Probabil cã de Noica mã despart, intelectual, mai multe decât mã apropie, deşi formatul literar al tinereţii lui îmi e simpatic; avem genealogii intelectuale foarte neasemãnãtoare, reprezentarea lui despre ceea ce e şi ceea ce nu e filozofie e cu totul alta decât a mea, iar pentru el, autori ca Teilhard, Bonhoeffer, Tillich, Marcel, Blondel, Le Roy, nici nu existã ca gânditori.
Noica preluase aroganţa filozoficã a lui Platon şi, mai ales, Hegel—‘suprematismul filozofic’ pe care i—l reproşa Paleologu; la Noica, filozofia nu serveşte restul culturii, ci e servitã de cãtre acesta, creaţiile culturale fiind înţelese reducţionist, în spirit tezist, ca ilustrãri ale unor principii filozofice enunţabile abstract. Filozofia ajunge sã însumeze restul culturii, aservindu—şi—l, subordonându—şi—l; ceea ce face din filozofie o cunoaştere supremã, o gnozã.