Evreii veterotestamentari îşi reprezentau desãvârşirea în cu totul alt fel decât grecii; la ei, nu era vorba despre tiparul unor caracteristici abstracte—sau, cu alte cuvinte, se vede şi se simte cã Dumnezeul înţeles de greci nu e acela al unei Revelaţii istorice, manifestat în istoria unui neam—ca la evrei. Însuşirile Lui sunt deduse, pe când gândirea veterotestamentarã corespunde unei altfel de metafizici—una inductivã. Unealta cognitivã a metafizicienilor biblici e inducţia. Grecii, dimpotrivã, deduc un tipar cu însuşiri abstracte. E, într—adevãr, îndoielnic cã evreii veterotestamentari Îl înţelegeau pe Dumnezeu ca fiind desãvârşit în acelaşi sens ca şi filozofii clasici greci, cã gândeau desãvârşirea dumnezeiascã drept având atributele cu care o înzestrau grecii; amalgamarea sau fuzionarea celor douã reprezentãri nu e deloc o operaţie de la sine înţeleasã. Nu cred cã evreii înţelegeau desãvârşirea la fel ca grecii; reprezentarea pãgânilor ar putea sã fie nu neînsufleţitã, abstractã sau neconvingãtoare—ci falsã, şi incompatibilã cu Revelaţia.