Chartier i—a citit pe Hegel şi Comte abia (începând de) la 44 de ani. În ’39 a publicat (în NRF) un studiu despre Saint—Simon.
La 72 de ani revenea, în scris, asupra lui Lagneau şi a filozofiei acestuia.
S—a cãsãtorit la 77 de ani (soţia având 47 de ani); cealaltã femeie din viaţa lui se numea Marie, şi era de—o vârstã cu Chartier.
Existã şi un studiu despre Rabelais, apãrut în ’46.

Ca şi Lovinescu (dealtfel, cam în aceeaşi vreme), Chartier a debutat cu dialoguri; primul l—a publicat la 25 de ani. Începuturile lui literare se situeazã în perioada 1891—93 (teza despre teoria stoicã a cunoaşterii, comentariul la Aristotel, întâiul dialog). Între ’93—’97 va publica, anual, câte un dialog (al şaselea dialog e din ’03, anul când începe sã publice ‘Cuvintele’), iar în ’98 îl editeazã şi comenteazã pe Lagneau (care murise cu patru ani înainte). Urmeazã, în ’99, învãţãtura laicã despre înţelepciune şi exegeza lui Spinoza, iar în 1900—01, cele douã scrieri de psihologie.
‘Meditaţiile asupra mecanicii’ sunt din 1903.

1903 e, literar, un an de rãscruce; are 35 de ani, începe sã publice ‘Cuvintele’—‘Cuvinte de duminicã’ (’03—’05), ‘Cuvinte de luni’ (’05—’06), ‘Cuvintele unui normand’ (din ’06 pânã în ‘14, gazetãrie cotidianã); din ’21 reîncepe sã publice ‘Cuvinte’, într—o rev. aparte pânã în ’24, apoi în ‘Emanciparea’ pânã în ’27, apoi din nou în rev. dedicatã lor (’27—’36).
‘O sutã unu cuvinte’ au apãrut în 1908, 1909, 1911, 1914, 1928.

Primul comentariu la Valéry e din ’29 şi marcheazã, probabil, decizia pentru critica literarã; caracterul deopotrivã arbitrar şi mãrginit al interpretãrilor e adesea vãdit, subliniind cele douã trãsãturi negative ale lui Chartier—nihilismul resimţit, şi silnicia cu care e biruitã descurajarea, impunerea decisã de semnificaţii folositoare, însã arbitrare, amuţirea nihilismului, a finitismului dizolvant, prin fermitatea intervenţiei—foarte neconvingãtoare, câtã vreme jocul, sau principiul jocului, nu e acceptat—cãci strãdania însãşi apare ca arbitrarã şi silnicã, încercarea de a birui prin rapiditate şi prin energia implacabilã, lipsa, resimţitã, descurajantã, a oricãrei semnificaţii obiective. Acesta e finitismul lui Chartier, ceva dramatic. Soluţia datã descurajãrii produse de cãtre acest finitism mi se pare neconvingãtoare.

O scriere de la 31 de ani e programaticã—‘Materiale pentru o învãţãturã laicã a înţelepciunii’.