Luni, de la 11 ½, mai aveam 16 ţigãri (întâile patru le fumasem de la 4 ¾ la 5 ¾).

Dacã Bloy ar fi ascultat post—punk şi grunge, indie, industrial, alternativ, muzicã electronicã.

Tonul conversaţional, lejer, îmbietor, afabil, al comunicãrii personale& eseiştii autohtoni. Ca legatar.

Cinci playlisturi de parcurs, vreme de 3 s..

Toate cinci filmele (iar patru sunt europene) ilustreazã ideea de divertisment—o ecranizare germanã, o melodramã francezã, douã SF—uri (unul italian, celãlalt est—european), o comedie; trei sunt silenţioase (acelea de ieri, vin.), şi, de fapt, trei dintre ele sunt ecranizãri, însã lucrul a contat cu adevãrat numai pentru unul dintre SF—uri, pentru celelalte ecranizãri a decis sau a pledat faptul cã unul era un film silenţios expresionist german, iar celãlalt—un Renoir.

Cred despre KJ cã era un filozof de duzinã, însã un psihiatru de mâna—ntâi.

Din sentimentele mele a rãmas (numai) un cântec, pe care nici mãcar nu l—am scris sau interpretat eu.

Mintea nu trebuie sã se raporteze la faptul cã realitatea curge, ca şi cum ea însãşi nu ar curge; mintea nu e, în aceastã privinţã, altfel decât realitatea—e şi ea la fel cu ceea ce descrie.

Dum., 2 ½ ore de muzicã şi bãut cafea (2 ½--5); ieri, sb., am şters, dintre ultimele cinci filme, ‘Cabanã de închiriat’ (‘Cottage To Let’)—un vechi thriller englezesc, care începea cu sosirea unor copii excursionişti şi cu eforturile de disciplinare a acestora.

Cu mintea împãienjenitã—mecanismul onubilãrii şi al amorţirii—şi factorul de falsificare, elementul de alterare.

Se exprimã mai prost, însã trãiesc vieţi umane—şi nu lipsite de înţelepciune, cumpãtare, echilibru şi afectivitate. Stupiditatea vanului elitism gramatical miop.

Oamenii sunt sisteme nervoase—aspectul maşinal al funcţionãrii lor.

Inteligenţa, pãtrunderea, adâncimea înţelegerii, rapiditatea, limpezimea. Perspectiva medicalã, înţelegerea clinicã, ar spune alţii. (Nu o simplã panoplie de referinţe, titluri, nume, ceea ce se poate contraface sau simula.)

Eu am luat superstiţia drept misticism; ea chiar poate fi definitã drept misticismul patologic, scornit, îngãlat.

Distinctivitatea se exprimã nu prin, ci în relaţia cu nişte valori culturale. Sunt lucruri vrednice de cutare minte. De aceea, nu o deşertare de nume, ci originalitatea gândirii.

La Montaigne, eu sunt mai înclinat sã remarc buna dispoziţie, tonusul, vlaga, sãnãtatea, echilibrul—nu scepticismul, şi nu neapãrat locvacitatea; întrebuinţare, aşadar, marcat literarã—însã nu nefilozoficã.

În artã, mintea poate sã se strãduiascã sã admire, însã în filozofie, trebuie sã se strãduiascã sã critice. Cu alte cuvinte, critica filozoficã nu îşi poate îngãdui sã fie, ca în cazul artei, o ‘criticã a frumuseţilor’.

Minţile apatice, constitutiv incapabile sã se intereseze de viaţã şi de dinamica ei.

Sibianul, despre caietele lui Barrès.

Nu cu aceeaşi trãire.

Doream violenţa muzicii, însã nu lipsitã de orice trãsãturã de inteligenţã, nu de o posomorâre dizgraţioasã.

Dum. seara aflu cã nu am niciun player pentru cele trei fişiere OGV.

Înfrigurarea cinefilã.

Lâncezesc, însã sunt tehui de parcã aş ţine—o numai într—o beţie.

Oamenii sunt aroganţi nu din demnitate, ci din lipsa ei; ca sã supracompenseze. Iar uneori, pentru a supracompensa servilismul asociat vanitãţii; existã şi fiinţe vanitoase şi servile. Aroganţa nu înseamnã demnitate, ba chiar, adesea, se şi însoţeşte de lipsa acesteia—un om foarte arogant, lipsit de simţul demnitãţii; e supracompensarea lipsei de demnitate, e pãcatul compensator.

Golanul e mai uşor redresabil decât îmbâcsitul. Golãnia poate sã fie redresatã mai uşor decât îmbâcsirea, fiindcã golãnia înseamnã experienţã, iar îmbâcsirea—lipsã de experienţã, drept care existã un aport pozitiv al golãniei, şi niciunul al îmbâcsirii. Cu alte cuvinte, golãnia e mult mai aproape de normalitate decât îmbâcsirea, e mai asimilabilã normalului.

Umoristul evreu despre THE RUNNING MAN, SUPERMAN RETURNS, JUDGE DREDD, SPIDERMAN 3, TRANSFORMERS, THERE WILL …, şi menţionând DEATH WISH, DOUBLE IMPACT. A scris cu simpatie despre violenţa kitsch a unor filme futuriste ca ‘Alergãtorul’, ‘Portocala mecanicã’, ‘Brazil’, ‘Un bãiat şi …’, un Lynch; scrie rar despre literaturã, şi, de aceea, n—a prea scris despre SF. Dealtfel, pânã ieri (dum.), nu m—am gândit la evreul canadez ca la un cititor de SF.

Am descoperit cã îl confundam pe Fields cu Arbuckle. Credeam cã Fields e Arbuckle.

Încântarea datã de cinema, impresia fãcutã de cinema, nu le pot egala pe acelea ale literaturii, ca intensitate, ca forţã. Efectul e altul—intensitatea bucuriei, chiar şi nesaţul.

Latura aceea de conştientizare—profesia, ritmul, înfãţişarea, etc.. Nu beţia înşelãtoare a semiconştienţei.

Mã intereseazã ceea ce scriu despre cinema Horguelin, evreul canadez, catolicul Watson, ‘Morgan’.
Patrologul are o caracterizare succintã, lapidarã (anabaptistul), o referinţã la cinema, o analizã (apoftegma evreiascã).

Estetizarea—subiectele evreului, subtilitatea lui Horguelin—distinctivitatea—muzica aleasã, muzica aceea care conteazã, care îmi spune ceva.

Detaşare bonomã, relaxatã, necrispatã, vioiciune, estetizare, distinctivitate, primatul empiricului, al prezentului, nu al intenţionatului.

Peake—evreul canadez, al patrulea Myers, Jolley.

Mundanitatea, imanentul, Ballard şi conjuncţia.
Simţul goticului—surrealismul—evreul canadez, Horguelin, Gracq, ‘Morgan’, Sandlin, Ep. Sigrist —gustul.

Postãrile literare ale evreului canadez sunt cam ponosite şi neconvingãtoare—fie şcolãreşti (ca aceea despre Ballard, cu adjectivele convenţionale), fie stângace (ca aceea despre evreul argentinian); cea mai interesantã e aceea despre ‘Gormenghast’.

Luni, 1 ¾ ore de muzicã (8 ¾--10 ½).
Scrisul de la întâia audiţie e impropriu.
Începând de joi, ascult muzica aşa cum trebuie—sunt 5 z..

Aprecierile estetice sunt numai înregistrãri de experienţe, de luat cu o anume distanţare maturã, cu un simţ al relativului şi al ocazionalului, şi, ca atare, foarte discutabile—nu ca pe edicte. În acest sens are dreptate evreica —e mai interesantã analiza, mai instructivã.

Mundanizarea, imanentul, urbanul, Ballard—nefanatizat. Dosul asiatic şi ‘ritmurile cosmice mai vaste’. Metropolele. Futurismul. Imaginarul. Ralea şi marca.

Ca Wallace—romanticii nemţi, surrealiştii, VH, romancierii avangardişti, autorii est—europeni, autorii de SF, sudamericanii, Kundera, naturaliştii, RSXX, Ballard, Eco, Ivasiuc, Breban—unii dintre autorii citiţi de ‘Morgan’ (Pynchon, Rushdie, Simmons—v. şi Ep.)—Racine, Kleist şi Barbey la Gracq.
Inegalii.

Blasfemia nu e decât reversul idolatriei.

Umor, sexualitate, nihilism, înţelepciune, echilibru, bonomie.

Lenin era, cum se ştie, un bolşevic—adicã un stângist post—marxist; cu alte cuvinte, bolşevismul, leninist sau de alt fel, e stânga post—marxistã, dezisã, în fapt, de Marx.

Mai degrabã un om cu o fire plãcutã.

1, 4 mil.—în 3 z..

O lume de şnapani, lichele, arivişti, carierişti puşi pe cãpãtuialã, ciocoi, puşlamale, coţcari şi pramatii.

Mi—a luat mult ca sã înţeleg cã n—a fost niciodatã nimic de aşteptat—fantasma unei parşive—premisa însãşi era greşitã—mutualitatea presupusã.

Muzica aceasta mai disonantã, abrazivã şi zgomotoasã. Însã nu e şi impresia pe care mi—a lãsat—o mie.

Joi—patru tumori vezicale (douã descoperiri, una recidivatã, una masivã), trei calculi la ambuşarea ureterului—al treilea, al copilei, nesemnalat. Orã. Chirurgul. Vezica& prostata.