Finitum non capax infiniti
La reformaţi avem o soteriologie care neagã în mod explicit posibilitatea teozei. Se pare cã Barth îşi asuma axioma reformatã ‘Finitum non capax infiniti’, impasul oricãrei teologii creştine, omul ca fiinţã inaptã sã fie divinizatã. Barth îi obiecteazã lui Luther ultimele resturi de ortodoxie, faptul cã nu a eradicat complet şi ultimele rãmãşiţe de ortodoxie creştinã—îi reproşeazã distructivitatea incompletã, sau ezitantã, sau indecisã, insuficient de radicalã; sigur, caracterizând gândirea elveţianului, vorbim despre cel pentru care cultul Mariei era erezie, iar elucubraţiile lui Bultmann, nu—erezia era de dibuit mai degrabã la Pius al XII—lea, decât la Bultmann. Prezenţa Realã şi împãrtãşirea atributelor, sau perihoreza, îi apar elveţianului ca fiind la originea naufragiului teologiei apusene moderne; cel puţin aşa rezumã Jüngel poziţia lui Barth.
Teologia reformatã se întemeiazã pe o negare explicitã, verbalã, a posibilitãţii îndumnezeirii, iar Barth fãcea din acest principiu piatra unghiularã a gândirii creştine. Dupã Barth, Luther nu a dus imputarea exterioarã pânã la ultimele consecinţe, de vreme ce vestigii ca Prezenţa Realã şi perihoreza subzistã în ortodoxia luteranã. Cu alte cuvinte, Barth îi reproşa lui Luther de a nu fi fost îndeajuns de consecvent—şi nici îndeajuns de reformat.
Barth nega posibilitatea îndumnezeirii.
Pe de altã parte, mi se pare cã Barth însuşi a fãcut o teologie care se ocupã numai de Dumnezeu în relaţia Lui cu omul, şi nu de Dumnezeu în Sine, aşa—zisul sãu ‘filioquism’ (o neînţelegere, cãci ar fi subscris la aşa ceva oricare dintre anti—filioquiştii bizantini ai sc. XIII—XIV, şi chiar la mult mai mult decât numai atât, v. ‘manifestarea veşnicã a Spiritului prin Fiul’), de care se face atâta caz, chiar la asta se referã—faptul cã nu are sens sã se vorbeascã despre Dumnezeu decât cu privire la raportul Lui cu omul, e o purcedere ‘ad extra’, care nu îi dã niciun fel de apã la moarã filioquismului Romei; Barth credea cã Dumnezeu poate fi cunoscut numai în relaţia cu omul, numai în istoria mântuirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu