Ca sã mã redresez, recurg la cântece Therapy?, Violent Arrest, The Kinks, Martin Gore, The Sex Pistols, Current 93, Tool, etc.; şi cultiv întrucâtva o imagine grunge/ punk/ indie/ alternativ, ceea ce mi se pare potrivit cu aceste vremuri, şi cu umorul dezinvolt aşa de stenic şi de voios (cãci poate sã existe şi un umor posomorât, complet lipsit de voioşie; însã umorul meu e atât surrealist, absurd, şocant, deconcertant, cât şi ager, voios, luminos—chiar surrealismul luminos şi bonom vrut de hoinarul acela elveţian, şi mã gândesc adesea la cât înseamnã, pentru mine, cultura elveţianã—cei trei autori francezi, neamţul, rock—ul, spre a nu mai vorbi de alde Rousseau, Starobinski, şcoala genevezã de criticã literarã, etc.—încã o datã, cãci am mai scris—o, Welles bãtea câmpii, cu dispreţul lui îngãlat, şi s—ar fi cuvenit sã ştie despre mai multe decât numai ‘Heidi’—dacã va fi ştiut mãcar şi despre acest luminos şi bonom roman al copilãriei—sau, mai ales, de Pãr. Küng, inegalabilul, de neoortodocşii protestanţi, etc. [1]). E ceva vreme de când m—am decis întâi pentru nihilism, apoi pentru înţelepciunea bonomã, gratitudine, mundan şi empiric.
Surrealismul, originalitatea literarã, avangarda, experimentalismul, grunge—ul şi muzica postbelicã, mundanul, empiricul, înţelepciunea, literarul, inteligenţa, bonomia, umorul, cordialitatea.


NOTE:

[1] Numai imbecilii dispreţuiesc cultura elveţianã—sau cei prea rãu informaţi: lãutarii.