Arhiep. Temple (citat de Jolley) s—a referit la disonanţa cognitivã resimţitã în legãturã cu gãselniţa cartezianã, şi dã aceastã trãire ca pe un criteriu filozofic valabil, nu e vorba, aşadar, de argumentare, ci despre, cum a scris Arhiep. Temple altundeva, ‘rãspunsul întregii fiinţe’. Nu întâmpina acelaşi disconfort faţã de ipoteza caracterului iluzoriu al conştiinţei individuale. Temple s—a referit şi la ‘apelul adevãrului la raţiune, inimã şi conştiinţã’ (în tipologia schiţatã de cãtre Arhiepiscop, Ev. Ioan corespunde tiparului cognitiv artistic, intuitiv şi platonician: tipul platonician şi ioaneic, cum îl denumeşte chiar Temple). Arhiepiscopul credea despre sine cã aparţine tipului acestuia, intuitiv şi artistic. Aceastã înţelegere artisticã se potriveşte, spune el, unui anume fel de adevãr—adevãrului autonom, nederivat, evident prin sine. Despre Sf. Pavel i se pãrea cã are o minte aristotelicã—sau, am spune noi, ‘teoreticã’, înclinatã mai ales cãtre argumentare.
Dihotomie care li se va pãrea unora utilã, verificabilã, iar altora, schematicã.

(Remarc şi aerul foarte clerical al Arhiep. Temple, care semãna cu W. Kasper.)