Simmel, Weininger şi Klages au fost ultimii mari filozofi care sã fi scris cu stimã despre Schopenhauer, şi care sã îşi fi asumat ceva din metafizica lui; iar dintre literaţi, Borges, care aprecia stilul şi tendinţele platoniciene şi budiste ale pesimistului.
Nici heideggerienii, nici wittgensteinienii, nici reprezentanţii filozofiei analitice n—au fost interesaţi de contribuţia deloc nesemnificativã a lui Schopenhauer; drept care, îi revine lui Simmel meritul de a fi fost ultimul mare schopenhauerian, cel pentru care metafizica schopenhauerianã mai însemna ceva. Cred cã a fost ultimul mare filozof care sã se fi consacrat studiului lui Schopenhauer. (Simmel oferã şi o lecturã a lui Kant, idiosincraticã, însã idiosincraticã în alt fel decât aceea a lui Schopenhauer.)
Dupã pesimiştii sc. XIX, Simmel şi Weininger au fost, pe pragul sc. XX, ultimii legatari ai lui Schopenhauer.
Klages e nu atât un legatar schopenhauerian, cât un admirator critic.
Simmel ştia despre Weininger, îl menţioneazã undeva.