Ideea mea socialã e o independenţã ironicã, nu lipsitã de umor; altfel, oamenii nu mi s—au pãrut fiinţe a cãror companie sã merite. De mult nu mai am ‘grijã la ceea ce vorbesc’. Aşa cum sunt, vieţile oamenilor nu înseamnã nimic, sunt numai strãdania de a subzista. Încercarea, cãznitã, neaspectuoasã, de a subzista—acolo unde nu existã un ‘mai departe’.

A îi acorda vieţii false contururi şi licãriri supranaturale.

Scrisorile lui Pasolini& ‘Secolul 21’—abstracţionist& irlandezul picant& ‘Rusia …’ (deceniul redactãrii).

Cineva menţioneazã cartea lui Richardson, ‘Citindu—l pe Barth’.

Pentru Barth, nu exista nici Prezenţã Realã, nici perihorezã. Critica pe care o face doctrinei luterane e de pe poziţii reformate; pentru Barth, Luther nu era îndeajuns de reformat. Era prea tributar teologiei care l—a precedat, n—o rupsese suficient cu ‘trecutul teologic’. Barth îi reproşa lui Luther cã a suprimat abisul dintre Dumnezeu şi om, sau cã a mai lãsat ceva din legãtura celor doi; sfinţirea nu se întemeiazã pe asemãnarea dintre Dumnezeu şi om, pe vreo similitudine existentã, Barth postuleazã disparitatea absolutã.

Azi şi ieri (marţi)—1, 7 mil.; azi şi ieri am mâncat la cantinã (pui cu smântânã, paste, clãtite; chifteluţe cu sos, cartofi).

Aprecierile omului sunt singulare, esenţial netransferabile. E firesc sã fie aşa. Aprecierile de care e capabil omul ţin de fiinţã, înţeleasã în singularitatea ei—e ‘viaţa sãlbaticã’, aşa cum o gândeam odinioarã, viaţa neîncãtuşatã, neconstrânsã, neîngrãditã. Norma omului e fiinţa (proprie), cu cerinţele, nevoile şi aspiraţiile ei, acesta e criteriul evaluãrilor şi al rãspunsurilor. De aceea, caracterul dezamãgitor al altora nu e nici o iluzie, nici un paradox, ci o urmare fireascã a acestei orânduiri a psihicului.

Joi—fumat de la 5 ½.

Gãsesc încântãtor gândul cã Burzum ar fi un cinstitor al lui Baldr.

Joi seara, pentru înviorare, ascult nişte C. Corpse şi Voivod—sunt nouã piese, rãtãcite cine ştie cum în muzica mea.