente la catedrele teologice din tinereţea lui—nu tomismului ca atare, sau versiunilor revoluţionare, netradiţionale, ‘lecturilor ĩnnoite’.
Ratzinger refuza ĩn special neoscolastica majoritară pe atunci.
۞
Filozofia nu e o joacă. Edificiul stagirit. Pe potriva maximului minţii.
۞
Forumul—mari subiecte—mail—Aristotel, Goethe, PTC—marile subiecte, vaste.
Romane vaste.
۞
Leyda. Scăpărând de inteligenţă. Subiecte, filozofii. Ca la EW—vârsta, lecturi.
۞
Reflecţia asupra unor cărţi fundamentale ale disciplinelor umaniste (Frobenius, Frazer, Schaff). Meritele, beneficiile familiarizării.
۞
Cârpăceală.
۞
Ca articol de istorie culturală\ religioasă, nu de metafizică.
miercuri, 18 noiembrie 2009
BUNĂTATEA CANDIDATULUI SOCIALIST
BUNĂTATEA CANDIDATULUI SOCIALIST
Ĩn prezenta campanile, Geoană face o figură bună, destul de pe gustul meu—un politician irenicist şi care vede dincolo de oţărârile de ocazie ale contracadidaţilor săi.
Declaraţia senină că va vota ĩn favoarea măsurii supuse de Băsescu referendumului mi—a lăsat o impresie bună.
Că porneşte de la Geoană sau de la consilierii lui, măsura aceasta de a se situa deasupra tumultului ĩncleştărilor histrionice exersate de Băsescu şi Antonescu nu e deloc una rea. S—a pornit de la premisa că Geoană oricum nu va face faţă de confruntări de tipul celor care—i favorizează pe principialii săi contracandidaţi. Singura cale raţională de urmat era ca Geoană să refuze orice angajări verbale de acest fel—şi să convertească un soi de defetism ĩntr—o virtute.
Guşă numeşte asta ‘bunătatea lui Geoană’; o aduce ĩn discuţie de oricâte ori are ocazia. Nu poate menţiona ĩndeajuns imaginea de om bun a lui Geoană.
Până aici, am expus strategia; fapt este ĩnsă că Geoană e destul de la ĩnălţimea rolului acestuia. Personajul celui care refuză orice fel de agresivităţi de ocazie ĩi reuşeşte, e convingător; ĩn acest fel, campania lui Geoană e şi una foarte originală.
Cel puţin pentru mine, acest mod afirmativ sau pozitiv de a se eschiva al lui Geoană lasă loviturile ce—i sunt adresate să nimerească la ĩntâmplare şi ĩi face pe preopinenţii lui să apară ca nişte hultani ĩnvrăjbiţi. Geoană ilustrează cu un soi de inedit brio o strategie care—l prinde. Spun că brioul său e ‘inedit’ fiindcă nu s—a prea mai jucat aşa ceva la noi—nici de către Iliescu sau Constantinescu—iar Druc era, ĩn ’92, ĩntr—o poziţie care nu—i servea bine partitura.
Cine l—a sfătuit pe Geoană nu l—a—nvăţat de rău; repetatele eforturi ale lui Guşă de a extrage morala comportamentului lui Geoană (‘bunătatea lui Geoană’) sunt inutile, ĩntrucât jocul lui Geoană e destul de bun ĩn sine. Strategia lui Geoană constă ĩn a oferi o imagine de largă bonomie, de pacifism, de matură situare deasupra ciorovăielilor ĩn care Antonescu de—abia aştepta să se exercite şi la care Băsescu se pricepe aşa bine.
Ĩn prezenta campanile, Geoană face o figură bună, destul de pe gustul meu—un politician irenicist şi care vede dincolo de oţărârile de ocazie ale contracadidaţilor săi.
Declaraţia senină că va vota ĩn favoarea măsurii supuse de Băsescu referendumului mi—a lăsat o impresie bună.
Că porneşte de la Geoană sau de la consilierii lui, măsura aceasta de a se situa deasupra tumultului ĩncleştărilor histrionice exersate de Băsescu şi Antonescu nu e deloc una rea. S—a pornit de la premisa că Geoană oricum nu va face faţă de confruntări de tipul celor care—i favorizează pe principialii săi contracandidaţi. Singura cale raţională de urmat era ca Geoană să refuze orice angajări verbale de acest fel—şi să convertească un soi de defetism ĩntr—o virtute.
Guşă numeşte asta ‘bunătatea lui Geoană’; o aduce ĩn discuţie de oricâte ori are ocazia. Nu poate menţiona ĩndeajuns imaginea de om bun a lui Geoană.
Până aici, am expus strategia; fapt este ĩnsă că Geoană e destul de la ĩnălţimea rolului acestuia. Personajul celui care refuză orice fel de agresivităţi de ocazie ĩi reuşeşte, e convingător; ĩn acest fel, campania lui Geoană e şi una foarte originală.
Cel puţin pentru mine, acest mod afirmativ sau pozitiv de a se eschiva al lui Geoană lasă loviturile ce—i sunt adresate să nimerească la ĩntâmplare şi ĩi face pe preopinenţii lui să apară ca nişte hultani ĩnvrăjbiţi. Geoană ilustrează cu un soi de inedit brio o strategie care—l prinde. Spun că brioul său e ‘inedit’ fiindcă nu s—a prea mai jucat aşa ceva la noi—nici de către Iliescu sau Constantinescu—iar Druc era, ĩn ’92, ĩntr—o poziţie care nu—i servea bine partitura.
Cine l—a sfătuit pe Geoană nu l—a—nvăţat de rău; repetatele eforturi ale lui Guşă de a extrage morala comportamentului lui Geoană (‘bunătatea lui Geoană’) sunt inutile, ĩntrucât jocul lui Geoană e destul de bun ĩn sine. Strategia lui Geoană constă ĩn a oferi o imagine de largă bonomie, de pacifism, de matură situare deasupra ciorovăielilor ĩn care Antonescu de—abia aştepta să se exercite şi la care Băsescu se pricepe aşa bine.
DESPRE SUCCESIVELE CAMPANII PREZIDENŢIALE
DESPRE SUCCESIVELE CAMPANII PREZIDENŢIALE
Pentru mine, cea mai interesantă campanie prezidenţială rămâne aceea din ’92, care i—a opus, cum se ştie, pe Iliescu, Constantinescu, Dragomir, Funar, Druc şi Mânzatu. Adolescent sefist, ĩmi era simpatic moş Mânzatu, pe care—l ştiam drept autor de naraţiuni SF; ĩnsă candidatul pe care l—am plăcut cel mai mult atunci a fost Druc, cu toate că presupun că ĩmi era evident ĩn ce măsură era sub nivelul funcţiei pentru care candida. I—l preferam ĩn orice fel pe, vai, Constantinescu, ĩnsă lui Druc ĩi rezervasem o simpatie specială.
Dragomir era polul antipatiei; Funar era bufonul scelerat, Mânzatu—bătrânelul alunecos, vag parşiv, vag aiurit. Druc aducea un fel de omenie, de bonomie şi ingenuitate pe care ulterior am identificat—o şi la alţi intelectuali de dincolo de Prut. Nădejdea ĩmi era la, vai, Constantinescu.
Campania din ’92 a fost caragialescă ĩntr—o notă simpatică. Ulterior, au ajuns să candideze persoane grav deficiente mintal şi figuri groteşti lipsite de sinistrul jovial al lui Funar sau de zâmbitoarea aiureală a lui Mânzatu. Ceva s—a pierdut. Dragomir, cel mai tern şi nesuferit dintre candidaţii de acum 17 ani, prevestea această derivă a prezidenţialelor către imbecilitatea nesărată de tip Miluţ, Oprescu sau Cernea.
Aşadar, Druc ĩn ’92; Constantinescu, vai, ĩn ’96. Şi Ciuhandu la alegerile precedente.
Uitasem, ĩnsă, de legendarele alegeri din ’90—când preferatul meu a fost Câmpeanu, pe care reţin că ĩn vara lui ’92 deja ĩl dispreţuiam foarte mult (--şi am privit cu dispreţ pe atunci faimoasa lui propunere ca fostul rege Mihai să candideze la prezidenţiale; ĩncă mă mai scăldam ĩn apele bâhlite ale monarhismului ...--).
Campania prezidenţială din ’92 rămâne, cu dibuirile, cabotinismul aerisit şi veleitarismul lui Constantinescu, cu vigoarea şi brutalitatea implicită a lui Iliescu, cu demenţa groasă a lui Funar, cu apelurile la omenie ale lui Druc, cu harababura şi elucubraţiile lui moş Mânzatu, cel mai pitoresc spectacol electoral postrevoluţionar. Raţiu mai trăia; Coposu era activ politic, iar Roman alesese să fie reprezentat de ... Dragomir (--ulterior am ĩntâlnit numele acestui ţicnit sub nişte ĩnsăilări agramate de prin LUCEAFĂRUL, pe care ĩn ’95, mi se pare, prinsesem să—l citesc--). Ĩn felul lor, candidaturile din ’92 au fost mai toate de ceva impact spectacular, interesante ca pitoresc. Ca să ĩnchei ĩntr—o notă à la Pleşu, aş spune că la următoarele prezidenţiale (’96 ş.a.m.d.), candidaturile au fost mai ales ĩn nota melancoliei.
Pentru mine, cea mai interesantă campanie prezidenţială rămâne aceea din ’92, care i—a opus, cum se ştie, pe Iliescu, Constantinescu, Dragomir, Funar, Druc şi Mânzatu. Adolescent sefist, ĩmi era simpatic moş Mânzatu, pe care—l ştiam drept autor de naraţiuni SF; ĩnsă candidatul pe care l—am plăcut cel mai mult atunci a fost Druc, cu toate că presupun că ĩmi era evident ĩn ce măsură era sub nivelul funcţiei pentru care candida. I—l preferam ĩn orice fel pe, vai, Constantinescu, ĩnsă lui Druc ĩi rezervasem o simpatie specială.
Dragomir era polul antipatiei; Funar era bufonul scelerat, Mânzatu—bătrânelul alunecos, vag parşiv, vag aiurit. Druc aducea un fel de omenie, de bonomie şi ingenuitate pe care ulterior am identificat—o şi la alţi intelectuali de dincolo de Prut. Nădejdea ĩmi era la, vai, Constantinescu.
Campania din ’92 a fost caragialescă ĩntr—o notă simpatică. Ulterior, au ajuns să candideze persoane grav deficiente mintal şi figuri groteşti lipsite de sinistrul jovial al lui Funar sau de zâmbitoarea aiureală a lui Mânzatu. Ceva s—a pierdut. Dragomir, cel mai tern şi nesuferit dintre candidaţii de acum 17 ani, prevestea această derivă a prezidenţialelor către imbecilitatea nesărată de tip Miluţ, Oprescu sau Cernea.
Aşadar, Druc ĩn ’92; Constantinescu, vai, ĩn ’96. Şi Ciuhandu la alegerile precedente.
Uitasem, ĩnsă, de legendarele alegeri din ’90—când preferatul meu a fost Câmpeanu, pe care reţin că ĩn vara lui ’92 deja ĩl dispreţuiam foarte mult (--şi am privit cu dispreţ pe atunci faimoasa lui propunere ca fostul rege Mihai să candideze la prezidenţiale; ĩncă mă mai scăldam ĩn apele bâhlite ale monarhismului ...--).
Campania prezidenţială din ’92 rămâne, cu dibuirile, cabotinismul aerisit şi veleitarismul lui Constantinescu, cu vigoarea şi brutalitatea implicită a lui Iliescu, cu demenţa groasă a lui Funar, cu apelurile la omenie ale lui Druc, cu harababura şi elucubraţiile lui moş Mânzatu, cel mai pitoresc spectacol electoral postrevoluţionar. Raţiu mai trăia; Coposu era activ politic, iar Roman alesese să fie reprezentat de ... Dragomir (--ulterior am ĩntâlnit numele acestui ţicnit sub nişte ĩnsăilări agramate de prin LUCEAFĂRUL, pe care ĩn ’95, mi se pare, prinsesem să—l citesc--). Ĩn felul lor, candidaturile din ’92 au fost mai toate de ceva impact spectacular, interesante ca pitoresc. Ca să ĩnchei ĩntr—o notă à la Pleşu, aş spune că la următoarele prezidenţiale (’96 ş.a.m.d.), candidaturile au fost mai ales ĩn nota melancoliei.
O cateheză papală remarcabilă este aceea despre Sf. Ioan Leonardi, despre care Papa, căruia ĩi plac astfel de figuri de preoţi reformişti, vorbeşte aşa de afectuos. Mai ales, Papa spune că viaţa sfântului acestuia a fost ‘luminată ĩn ĩntregime de splendoarea Sf. Chip al Lui Iisus, venerat ĩn catedrala din Lucca’—elementul intuitiv şi afectiv.
Hristos ĩn centrul inimii, al istoriei şi al Cosmosului, spune Papa.
De la Sf. Odo, Papa alege cuvintele ‘răsăritene’--amator hominum Christus. Hristos ‘Cel iubitor de oameni’.
Hristos ĩn centrul inimii, al istoriei şi al Cosmosului, spune Papa.
De la Sf. Odo, Papa alege cuvintele ‘răsăritene’--amator hominum Christus. Hristos ‘Cel iubitor de oameni’.
Paleologu, care nu era străin de teribilism ĩn general, şi de satisfacţia de a epata şi şoca.
Există la el bun simţ şi justeţe; există şi teribilism. Ĩntr—un fel, ca şi la Nabokov (--ale cărui aprecieri literare Mama le aproba--).
۞
Semnificaţia divizării ĩn paragrafe.
۞
Indicaţia lui Gilbert este—studiu şi nu manipulare sau poză. Nu ‘mânuire’ sau aranjare a documentelor.
۞
Comunicanţii de la Sf. Sofia din ajunul prăpădului erau greci şi apuseni—ĩnsă ‘catolici’ erau din ambele puncte de vedere—atât al vesticilor, cu care grecii respectivi se aflau ĩn comuniune;--cât şi al schismaticilor care au repudiat ulterior acea uniune.
۞
Bineĩnţeles, ĩn filozofie grecii sunt ‘vestici’ (i.e., europeni).
۞
Ceva despre Iustinian—la liturgistul englez şi la Dante.
۞
Un articol scurt, scris mai bine decât mă aşteptam.
۞
Raportul meu cu Claudel, Bloy, Tardif şi Hello este ca şi prefigurat de acela al lui Simmel cu Goethe (--şi cu Luther, Michelangelo ca poet, George--).
Trecerea de la limbajul poeziei la acela analitic, al intelectualităţii analitice.
۞
Chiar Simmel le alterna, există la el alternarea, limbajul analitic al kantistului şi acela intuitiv şi aforistic al metafizicianului.
Filozofia examinând poezia—şi inspirându—se din ea—nu parafrazând—o—şi cu atât mai puţin pastişând—o.
Nu e epigonism—sau veleitarism.
۞
Există la Claudel filozofii, teologii, Părinţii, exegeţii şi autorii religioşi. Cultura lui neliterară, filozofico—teologico—religioasă, era completă, neunilaterală.
۞
O ed. ĩn care neamţul era citat cu respect, ca o autoritate majoră; altundeva era deschis creditat cu ĩndreptarea interpretărilor bonaventuriene pe o cale radical greşită, falsă—ca inspiratorul unei tendinţe cu totul eronate ĩn ĩnţelegerea teologiei bonaventuriene—subiectul lui de—o viaţă.
۞
Patru surse patristic—medievale şi două moderne.
۞
După 1 ½ l.—grecul, evreica, lacune, hiaturi.
۞
Cele trei indicii—mai ĩntâi, decalarea (26 z.);--apoi, incisivitatea ĩn legătură cu statul şi religia; --apoi, tonul sfătos.
۞
Literatură, filozofie, biologie şi medicină, istorie, sociologie.
۞
Sf. Grigore Teologul, Sf. Vasile, Sf. Augustin, Vekkos.
Poezia. El ĩnsuşi, poet.
Subiecte patristice.
۞
La Gilbert văd cele mai bune principii, ilustrate—nu numai declarate sau enunţate, ci practicate.
۞
Aş spune că, la Biserică, ĩmi plac afirmaţiile mistice, faptul că face afirmaţii de natură mistică. Biserica, drept robustă afirmare a supranaturalului, a misticului. De ex., marile sărbători—Bunavestire, Paştile, Rusaliile, Asumpţiunea, Zămislirea, Crăciunul sunt astfel de enunţări ale misticului.
La schismatici tocmai o anumită supralicitare a misticului, un exces, sunt ceea ce mă face neĩncrezător. Supralicitarea misticului ĩl abstractizează, ĩl scoate din viaţă. La fel, trâmbiţarea lui. Misticul trebuie enunţat şi afirmat atât cât e necesar.
Biserica enunţă misticul atât cât e necesar.
Marile figuri cu adevărat mistice—Leon, Ambrozie, Augustin, Grigore Dialogul, Ieronim.
Incomparabila dimensiune mistică a sărbătorilor mariane ĩn accepţia lor vestică.
Supraabundenţa mistică a textului liturgic—luând ca termen de comparaţie ‘lumea’. Misticism nemăsurat ĩn concepţie, măsurat şi moderat ĩn enunţare.
۞
Vremea când se citea Goethe. Pe atunci se mai citea Goethe. Desuet.
۞
Eroare. Spiritul de sinteză e un mijloc, nu un rezultat. Ĩnsă poate fi ĩn această autodefinire vestică şi un subterfugiu, pentru a refuza ĩngustimea unei caracteristici nete.
Apusenii preferă să susţină că specific le e numai mijlocul, abordarea—nu vreun rezultat anume.
۞
Stimulat de scurtul eseu al lui Penvins despre un roman al lui Hougron, am vrut să citesc mai multe recenzii ale acestui critic, şi am ales alte şase articole ale lui—trei recenzii literare, una despre o carte de film, una despre o carte de critică, şi un interviu.
Acestea ĩnsă mi s—au părut mai puţin satisfăcătoare, mai stângace şi mai evident puerile.
Undeva, spune că Anglia nu e o democraţie (--ci ... un regat--).
۞
Şi despre câte o carte—şi, alteori, despre câte mai multe şi raporturile dintre ele, ceea ce au comun—sau ceea ce le diferenţiază.
۞
Un ideal de fericire ĩn filozofare—ale cărei imagini sunt Simmel, Schopenhauer,
۞
O cunoaştere a literaturii, biologiei, filozofiei, artei şi istoriei.
۞
Se pare că despre toţi marii oameni ai Spaniei se zice că ar fi fost evrei—Juan, Cervantes ....
۞
Ĩn baia unui hotel din Bucureşti mă gândeam că Simmel iubea filozofia lui Schopenhauer, că ĩi plăcea această filozofie. Mă mai gândisem la moderni; la prezentări; şi la formele totalităţii cognitive la Hasdeu—filologia, Iorga—istoria, Călinescu—istoria particulară, literară, Eliade—religiologia şi discipline aferente—iar Simmel—tratarea ‘disparată’.
Cărţi repovestite—ca pe—nţelesul unui cetitor anume.
۞
Pe când se mai citea Goethe.
۞
Filozofia lui Schopenhauer—una din filozofiile iubite de Simmel, care ĩntreţinea cu ea un rol foarte special.
۞
Fericit filozofând—discret. Abjurarea, dezicerea.
۞
Nu subiectul, ci atitudinea; subiectele sunt ĩnalte, iar atitudinea e derizorie.
۞
Monahi—monahi şi asceţi—au şi ereticii, şi necreştinii.
۞
O minte incomparabil mai nobilă.
۞
Climatul normal al gândirii lui Ratzinger.
۞
‘Uite, promit să—i ofer un orgasm de calitate soţiei tale.’
۞
Atât de mistica Missă latină, mistica Missă romană. Nu mă refer la ‘atmosferă’, ci la afirmaţii, la ceea ce se spune.
Afirmaţiile foarte mistice şi deconcertante.
۞
Roma mai degrabă corectează sau delimitează credinţa, decât o defineşte; ĩnsă interacţiunea trebuie sesizată ĩn configurarea ei istorică.
Imperialismul doctrinar roman a fost o realitate, una lezantă; ĩntr—o formă derizorie, e ceea ce fac azi fundamentaliştii athoniţi şi filetişti.
Actul rămâne unul raţional; nu e vorba de ‘subordonare’, ci de conlucrare cu Ĩntâia dintre Biserici. De aceea, ‘incomozii’ melkiţi mi se par cei mai exersaţi şi mai raţionali. Ei nu acceptă dictatul, trufia. Ceea ce li se ia drept cerbicie e numai firesc. Slavii sunt mai oportunişti şi mai influenţabili, mai puerili.
Una e dreptul, alta e exercitarea; dreptul poate fi prost exercitat, greşit şi silnic exercitat. Autoritatea poate deveni abuz, dreptul poate fi greşit transpus ĩn fapt. Caricatura acestei atitudini abuzive există azi la fanaticii schismatici. Asta vor ei să exercite—dictatura, silnicia şi brutalitatea. Nu e decât trufie la ei, şi agresivitate. (--Asceza ĩn sine nu—mi smulge admiraţia; o aveau şi arienii, şi dualiştii, şi atâţia necreştini. Există oameni răi şi ascetici. Fachirismul nu ĩmi impune. Există eretici şi idolatri cu o viaţă monahală invidiabilă. Există oameni răi cu vieţi ascetice. Tocmai tapajul, prevalarea de asceză mă fac reticent.--)
Altfel, opţiunea mea pentru Răsărit nu e una pentru o ‘altă ornamentaţie’, alte odăjdii, etc..
۞
Un rus, un grec, un sirian mi se par mai credibili religios decât un belgian, un scandinav sau un englez sau un irlandez.
Occidentalii GROŞI.
Primatul vechilor creştinătăţi răsăritene.
Din Apus, creştinătăţile latine, vechi.
۞
A introduce falsităţi ĩn sistem, a submina aprecierea.
۞
Literatura, filologia, filozofia, istoria, arta, sociologia, biologia. Geografia. Mintea. Mintea.
۞
Se juca cu ĩmpărtăşirea Lui Hristos; lua—n joacă ĩmpărtăşirea cu Hristosul, Iisus Nazarineanul.
۞
Puterea, demnitatea impun.
۞
Ceea ce contravine nu anulează; luarea de poziţie a lui Bartolomeu ĩmpotriva suspendării lui Băsescu nu e anulată de batjocorirea ulterioară a lui Nicolae.
Ĩn privinţa ĩncercării de suspendare a lui Băsescu, Bartolomeu a avut dreptate; ĩn legătură cu Nicolae, uzurpatorul patrimoniului uniat clujean a greşit.
۞
A preda literatură, artă literară ca atare.
۞
Comentariile de al doilea ordin. Comentarii la Sf. Bernard, Sf. Anselm, Sf. Simeon.
۞
Invectivele răsăritene sunt tautologice—ele demonstrează numai ceea ce deja s—a postulat.
۞
Ele demonstrează că nerăsăritenii nu sunt răsăriteni. Că ‘cei de—acolo’ nu—s de—aici; că ‘ai lor’ nu—s ‘ai noştri’.
Ei ĩntăresc aparenţele, consolidează iluziile.
۞
Ceva anume ce trebuia priceput, ĩnţeles, integrat, văzut.
۞
Comentatorii filocalici. Americanul, isihaştii, Păr. DS, adnotări.
۞
‘Păr.’, ‘Sf.’ (3 x ‘Sf.’).
۞
Paleologu a ilustrat, pe rând, bunul simţ şi teribilismul, epatarea; există la el o manifestă, pronunţată plăcere a teribilismului.
۞
Ca PC despre Sf. Pavel.
۞
Geoană—mai ales vârstnicii şi neinstruiţii.
۞
'O din asta ... o dedublare ... şi este de fapt ceea ce gândeşte celula nervoasă ĩn momentul ăla ...’.
۞
Faptul de a—i fi necesară cuiva o carte—din motive personale, umane, directe.
Această relaţionare salutară cu un autor. De ex., cutare carte a lui Engels.
۞
Ce e Tolkien la ei, e Verne la mine.
۞
Nu mă tem de moarte, fiindcă ştiu că dincolo de ea ĩi voi ĩntâlni pe Iisus Nazarineanul, pe Maria şi Iosif, pe Sf. Apostoli,
۞
Patapievici e şarpe, Hurezeanu e homosexual, iar Liiceanu e slugarnic.
۞
Artă, ‘Mir ...’, persanul, Verne—ed., Theodoru—’60,
۞
Când cineva caracterizează Zenul pe baza unui film german.
۞
Reticenţa mea faţă de aptitudinile filozofice ale americanilor—şi ale anglo—saxonilor ĩn general.
۞
Blog tematic.
Ĩnchipuit ca ceva silnic.
Cărţile sapienţiale; vârsta; lumina; ½ l.; răsăritenii ‘mei’, doctrina; cei respectabili, cauzele rezervei lor.
۞
Diferenţa ĩntre cârpăceală şi deschidere, ‘deschiderea minţii’.
۞
Cărţile filozofice necesare—Engels, Marx, Sf. Toma. Uman necesare.
Există la el bun simţ şi justeţe; există şi teribilism. Ĩntr—un fel, ca şi la Nabokov (--ale cărui aprecieri literare Mama le aproba--).
۞
Semnificaţia divizării ĩn paragrafe.
۞
Indicaţia lui Gilbert este—studiu şi nu manipulare sau poză. Nu ‘mânuire’ sau aranjare a documentelor.
۞
Comunicanţii de la Sf. Sofia din ajunul prăpădului erau greci şi apuseni—ĩnsă ‘catolici’ erau din ambele puncte de vedere—atât al vesticilor, cu care grecii respectivi se aflau ĩn comuniune;--cât şi al schismaticilor care au repudiat ulterior acea uniune.
۞
Bineĩnţeles, ĩn filozofie grecii sunt ‘vestici’ (i.e., europeni).
۞
Ceva despre Iustinian—la liturgistul englez şi la Dante.
۞
Un articol scurt, scris mai bine decât mă aşteptam.
۞
Raportul meu cu Claudel, Bloy, Tardif şi Hello este ca şi prefigurat de acela al lui Simmel cu Goethe (--şi cu Luther, Michelangelo ca poet, George--).
Trecerea de la limbajul poeziei la acela analitic, al intelectualităţii analitice.
۞
Chiar Simmel le alterna, există la el alternarea, limbajul analitic al kantistului şi acela intuitiv şi aforistic al metafizicianului.
Filozofia examinând poezia—şi inspirându—se din ea—nu parafrazând—o—şi cu atât mai puţin pastişând—o.
Nu e epigonism—sau veleitarism.
۞
Există la Claudel filozofii, teologii, Părinţii, exegeţii şi autorii religioşi. Cultura lui neliterară, filozofico—teologico—religioasă, era completă, neunilaterală.
۞
O ed. ĩn care neamţul era citat cu respect, ca o autoritate majoră; altundeva era deschis creditat cu ĩndreptarea interpretărilor bonaventuriene pe o cale radical greşită, falsă—ca inspiratorul unei tendinţe cu totul eronate ĩn ĩnţelegerea teologiei bonaventuriene—subiectul lui de—o viaţă.
۞
Patru surse patristic—medievale şi două moderne.
۞
După 1 ½ l.—grecul, evreica, lacune, hiaturi.
۞
Cele trei indicii—mai ĩntâi, decalarea (26 z.);--apoi, incisivitatea ĩn legătură cu statul şi religia; --apoi, tonul sfătos.
۞
Literatură, filozofie, biologie şi medicină, istorie, sociologie.
۞
Sf. Grigore Teologul, Sf. Vasile, Sf. Augustin, Vekkos.
Poezia. El ĩnsuşi, poet.
Subiecte patristice.
۞
La Gilbert văd cele mai bune principii, ilustrate—nu numai declarate sau enunţate, ci practicate.
۞
Aş spune că, la Biserică, ĩmi plac afirmaţiile mistice, faptul că face afirmaţii de natură mistică. Biserica, drept robustă afirmare a supranaturalului, a misticului. De ex., marile sărbători—Bunavestire, Paştile, Rusaliile, Asumpţiunea, Zămislirea, Crăciunul sunt astfel de enunţări ale misticului.
La schismatici tocmai o anumită supralicitare a misticului, un exces, sunt ceea ce mă face neĩncrezător. Supralicitarea misticului ĩl abstractizează, ĩl scoate din viaţă. La fel, trâmbiţarea lui. Misticul trebuie enunţat şi afirmat atât cât e necesar.
Biserica enunţă misticul atât cât e necesar.
Marile figuri cu adevărat mistice—Leon, Ambrozie, Augustin, Grigore Dialogul, Ieronim.
Incomparabila dimensiune mistică a sărbătorilor mariane ĩn accepţia lor vestică.
Supraabundenţa mistică a textului liturgic—luând ca termen de comparaţie ‘lumea’. Misticism nemăsurat ĩn concepţie, măsurat şi moderat ĩn enunţare.
۞
Vremea când se citea Goethe. Pe atunci se mai citea Goethe. Desuet.
۞
Eroare. Spiritul de sinteză e un mijloc, nu un rezultat. Ĩnsă poate fi ĩn această autodefinire vestică şi un subterfugiu, pentru a refuza ĩngustimea unei caracteristici nete.
Apusenii preferă să susţină că specific le e numai mijlocul, abordarea—nu vreun rezultat anume.
۞
Stimulat de scurtul eseu al lui Penvins despre un roman al lui Hougron, am vrut să citesc mai multe recenzii ale acestui critic, şi am ales alte şase articole ale lui—trei recenzii literare, una despre o carte de film, una despre o carte de critică, şi un interviu.
Acestea ĩnsă mi s—au părut mai puţin satisfăcătoare, mai stângace şi mai evident puerile.
Undeva, spune că Anglia nu e o democraţie (--ci ... un regat--).
۞
Şi despre câte o carte—şi, alteori, despre câte mai multe şi raporturile dintre ele, ceea ce au comun—sau ceea ce le diferenţiază.
۞
Un ideal de fericire ĩn filozofare—ale cărei imagini sunt Simmel, Schopenhauer,
۞
O cunoaştere a literaturii, biologiei, filozofiei, artei şi istoriei.
۞
Se pare că despre toţi marii oameni ai Spaniei se zice că ar fi fost evrei—Juan, Cervantes ....
۞
Ĩn baia unui hotel din Bucureşti mă gândeam că Simmel iubea filozofia lui Schopenhauer, că ĩi plăcea această filozofie. Mă mai gândisem la moderni; la prezentări; şi la formele totalităţii cognitive la Hasdeu—filologia, Iorga—istoria, Călinescu—istoria particulară, literară, Eliade—religiologia şi discipline aferente—iar Simmel—tratarea ‘disparată’.
Cărţi repovestite—ca pe—nţelesul unui cetitor anume.
۞
Pe când se mai citea Goethe.
۞
Filozofia lui Schopenhauer—una din filozofiile iubite de Simmel, care ĩntreţinea cu ea un rol foarte special.
۞
Fericit filozofând—discret. Abjurarea, dezicerea.
۞
Nu subiectul, ci atitudinea; subiectele sunt ĩnalte, iar atitudinea e derizorie.
۞
Monahi—monahi şi asceţi—au şi ereticii, şi necreştinii.
۞
O minte incomparabil mai nobilă.
۞
Climatul normal al gândirii lui Ratzinger.
۞
‘Uite, promit să—i ofer un orgasm de calitate soţiei tale.’
۞
Atât de mistica Missă latină, mistica Missă romană. Nu mă refer la ‘atmosferă’, ci la afirmaţii, la ceea ce se spune.
Afirmaţiile foarte mistice şi deconcertante.
۞
Roma mai degrabă corectează sau delimitează credinţa, decât o defineşte; ĩnsă interacţiunea trebuie sesizată ĩn configurarea ei istorică.
Imperialismul doctrinar roman a fost o realitate, una lezantă; ĩntr—o formă derizorie, e ceea ce fac azi fundamentaliştii athoniţi şi filetişti.
Actul rămâne unul raţional; nu e vorba de ‘subordonare’, ci de conlucrare cu Ĩntâia dintre Biserici. De aceea, ‘incomozii’ melkiţi mi se par cei mai exersaţi şi mai raţionali. Ei nu acceptă dictatul, trufia. Ceea ce li se ia drept cerbicie e numai firesc. Slavii sunt mai oportunişti şi mai influenţabili, mai puerili.
Una e dreptul, alta e exercitarea; dreptul poate fi prost exercitat, greşit şi silnic exercitat. Autoritatea poate deveni abuz, dreptul poate fi greşit transpus ĩn fapt. Caricatura acestei atitudini abuzive există azi la fanaticii schismatici. Asta vor ei să exercite—dictatura, silnicia şi brutalitatea. Nu e decât trufie la ei, şi agresivitate. (--Asceza ĩn sine nu—mi smulge admiraţia; o aveau şi arienii, şi dualiştii, şi atâţia necreştini. Există oameni răi şi ascetici. Fachirismul nu ĩmi impune. Există eretici şi idolatri cu o viaţă monahală invidiabilă. Există oameni răi cu vieţi ascetice. Tocmai tapajul, prevalarea de asceză mă fac reticent.--)
Altfel, opţiunea mea pentru Răsărit nu e una pentru o ‘altă ornamentaţie’, alte odăjdii, etc..
۞
Un rus, un grec, un sirian mi se par mai credibili religios decât un belgian, un scandinav sau un englez sau un irlandez.
Occidentalii GROŞI.
Primatul vechilor creştinătăţi răsăritene.
Din Apus, creştinătăţile latine, vechi.
۞
A introduce falsităţi ĩn sistem, a submina aprecierea.
۞
Literatura, filologia, filozofia, istoria, arta, sociologia, biologia. Geografia. Mintea. Mintea.
۞
Se juca cu ĩmpărtăşirea Lui Hristos; lua—n joacă ĩmpărtăşirea cu Hristosul, Iisus Nazarineanul.
۞
Puterea, demnitatea impun.
۞
Ceea ce contravine nu anulează; luarea de poziţie a lui Bartolomeu ĩmpotriva suspendării lui Băsescu nu e anulată de batjocorirea ulterioară a lui Nicolae.
Ĩn privinţa ĩncercării de suspendare a lui Băsescu, Bartolomeu a avut dreptate; ĩn legătură cu Nicolae, uzurpatorul patrimoniului uniat clujean a greşit.
۞
A preda literatură, artă literară ca atare.
۞
Comentariile de al doilea ordin. Comentarii la Sf. Bernard, Sf. Anselm, Sf. Simeon.
۞
Invectivele răsăritene sunt tautologice—ele demonstrează numai ceea ce deja s—a postulat.
۞
Ele demonstrează că nerăsăritenii nu sunt răsăriteni. Că ‘cei de—acolo’ nu—s de—aici; că ‘ai lor’ nu—s ‘ai noştri’.
Ei ĩntăresc aparenţele, consolidează iluziile.
۞
Ceva anume ce trebuia priceput, ĩnţeles, integrat, văzut.
۞
Comentatorii filocalici. Americanul, isihaştii, Păr. DS, adnotări.
۞
‘Păr.’, ‘Sf.’ (3 x ‘Sf.’).
۞
Paleologu a ilustrat, pe rând, bunul simţ şi teribilismul, epatarea; există la el o manifestă, pronunţată plăcere a teribilismului.
۞
Ca PC despre Sf. Pavel.
۞
Geoană—mai ales vârstnicii şi neinstruiţii.
۞
'O din asta ... o dedublare ... şi este de fapt ceea ce gândeşte celula nervoasă ĩn momentul ăla ...’.
۞
Faptul de a—i fi necesară cuiva o carte—din motive personale, umane, directe.
Această relaţionare salutară cu un autor. De ex., cutare carte a lui Engels.
۞
Ce e Tolkien la ei, e Verne la mine.
۞
Nu mă tem de moarte, fiindcă ştiu că dincolo de ea ĩi voi ĩntâlni pe Iisus Nazarineanul, pe Maria şi Iosif, pe Sf. Apostoli,
۞
Patapievici e şarpe, Hurezeanu e homosexual, iar Liiceanu e slugarnic.
۞
Artă, ‘Mir ...’, persanul, Verne—ed., Theodoru—’60,
۞
Când cineva caracterizează Zenul pe baza unui film german.
۞
Reticenţa mea faţă de aptitudinile filozofice ale americanilor—şi ale anglo—saxonilor ĩn general.
۞
Blog tematic.
Ĩnchipuit ca ceva silnic.
Cărţile sapienţiale; vârsta; lumina; ½ l.; răsăritenii ‘mei’, doctrina; cei respectabili, cauzele rezervei lor.
۞
Diferenţa ĩntre cârpăceală şi deschidere, ‘deschiderea minţii’.
۞
Cărţile filozofice necesare—Engels, Marx, Sf. Toma. Uman necesare.
joi, 12 noiembrie 2009
SFÂNTUL EPISCOP ŞI MARTIR IOSAFAT
SFÂNTUL EPISCOP ŞI MARTIR IOSAFAT
Bisericile din comuniunea Bisericii Romei ĩl sărbătoresc azi pe Sfântul Iosafat, călugăr cu o viaţă foarte sfântă, Episcop şi martir, unul dintre patronii acestui blog.
Ĩmpărtăşirea exprimă sau manifestă participarea comună la Trupul mistic sau ascuns al Domnului, iar intenţia nu e realizare; de aceea blasfemia referitoare la ‘ĩmpărtăşirea’ Lui Iisus cu vameşii este ultragiantă. Ceea ce făcea Iisus era misionariat, nu ĩmpărtăşire. Sunt dezgustat de ‘isteţimea’ sofismelor unor apuseni. O religie sau alta nu—i face pe oameni inteligenţi sau mai perspicace. Religia corectitudinii politice progresiste e la fel de ĩngustă şi de fanatică.
۞
Articolul despre un roman din ’64 al lui Jean Hougron. Alege ‘episoade semnificative’ şi evenimente caracterizante. Cum se scrie despre o carte—ca prezentare. Deopotrivă evaluare de artă şi prezentare.
۞
Lecturi din Aristotel, Goethe—nivelul vieţii.
۞
Poziţii sentimentale, sentimental—emoţionale, peroraţie şi aiureli romanţioase, poze. Dehistrionizarea.
Penibilul şi stridenţa retoricii de duzină, a cârpăcelii cognitive, a flecărelii necritice.
۞
Listabile—de ex., Schall, Daw şi Congar, articolele despre Palante şi Hougron.
۞
Capitulări care corespund de dapt unei convingeri ascunse, unei forme secrete şi unui fel de dorinţă mută de a rata—substratul afectiv.
۞
'De ce ne face scrisul să—l vânăm pe scriitor? De ce nu—i putem da pace?’ (Barnes).
Ba putem. Unii o şi facem.
۞
Gilbert are din nou dreptate ĩn privinţa ĩntemeietorilor de ‘state creştine’—trebuie văzut de unde s—a pornit, de la ce. Niciunul din Ĩmpăraţii sau regii creştini nu a fost la nivelul Sf. Juan, de ex.; ĩnsă o ĩnrudire şi o comuniune există, iar marii sfinţi nu propagau vederi romanţioase despre ‘compromiterea religiei prin promovarea ei de către stat’.
۞
Ĩn cele ale sfinţilor, să facem ca sfinţii.
۞
La 45 de ani, bavareza era exact cum trebuie.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
