Pãcatul originar e expresia simbolicã, provenind dintr—o formulare miticã (tardivã, spun bibliştii), a remarcii cã rãul e boala întregii fiinţe, e împlântat în viscerele omului, e ceva preetic, ceva dinaintea oricãror considerente, substratul însuşi al comportãrilor depravarea totalã despre care scriu protestanţii; înclinaţia cãtre rãu ţine de natura omului, ca atare, nu de vreuna dintre funcţiile lui (rãul ca eroare, cunoaştere greşitã, etc.)—nu, rãul e împlântat în nucleul fiinţei, caracterizeazã ceea ce e mai adânc în om. Mitul e echivoc, şi nu tranşeazã chestiunea, conexã, a remedierii—nu spune dacã acest rãu e remediabil, sau o alterare ireversibilã (încât mântuirea sã fie o imputare exterioarã, o îndreptãţire extrinsecã).
Chesterton, cred, spunea cã pãcatul originar e o dogmã al cãrei adevãr e imediat accesibil experienţei, e o dogmã verificabilã imediat prin experienţã.
Rãul din oameni e o realitate, posomorârea şi nefericirea lor calcinantã e o alta. Veselia, umorul lor sunt posomorâte şi colţuroase.