Policieruri în racursi
Am citit, în urmã cu trei ani, câteva volume ale Dnei. Christie (poate douã, sau trei), şi nu numai cã nu mi—a rãmas nicio amintire despre ele, însã nu mi—au lãsat nicio impresie de vreun fel; dacã îmi amintesc ce alte policieruri am mai citit în acel an, un roman al Dnei. Sayers a trecut în aceeaşi absenţã a identitãţii literare, o carte de Leblanc era o melodramã banalã, de la Leroux am reţinut atât ludicul, cât şi umorul gazetãresc, iar Leonard, pe care l—am citit fiindcã—l recomanda Teachout, a lãsat o impresie de convenţional realism provincial (mitologie popularã americanã, destul de anostã şi ponositã). În acel an, mã inspirau sã citesc policieruri atât Teachout, care publica diferite recomandãri, cât şi Dna. Maitzen, de ai cãrei autori mã interesam—şi cred cã şi evreul Stahl scria despre policieruri.
Înainte de anul acela, citisem alte patru romane ale Dnei. Christie, care mi—au plãcut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu