Eu provin dintr—o lume culturalã, aceea a lui Lévinas, Lacan, Foucault, Derrida (mai ales a francezilor, evrei sau nu, care s—au strãduit sã scrie ca Heidegger, sã îi semene şi stilistic), care îl preferã pe Heidegger lui Wittgenstein, şi apreciazã mai puţin austeritãţile şi dilemele analitismului anglo—saxon.
Cei precum Cavell (şi ucenicul sãu, Jolley) sunt wittgensteinieni care se întâmplã sã—l citeascã pe Heidegger—ceea ce e altceva.

Cu mai mult de doi ani în urmã, am vãzut un scheci dintr—un interviu al lui Heidegger—care pãrea maliţios şi locvace, pus pe vorbã, amuzat şi flecar—ironic şi, cum altfel, extrem de inteligent, vioi şi ager. Nu ştiu impresiile lui Noica de la cursurile lui Heidegger, nici dacã l—a întâlnit înafara acestora.

M—ar interesa sã aflu ce gândea radicalul heideggerian Bultmann, despre radicalul heideggerian Tillich. (Iar romanciera americanã, despre amândoi.)

Om de dreapta, Ep. Sigrist îl menţioneazã pe Heidegger cu stimã (nu ştiu dacã şi pe Wittgenstein).