Sb. a fost întâia zi caldã, cãldurã rãspicatã, decisã, fãrã echivocul rãcorii primãvãratice. Începusem sã mã îmbrac adecvat din ajun; de vin., la mijlocul lui martie, trecusem la hainele de primãvarã.

O gradualã obnubilare a discernãmântului. Aceasta e viaţa mea; nu aceea pe care mi—o imaginez sau o intenţionez. Însã închipuirea nu ţine în viaţã mai bine decât realitatea; dimpotrivã, ucide, sufocã. Imaginarul polueazã şi nimiceşte, nu e o alternativã, singurul bine e de cãutat tot în direcţia realului.

Sb. seara am ridicat salariul pe douã l.—24, 8 mil..

Evreul canadez îşi înţelege blogul ca pe o diagramã. Ca pe diagrama unei evoluţii.

Evreul canadez are o postare bunã, cumva programaticã, împotriva denaturãrii culturii populare—prin analiza inadecvatã, prea pedantã, nemimeticã; discutarea culturii populare ar trebui sã fie ea însãşi o parte a culturii populare, un element de culturã popularã—ca sã ajungã sã fie relevantã estetic, nu numai sociologic. Eroarea constã în a atribui culturii populare un grad de subtilitate pe care nu îl are, pe care nu—l poate avea, şi la care nici nu aspirã, şi pe care probabil cã vieţile celor mai mulţi nu—l au. Gustul intelectualului pentru cultura popularã înseamnã şi o recunoaştere a acestui fapt. Cultura popularã nu are o subtilitate ascunsã; nu are niciun fel de subtilitate. Investirea ei e falsificarea ei. Cultura popularã trebuie recunoscutã ca atare, rãspicat. Rãstãlmãcirea ei nu foloseşte nimãnui.

Literaturã popularã, literaturã principalã, şi gânditori (filozofie, psihologie, teologie, ştiinţe).

Gratitudinea despre care vorbeam, gratitudine pentru câteva lucruri, e o formã a înţelepciunii. Ea se traduce în refuzul de a scâlcia existenţa. E şi întâietatea empiricului.

Admiraţia acidã se referã la autorii interesanţi, însã inegali. Cei care sunt interesanţi, cu toate cã sunt inegali. În cãrţile lor, pasionantul e juxtapus ternului şi anostului—iar desãvârşirea cea mai convingãtoare, imperfecţiunii, stângãciei sau licenţei de gust—aşadar, inegalitate. (Discuţia despre funcţia esteticã a structurii artistice mixte, consideratã ca deliberatã, a fost scânteietor reprezentatã, cândva, de C. Petrescu; ceea ce spune el e, probabil, mai degrabã interesant, decât convingãtor.)
Revenind, existã şi o admiraţie acidã, care e mai mult decât numai stimã. Cãci admiraţia acidã nu numai respectã, ci şi se pasioneazã. Admiraţia acidã e aceea care gãseşte merite însemnate, şi greşeli însemnate, de netrecut cu vederea—ambele, de subliniat; adicã, valoarea e certã—şi la fel şi scãderea, existã o inegalitate marcatã. Existã ceva care încântã—şi ceva care supãrã, sau exaspereazã. E vorba, pe scurt, de situaţii literare ambivalente. Admiraţia acidã e admiraţia ambivalentã.

Vremea, ghişeul, tezã& tarabe& pragul& policieruri& fustã.

Diagramã.

12—piaţã; 3—4: i., ritm; 4—4 ¾: baie; 5--: muzicã.

Utilizarea, mai degrabã decât aprecierea; triplul aspect—caracterizarea succintã, eseul (în acest caz, religios) şi analiza, cu toate cã e mai mult ilustrare, utilizare pentru a ilustra o idee, decât analizã—şi în niciun caz nu e una literarã.

Întãrâtarea drãceascã—reacţia relevantã. Insuportabilul binelui, reacţiile care definesc, fotofobia moralã.