duminică, 28 ianuarie 2018


Duminica trecută, la Missa de seară, o lectură din scriptura cea mai emoţionantă, 'Iona' (3, şase versete): ad Nineven civitatem magnam, et Nineve erat civitas magna ('cetate mare înaintea lui Dumnezeu'), et misertus est Deus super malitiam quam locutus fuerat ut faceret eis, 'şi a regretat răul pe care …', 'i-a părut rău Domnului ...'; pericopa evanghelică (Marcu 1) are aceste sintagme: 'evanghelia lui Dumnezeu', praedicans evangelium regni Dei, κηρύσσων τὸ εὐαγγέλιον τοῦ Θεοῦ, 's-a apropiat împărăţia …', adpropinquavit regnum Dei paenitemini et credite evangelio, ἤγγικεν ἡ βασιλεία τοῦ Θεοῦ μετανοεῖτε καὶ πιστεύετε ἐν τῷ εὐαγγελίῳ. Cred că înţelepciunea autentică şi sapidă integrează şi inteligenţa afectivă. La predică, paradoxul creştinismului, să oferi din ceea ce nu ai, sau să ai pentru că oferi.
Aşa mă gândesc, uneori, zile întregi la nişte versete.

Marţi am ajuns la Missă abia la psalm, Psalmul 23: 'Ridicaţi-vă, porţilor, pragurile …', levate portae capita vestra et elevamini ianuae sempiternae; patru versete din Psalmul 23. În versetul 9, Biblia latină are alt verb, erigite ianuae sempiternae. Apoi, pericopa pneumatologică de la Marcu 3. Sf. Marcu are această însemnare: et circumspiciens eos qui in circuitu eius sedebant … (Marcu 3.34).

Într-un verset al Psalmului 24, 'cei sărmani', mansuetos, 'cei smeriţi', modestos.
Am văzut, la TV, The Deadly Companions (1961), cu impozanta Maureen O'Hara, o naraţiune de iubire, un film foarte adult; Profetul, aurul şi ardelenii (1978), un pamflet anti-mormon, ocazional picant; Insula lui Nim, cu Abigail Breslin; Shoot'Em Up, cu Monica Bellucci în rolul unei prostituate; Lauf, Junge, Lauf, o dramă poloneză, de modă veche; Coiful lui Alexandru Macedon (1971, titlul rusesc e mult mai bun), o comedie sovietică mediocră; 21 de grame, al lui González Iñárritu, cu roluri foarte puternice: Naomi Watts, Melissa Leo, Penn, Del Toro.

Ieri, la TV, Breban, despre declinul literaturii, dispariţia poeziei şi a nuvelei, tiraje, Mann, Negulescu, Eliade în '44 (viitorul ţărilor estice), lirica feminină.

vineri, 19 ianuarie 2018

Biblia e un ansamblu, drept care nu poate să fie redusă nici doar la Pentateuh (Legea, Torah), Prooroci şi Psalmi, nici doar la Evanghelii (exclusivism care ar transforma creştinismul într-o sectă); predilecţia însăşi e mai mult un fapt spiritual inefabil, un har. Biblia cuprinde şi operele istorice (incluse de Tanakh în profeţie, ansamblu aparte în Septuaginta), scrierile, deuterocanonicele, epistolele catolice. Acestea sunt scripturi sfinte, cu drepturi depline.
Miercuri, comemorarea Sfântului Antonie cel Mare, cu câteva rugăciuni liturgice (subliniind atât importanţa liturgică, cât şi actualitatea), şi mai ales aceea referitoare la 'spiritualitatea solitudinii, care nu e izolare, ci iubire şi bucurie'. Veşmântul liturgic, la Missa de seară, era alb. Întâia lectură a fost relatarea luptei lui David cu războinicul filistean (Samuel 17).

Marţi, la Missa de seară, o lectură din Samuel 16: alegerea lui David, şi pericopa spicelor, cu versetul Marcu 2.26 (sub Abiathar principe sacerdotum …).
Duminică, la Missa de seară, o lectură din 1 Corinteni: qui autem fornicatur in corpus suum peccat, 'însă cel care …', ὁ δὲ πορνεύων εἰς τὸ ἴδιον σῶμα ἁμαρτάνει, ideea Sf. Pavel despre păcatul împotriva Sf. Spirit.

vineri, 12 ianuarie 2018

‘Imperceptibilă
Se ofileşte în lume,
Această inimă omenească asemenea unei flori.’
(Ono No Komachi, sec. IX)

‘Nu trebuia să fi aşteptat.
Ar fi fost mai bine
Să fi dormit şi să fi visat,
Decât să fi privit cum trece noaptea,
Şi cum apune această lună domoală.’
(doamna Akazome Emon)

‘Voi înceta să fiu,
Sau îmi voi aminti
Dincolo de lume,
Întâlnirea noastră de pe urmă?’
(doamna Izumi Shikibu)

‘Cineva trece,
Şi pe când mă întreb
dacă el e,
Luna din miez de noapte
e acoperită cu nori.’
(doamna Murasaki Shikibu)

‘Oare îţi poţi închipui
Cât poate dura o noapte, petrecută
Întins în singurătate, suspinând?’

Ziua aceea de demult trebuie să fi fost o zi de Sf. Gheorghe, la două săptămâni după ce împlinisem 34 de ani, la o săptămână după Paştile răsăritene. În termenii existenţei pământeşti, sunt posibile aşa de puţine, e atâta oboseală, extenuare, rămâne ocazia de a gândi cu bunătate despre cineva, de a percepe individualul. ‘Prin cerul de safir’, e o sintagmă japoneză.

joi, 11 ianuarie 2018

‘Curcubeul se înalţă
Dintr-o dată
Ca şi cum tu ai fi aici.’
(Takahama Kyoshi)

‘Izolare de iarnă —
Ascultând, în seara aceea,
Ploaia din munte.’
(Kobayashi Issa)

‘Odată stinsă lampa
Stele reci intră
Pe fereastră.’
(Natsume)

‘Foc sub cenuşă
şi scrisă pe perete
silueta unui prieten.’
(poem din sec. XVII)

‘Ochii mei,
după ce au privit totul,
s-au întors la crizantemele albe.’
(sec. XVII)

‘Mă va iubi întotdeauna?
Nu îi pot cunoaşte inima.
În această dimineaţă gândurile mele
Sunt la fel de neorânduite
Ca părul meu întunecat.’
(doamna Horikawa)

Prin chiar simplitatea lor, care e a întregului clasicism japonez atemporal, haiku-urile servesc nobleţea inimii. Pastişele occidentale sunt mai ales improvizaţii anoste.

În amiaza de aprilie când v-am întâlnit aveaţi surâsul graţios al unei adolescente, ca şi acum. Ştiţi cât îmi e de dor de dv.?
Ieri, amintirea Sfântului Grigore al Nyssei (în calendarele catolic latin, catolic bizantin, ortodox), teolog al Sf. Spirit şi al Fericirilor, supranumit Părinte al Părinţilor, a fost episcopul unei localităţi situată în Anatolia centrală, astăzi în centrul Turciei; la Missa de seară, o lectură din 1 Samuel 3, cu atmosferă rembrandtiană, sobră şi lirică (‘candela lui Dumnezeu’, lucerna Dei antequam extingueretur …, locul arcei lui Dumnezeu, ubi erat arca Dei), cu acest verset armonios: et sermo Domini erat pretiosus in diebus illis non erat visio manifesta, ‘cuvântul Domnului era rar în vremea aceea …’ (1 Samuel 3.1), deasemeni cu gândul unei copilării ideale. La predică, rugăciunea răbdătoare (Marcu 1.35). Psalmul 39 are acest verset: ‘nu ceri […] jertfă pentru păcat’, holocaustum et pro peccato non postulasti.
Prin chiar natura ei, literatura Sf. Grigore al Nyssei, un întreg armonios şi neocazional, un ansamblu coerent, alcătuit în mod conştient, e pentru elită; altminteri, reflecţia sapienţială, gândirea lui nu e defel mai … ‘neconvenţională’ decât acelea ale altor Părinţi.
Trebuie citit din perspectivă sapienţială, umană, şi fără prisos de critică. Trebuie citit cu tandreţea, pe care o avea chiar el, faţă de lucrurile vrednice să fie iubite.

miercuri, 10 ianuarie 2018



O elegie din ‘Ghirlanda’ lui Meleagru din Gadara:
‘Ceea ce nu pot înţelege e cum,
Din înălţarea valului verde,
Din apă, o Afrodita,
Ai creat o flacără.’

O alta:
‘Oare laşi florile de primăvară,
Crinii şi celelalte,
Şi înţepi cu acuşorul tău
Sânul Heliodorei

Ca să arăţi că în rana iubirii,
Aşa de adâncă şi înspăimântătoare,
Poate fi aflată o dulceaţă
Care face viaţa suportabilă?’

Aceste versuri sunt ceea ce vă pot implora să acceptaţi, pentru că vi le ofer din suflet, şi gândul gingăşiei dv. mă însoţeşte întotdeauna, prin ger; altminteri, existenţa mea înseamnă doar mizerie, ratare, umilinţe, tracasări şi conflicte neîntrerupte cu otrepele, ceea ce nu îi doresc nimănui să împartă cu mine.
Existenţa mea actuală e un cerc vicios, în care soluţionarea unei probleme cere soluţionarea altei probleme, care la rândul ei cere soluţionarea unei alte probleme, etc., şi tot aşa la infinit. La nivel de autorităţi, de servanţi, şefi, directori şi manageri nu mă pot situa, pentru că îmi amintesc prea mult de familia mea: ostilitatea, meschinăria, sadismul, ticăloşia, ferocitatea. Moştenirea materială am abjurat-o de mult, şi e doar o povară pentru care achit impozite şi taxe. Zidurile şi hectarele sunt cei patruzeci de ani de pustietate şi demoralizare. Pentru mine, întâia lecţie, cam cruntă, referitoare la oribilul vieţii a fost familia. De aceea sunt, alternativ, aşa de crud, aşa de bătrân şi aşa de blând. Îmi amintesc de un preot care, când aveam vreo nouă ani, îmi cerea, în faţa altarului latin, să deschid gura mai larg (astăzi predă teologie spirituală, cum altfel) [1]. Veacul nostru nu mai e vremea lui Cantacuzino, Iorga, Rainer, Pârvan, nici vremea tinereţii lui Eliade. Câteodată mă gândesc că mi-ar fi plăcut să îmi placă viaţa. Însă le-am lăsat-o, demult, lor ….
Fiţi, însă, convinsă că nici nu am fost, nici nu voi fi al altcuiva, şi gândul meu bun să vă însoţească întotdeauna. Odată, într-un decembrie, mi-am spălat bine toate hainele şi am venit aşa în locul acela cu nume frumos, ca să vă fac impresie bună, şi sunteţi unica persoană pe care am întâlnit-o vreodată care a reacţionat cu empatie şi încuviinţare firească, fără pic de condescendenţă sau atitudine didactică (‘bravo, se poate şi aşa!’, ‘ei, iată o schimbare!’), nimic din aceste lucruri, aţi reacţionat cu cea mai spontană simplitate senină, ca nimeni altcineva; la fel, altă dată, într-un mai, când purtam un tricou nou care îmi plăcea. Nimeni vreodată nu a avut gingăşia spontană a dv.. Sunteţi aşa de frumoasă!


NOTE:

[1] Însă îmi amintesc, recunoscător, şi îndemnul unui preot vârstnic: ‘Crezi măcar în Sf. Dionisie! Există şi ierarhia bisericească, există şi ierarhia cerească, adică a îngerilor.’

marți, 9 ianuarie 2018

O frumuseţe enigmatică, Eunice Gayson e, în primul film cu Bond, din 1962, prezenţa cea mai distinsă; avea 31 de ani, iar în filmul din ’63 şi-a reluat personajul. A avut câteva roluri în seriale britanice legendare din anii ’60.
Lois Maxwell are un portret simpatic, din 1952, la tenis.
Reflectând la semnificaţia a trei versete din ‘Scrisoarea întâi a Sf. Ioan’ (5.6-8), mă gândesc că sângele înseamnă atât viaţa creată, cât şi sacerdoţiul, Euharistia (cu reminiscenţa momentului de la Ioan 19.34, ‘unul din ostaşi …’, sed unus militum lancea latus eius aperuit), iubirea: οὐκ ἐν τῷ ὕδατι μόνον ἀλλ’ ἐν τῷ ὕδατι καὶ ἐν τῷ αἵματι, ‘nu numai prin apă, ci prin apă şi sânge’; sunt versete sacredotale, probabil polemice, pentru că accentuează importanţa sacredoţiului, deasemeni a iubirii altruiste şi a vieţii . Poate că Sf. Ioan încerca să corecteze o unilateralizare a profetismului în Biserica primară, sau o revendicare exclusiv de la profetism, şi reamintea importanţa sacerdoţiului.

luni, 8 ianuarie 2018


Iubirea are un loc atât de important în literatura sanscrită clasică, nu numai în aceea exclusive sau integral lirică, însă şi în epopei, scripturi, etc., pentru că lumea literară sanscrită e una intrinsec lirică; Caurapañcāśikā, poemul în cincizeci de strofe al lui Bílhana, e tradus uneori drept ‘Cele cincizeci de strofe ale unui hoţ’, şi conţine nu puţine lucruri frumoase, ‘încă mi-o amintesc, aurie ca o cunună/ de flori chámpaka [1]’ (şi chiar aşa îmi amintesc şi eu licărul tainic al braţelor, din dimineţile acelea de toamnă şi, apoi, de decembrie), ‘încă şi azi când văd belşugul tinereţii ei, […] chiar şi azi, amintindu-mi acea privelişte/ membrele mi se răcesc şi freamătă de voluptate’, ‘ochii ei, lungi ca petalele de lotus’, ‘înconjurată de parfum/ înălţat din moscul înmiresmat/ amestecat cu cel mai ales santal măcinat fin’, ‘încă îmi amintesc cochetăria graţioasă/ a acelor braţe arcuite, privirea tandră a profilului,/ cerceii de aur săltându-i pe obraji …’, ‘chiar când zâmbetul doar mi-l amintesc/ cu gust de nectar pe buza ei;/ văd clamele părului ei adunat …’, ‘ea însăşi o floare preafrumoasă, înflorită’.
‘gândurile mi se îndreaptă, înainte de orice, către prinţesa
ale cărei membre gingaşe au fost cu siguranţă alcătuite ca să fie
Unicele cărora să le aduc blândeţea mea.’
Bílhana e unul din clasicii liricii sanscrite de iubire, alături de Bhartrihari şi Ámaru (autorul lui ‘Amaruśataka’). Cu toţii sunt lirici de întâia mână, cu elementele universale ale iubirii, dorului. Iar strofa (poemul) XX al lui Ámaru (sau al antologiei numite aşa) e aceasta:
‘Fiecare s-a răsucit
pe pat
suferind în tăcere
sperând în taină să se împace însă
temându-se să cedeze.
La un moment dat, ochii lor sfioşi s-au întâlnit —
a fost un râs
vioi şi spontan şi
cearta s-a sfârşit
într-o îmbrăţişare sălbatică.’


NOTE:

[1] O magnolie din sud-estul Asiei.
Ieri, duminică, sărbătoarea Botezului Domnului; la Missa de seară, o lectură somptuoasă din Isaia 55, primele unsprezece versete, urmată de nouă versete din 1 Ioan 5 (în versetele 7 şi 8, ‘Duhul, apa şi sângele’ ar putea simboliza pe Dumnezeul, Cosmosul şi umanul, sau viaţa creată; Spiritus et aqua et sanguis et tres unum sunt), stilul epistolei e foarte diferit de acela al Evangheliei Sf. Ioan, e gnomic şi succint. La predică, despre dezideratul lui Isaia (deschiderea cerurilor), înţelepciunea bimilenară, genealogie.
Interpretarea veterotestamentară a sărbătorii e excelentă: semnificaţia versetelor 8-11 din Isaia 55 (non enim cogitationes meae cogitationes vestrae …, ‘căci gândurile mele …’) e una în principal metafizică, nu gnoseologică; versetele acestea patru sunt nu afirmarea unui apofatism abrupt, descurajant, demoralizant, iconoclast, ci, dimpotrivă, a sinergiei: ‘aşa cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri …’, et quomodo descendit imber et nix de caelo …. Oracolul, Legea profetică, profetismul, bunătatea servesc drept joncţiune. Intenţia lui Dumnezeu e apparent paradoxală, nu incognoscibilă.
Isaia e acela care deschide cel mai larg orizont moral, intelectual şi afectiv. De ex., la Isaia 55.1: et qui non habetis argentum, ‘chiar şi cel care nu are argint’; absque argento et absque ulla commutatione, ‘fără argint şi fără plată’. Deasemeni, Isaia 55.5: gentem quam nesciebas vocabis, ‘vei chema un neam pe care nu-l cunoşteai’, o soteriologie sobră, care e şi o metafizică a umanului.

vineri, 5 ianuarie 2018

‘Într-un vis, noaptea trecută, dintr-o dată eram acasă.
Lângă fereastra încăperii micuţe,
Îţi pieptănai părul şi te rujai.

Te-ai întors şi ai privit, fără să vorbeşti,
Numai şiruri de lacrimi alergând pe obraji.

Oare an după an îmi va sfărâma inima?

(‘Visul din oraşul de pe râu’, poem scris pe la 1075)

‘Eu locuiesc în amonte şi tu locuieşti în aval.
Te visez o noapte după alta.
Râul îl văd, pe tine nu,
Deşi amândoi bem din Râul Albastru.
Când va înceta râul să curgă?
Când va înceta durerea mea să crească?
[…]’

(un poem de dor, scris de un autor din sec. XI-XII)

‘Aş deveni un fluture în căutarea florii,
Şi aş dormi pe iarba parfumată în fiecare noapte.’

‘Cu totul singur într-o ţară străină,
Astăzi mi-e dor de două ori pe atât,
Când fraţii ridică lemnul de sânger în susul muntelui,
Fiecare din ei câte o ramură—şi ramura mea lipseşte.’

(Wang Wei)

Sărut mâna. În weekenduri nu scriu, pentru că nu mai am niciun computer funcţional. Te rog din suflet să nu crezi că pentru mine acesta e un joc literar sau un divertisment. Îmi e foarte dor de tine, te iubesc, îmi e teamă să nu fiu din nou dezagreabil şi nedelicat, aşa cum am ştiut să fiu adesea, iubindu-te în modul meu egoist, invidios şi întortocheat (şi, o recunosc cu sinceritate, nu prea inteligent). Mă gândesc mereu la chipul tău aşa de frumos, la privirea ta nobilă şi spirituală, la părul tău, la braţele tale, la ţinuta ta întotdeauna impecabilă, la portretele tale. Cea mai frumoasă absolventă, cea mai elegantă domnişoară, cea mai frumoasă mireasă, cea mai elegantă doamnă, cea mai frumoasă mămică.
Realizez că existenţa înseamnă altceva decât referinţe literare isteţe, calambururi şi epigrame. Aş prefera să mor, decât să crezi că mă adresez ţie glumind.

joi, 4 ianuarie 2018

Există cuvântul unui patriarh ecumenic, Athenagoras: pentru doi oameni care, iubindu-se, se căsătoresc, formele iubirii lor sunt încuviinţate, sunt binecuvântate.
Doamnă, sunteţi celebrarea vieţii, îmi amintesc gingăşia dv., delicatesele, orele şi cristalele, vă implor să scriem propriul nostru poem dialogat (reversul aceluia al lui Assous), îmi amintesc ziua de aprilie şi urbanitatea dv. naturală, suverană şi atât de rafinată, aveţi strălucirea vieţii adevărate. Mi-au fost necesari atâţia ani ca să încep să învăţ de la dumneavoastră că viaţa afectivă e mai importantă decât combativitatea declasantă, că viaţa afectivă însănătoşeşte.

‘mireasmă de flori de prun
pe cărarea cu ceţuri a muntelui
un soare mare răsărind’
(‘Mireasma florilor de prun’, poem japonez din sec. XVII)

‘dacă îţi simt lipsa
şi par să nu fiu întreg
accepţi să mă desăvârşeşti?’

‘el are mirosul
ploii, un amestec de
aer proaspăt şi fum.
îmi atinge uşor şoldul,
vârfurile degetelor lui
ca mătasea.’

‘doresc să te văd
şi să te întâlnesc
şi să mergem împreună’

‘te iubesc cu adevărat,
cu tine, iubirea mea, împreună,
iubirea să fie una’

miercuri, 3 ianuarie 2018


Ianua coeli, poarta Raiului, e unul din titlurile Sf. Maria, cu care e invocată în litanía lauretană, o rugăciune din sec. XII.
Ianua, ‘uşă’, ‘intrare cu două uşi, ‘poartă’, declinarea întâi, ianua, ianuae, vine de la Ianus, ‘arcadă’, ‘pasaj’.
Un volum din sec. XIX se numeşte ‘Ianua coeli: die Pforte zum himmlischen Jerusalem’, 1867.
Analizând episodul săgeţii lui Ulise (Cartea XXI), M. A. Tămaş, un politehnist timişorean, înregistrează o secvenţă simbolică: urechea acului, Ianua Coeli, centrul Centrului (‘The Everlasting Sacred Kernel. The Spiritual Symbolism in Western Literature’, cu o anume diluare, un exces de echivalenţe).
Studiul lui Coomaraswamy, ‘Svayamatrnna: Ianua Coeli’ a apărut în Zalmoxis, 2 (’39), şi e citat în ‘Comentarii la legenda …’.
Svayamatrnna, ca substantiv, înseamnă ‘cărămidă’, iar ca adjectiv, ‘perforat’.
Svayamatrnna e menţionată de Gonda în ‘Mantra Interpretation in the Śatapatha-Brāhmana’, 1988 (o altă hermeneutică laborioasă şi zadarnică), pag. 77: piatra perforată care simbolizează suflul vital, prana. V. şi Stella Kramrisch, ‘The Hindu Temple’, v. II, 1976, pag. 350.

Smerenia (bunul simţ, în termenii noştri) şi iubirea nobilă sunt cele mai mari două haruri din lume, acesta poate fi înţelesul principal al ceea ce scria Taylor, îndrumătorul regaliştilor (cf. Liz Carmichael, ‘Friendship: Interpreting Christian Love’, pag. 142 [1]); există şi oarecare maximalism pompos, convenţional, în expresia preceptelor, lexicul variază, conotaţiile sunt date de epocă şi de natura celui care se exprimă. Taylor propunea, cu înţelepciune, să ne oferim viaţa cuiva ‘cel puţin la fel de vrednic ca noi înşine’. Utilizarea acestor maxime e altceva decât neutralitatea erudiţiei, decât perspectiva ştiinţifică, filologică.
Altminteri, sinteza autoarei cuprinde şi propovăduieşte lucruri foarte teoretice. Am răsfoit acest volum deoarece căutam gânduri ale teologilor anglicani clasici, aceia din sec. XVI şi XVII, referitoare la iubire, iar lucrarea aceasta e despre altceva.

Însă, pentru ceea ce îmi doresc, pentru ceea ce simt, găsesc nişte versuri de iubire ale lui Hafiz din Şiraz, transcrise de Rohr, cel care scrie că religia nu trebuie să se închine sieşi şi formulărilor ei; alteori, frumuseţea şi bunătatea devin, la acest dizident, retorică şi propagandă, vehiculare de poncife anti-occidentale şi semidoctism militant. Un alineat despre inima care îngăduie, îngăduire care e un alt nume pentru pasiune, mi-a plăcut. Multe din concluziile franciscanului rămân retorice şi abstracte. Această frazeologie bombastică e surogatul înţelepciunii.


NOTE:

[1] La pag. 130, o critică concisă a moralei ‘Imitaţiei …’.

marți, 2 ianuarie 2018


Pentru latini, Anul Nou era sub semnul lui Ianus (unii afirmă că luna ianuarie o avea drept zeiţă tutelară pe Iuno, zeiţa căsătoriei şi a naşterii, cf. menologiilor rustice), un zeu specific latinilor, zeul începuturilor, mişcării, trecerilor, schimbării, zeul uşilor, porţilor, al timpului, deasemeni al sintezei şi al echilibrului; numele său era întâiul menţionat în rugăciuni. În vremurile de demult, anul calendaristic latin avea zece luni şi începea cu luna martie. Ca atare, luna ianuarie a fost, la instituire, luna penultimă a anului.

Ianus, ‘prezent la începutul lumii’, ‘paznicul porţilor Raiului’, e, din perspectivă creştină, o prefigurare simbolică a lui Iisus, a Sf. Ev. Ioan, a Sf. Petru.
O sinteză clasică despre Ianus avem la neîntrecutul Ovidiu, mitograful, care a scris referitor la Ianus în Fasti, cartea întâi (de la 63 înainte), pentru întâia zi a anului.
‘Grecia nu are nicio zeitate ca tine.’
Alegerea latinilor, atunci când au reformat calendarul, a fost una raţională: solstiţiul, Soarele ca jalon temporal suprem.
A patra întrebare a lui Ovidiu se referă la întâietatea lui Ianus (de la 171 înainte): ‘De ce, Ianus, […] îţi aduc tămâie şi vin ţie celui dintâi?’ ‘-Pentru ca prin mine, care păzesc pragurile, …’.
‘Templele şi urechile zeilor sunt deschise, limba nu rosteşte rugăciuni sterile, şi cuvintele au greutate.’
‘Eu sunt uşa şi portarul’, parafrazează cineva esenţa unuia din răspunsuri.
Aceste trăsături spirituale le avea Iisus, Anul Nou al religiei, deasemeni câţiva sfinţi ai creştinismului primar.
La Sf. Ioan avem prologul (Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ Λόγος) şi descoperirea (apocalypsis Iesu Christi quam dedit illi Deus, καὶ ἐσήμανεν ἀποστείλας διὰ τοῦ ἀγγέλου αὐτοῦ τῷ δούλῳ αὐτοῦ Ἰωάννῃ ὃς ἐμαρτύρησεν τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ καὶ τὴν μαρτυρίαν Ἰησοῦ Χριστοῦ ὅσα εἶδεν, ‘iar el, prin trimiterea îngerului său, a destăinuit-o …’).
Sf. Ioan are acest verset: ‘Fericit este cel ce citeşte …’ (Apocalipsa 1.3), beatus qui legit, Μακάριος ὁ ἀναγινώσκων.
Sf. Petru e primul ucenic menţionat de Sf. Matei (4.18): ambulans autem iuxta mare Galilaeae vidit …. La fel la Marcu 1.16. V. Ioan 21.15-22, sequere me. Cele trei întrebări sunt nuanţate: diligis me plus his (v. 15), diligis me (v. 16), amas me (v. 17).
Luca 24.25: o stulti et tardi corde ad credendum in omnibus quae locuti sunt prophetae.
La Sf. Luca avem Buna Vestire şi Faptele (‘Şi în zilele acelea …’, Fapte 1.15, et in diebus illis exsurgens Petrus in medio fratrum dixit …).

Îmi amintesc, doamnă, de braţele ca mierea, mult mai frumoase decât chihlimbarul aromat: poate că jadul, sau safirul auriu, sau opalul enigmatic, sau perla aurie irizată amintesc, de departe, strălucirea caldă a braţelor dv. suverane, cu linii desăvârşite; braţele dv. preafrumoase, preaiubite, doamnă, au o strălucire caldă, aşa cum le-am privit în toamna şi iarna aceea.
‘gândul mi-i învăţat aşa
S-o vadă doar pe dânsa, că tot ce nu e ea …’
(Petrarca, ‘Mi-i inima …’)
De la Petrarca aş fi transcris şi ‘Vai! chip frumos …’, pentru că exprimă ceea ce simt despre chipul, privirea, eleganţa, glasul, surâsul, sufletul dv..

Ieri, luni, reascultând concertul veteranilor pop-ului balcanic (Azur, Odeon, Generic), m-am gândit la meritele muzicii lui Ciotoi, ceea ce individualizează Generic şi o face altminteri decât ceilalţi: duioşia, simplitatea afectuoasă şi senină, lirismul, blândeţea; versurile sunt cântate cu duioşie, care e autentică, nejucată, nesimulată, directă.
Duminică, la Missa de seară, Geneza 15 şi 21 (‘priveşte spre cer’, suspice caelum et numera stellas si potes, ideea lirică a infinitului real, a incomensurabilului neiluzoriu), pericopa lui Simeon (‘temător de Dumnezeu’, scrie traducerea românească ortodoxă, aici în linia Bibliei latine), rugăciunea domnească cântată, Te Deum-ul (Sanctum quoque Paraclitum Spiritum, ‘şi pe Sf. Spirit, Mângâietorul’), imnul din sec. IV.
La Sf. Luca 2.25: et homo iste iustus et timoratus […] et Spiritus Sanctus erat in eo, ‘şi omul acesta [era] virtuos şi cucernic’, καὶ ὁ ἄνθρωπος οὗτος δίκαιος καὶ εὐλαβής […] καὶ Πνεῦμα ἦν Ἅγιον ἐπ’ αὐτόν. E o pericopă pneumatologică, o perspectivă din sec. I asupra profetismului veterotestamentar, conjuncţia Legilor.
Et venit in Spiritu in templum, ‘şi din îndemnul Duhului a venit la templu’, καὶ ἦλθεν ἐν τῷ Πνεύματι εἰς τὸ ἱερόν.
La Luca 2.38: et loquebatur de illo omnibus qui expectabant redemptionem Hierusalem, traducerile redau prin: ‘vorbea despre prunc tuturor …’, ‘vorbea despre copil tuturor …’, originalul are ἀνθωμολογεῖτο τῷ Θεῷ καὶ ἐλάλει περὶ αὐτοῦ πᾶσιν τοῖς προσδεχομένοις λύτρωσιν Ἰερουσαλήμ, ‘[ea] îl lăuda pe Dumnezeu şi le vorbea despre el …’.
Luca 2.28-32 oferă rugăciunea lui Simeon: ὅτι εἶδον οἱ ὀφθαλμοί μου τὸ σωτήριόν σου […] φῶς εἰς ἀποκάλυψιν ἐθνῶν καὶ δόξαν λαοῦ σου Ἰσραήλ, ‘căci ochii mei au văzut mântuirea ta, […] o lumină pentru descoperirea neamurilor şi slava poporului tău, Izrael’.
Geneza 21.1 e deasemeni un verset pneumatologic.
Geneza 15.6: credidit Domino et reputatum est ei ad iustitiam.
Trebuie identificaţi termenii în care religia e însuşi propriul existenţei. Însă faptul de a prefera mântuirea, progresul, erudiţiei, nu justifică arbitrarul sau răstălmăcirea.

Ieri, luni, sărbătoarea Deiparei; lecturi din Numeri 6 (convertat Dominus vultum suum ad te et det tibi pacem, ‘Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea’, vers. 26), un psalm de binecuvântare (cinci versete ale Psalmului 66, Deus misereatur nostri et benedicat nobis, ‘Dumnezeu să se milostivească de noi …’, cu invocarea luminii necreate: inlustret faciem suam super nos semper, ‘să-şi îndrepte spre noi faţa senină’, ‘luminează faţa ta spre noi’), Galateni 4 (itaque iam non es servus sed filius, ‘prin urmare, acum nu eşti slujitor …’, cu indicativul activ prezent singular al persoanei a doua, ὥστε οὐκέτι εἶ δοῦλος, ‘aşadar nu mai eşti sclav …’), pericopa păstorilor şi a circumciziei (incluzând, prin urmare, şi primul verset al subcapitolului prezentării la Templu), care în Evanghelie o precede pe aceea citită în ziua anterioară.
La rugăciunea după împărtăşanie: ‘o cinstim cu drag pe fericita’ Sf. Maria.
‘Ce poate să fie mai slăvit pe Pământ decât aceasta: să fii mamă?’ (József Mindszenty)
Acelaşi preot scria că o mamă ‘a clădit ceva mai măreţ decât orice catedrală — o locuinţă pentru un suflet nemuritor’.
La Galateni 4.7: καὶ κληρονόμος διὰ Θεοῦ, ‘deasemeni moştenitor prin Dumnezeu’, et heres per Deum.
La Galateni 4.4: τὸ πλήρωμα τοῦ χρόνου, plenitudo temporis.
La Luca 2.16, et invenerunt Mariam et Ioseph et infantem positum in praesepio, καὶ ἀνεῦραν τήν τε Μαριὰμ καὶ τὸν Ἰωσὴφ καὶ τὸ βρέφος κείμενον ἐν τῇ φάτνῃ.
Luca 2.21: ‘Iisus, aşa cum a fost numit de înger’, Iesus quod vocatum est ab angelo, Ἰησοῦς τὸ κληθὲν ὑπὸ τοῦ ἀγγέλου.
Versetul 19 de la Luca 2 e de un lirism inefabil: συμβάλλουσα ἐν τῇ καρδίᾳ αὐτῆς. E un bastion de care se sfărâmă tot scepticismul ilicit, maladiv. Scriptura greacă are τὰ ῥήματα ταῦτα, ‘lucrurile acestea’, întregul evenimentelor, tot ceea ce s-a întâmplat, şi Sf. Maria se gândea la ele, reflecta la ele, ‘se confrunta cu ele’, conferens in corde suo.
Toate lecturile liturgice ale acestor două zile merită analizate răbdător; de ex., alegerea lecturilor veterotestamentare pentru sărbătoarea Sf. Maria e magistrală. Benedicat tibi Dominus et custodiat te (Numeri 6.24).

În ian. sunt sărbătorile latine ale Părinţilor capadocieni, Sf. Ilarie, Sf. Antonie cel Mare, Sf. Agnes, Sf. Toma.