Literatura conteazã numai pentru ceea ce meritã sã fie recitit, aşa cum e Verne pentru Gracq, sau Asimov pentru catolicul Watson, sau un roman scurt al lui Barnes, Chesterton, Bayley.

Domnişoarele bãtrâne pe care le—am cunoscut (M., C., N., D.) erau, toate, demente.

Descoperirea mizeriei inexorabile a existenţelor. Reversul aparenţelor.

Catolicul Watson& evreul canadez& Sandlin& Gracq& evreul argentinian.
No..
Culegeri& romane.
Antologia (lui Boucher)& romanul scurt.

Citesc listele lui Chouinard, Hughes, K. Link, Baker, Ballingrud, Chapman, Duchamp (care recomandã povestiri şi antologii—şapte povestiri şi trei antologii, una de Straub: ‘Conjuncţii’), Gatalica, Kausch, Pflug, Rodrigues, Simanoff, Anne Sydenham, Thomas (care recomandã trei povestiri marţiene ale lui Burroughs), Tuttle, VanderMeer, Yellin, plus lista socialistã, de acum un deceniu, a lui Miéville, şi eseul despre Dna. Brackett.
A recomanda povestiri, romane scurte, antologii.

O vreme desãvârşitã. Dum.: 4 ½ dim.—4 ½; ieri, 6 ½--2 ½. Azi, 7 dim.—2 ¼.

Chouinard mãrturisea cã îi are ca autori preferaţi pe Stross şi Reynolds, deasemeni J. Gardner.

Acele câteva cãrţi recitibile şi adnotabile; din recomandãri. Autenticul abordãrii.

Cei care vãd în Asimov un prooroc şi patriarh al modernitãţii genului. Locul, funcţia, demnitatea pontificalã. Pontiful genului modern.

Asimov, Herbert, ‘Leibowitz’, ‘Ghidul …’, ‘Omul care …’, ‘Romola’ (în pofida severitãţii lui … Chesterton). ‘Narnia’. Francize. Discuţiile despre ‘Potter’—romane& ecranizãri.

Întâietatea acordatã, cam o zi, catolicului Watson—nu lui Sandlin, evreului canadez, etc.—şi omiterea lui ‘Morgan’; ½ an& vremea.

Întâietatea paradoxalã, superioritatea evidentã a celorlalţi.

Ideea unui calendar marxist, a unor aniversãri marxiste; Chartier se interesa de comunitatea comtianã, pozitivistã, laicã, iar evreul argentinian, de Biserica swedenborgianã.

Abdullah, scenaristul princiar al ‘Bagdadului’.
Pastişele şi parodiile lui Adair.
Enciclopedistul Vos Post.
Alcina. Alcmena.
Vos Post, prioritatea, Spinrad, Aldridge.
‘Cyber—Killers’.
Aiax& turma\ fiii lui Atreu.
Pringle, şi romanul din ’76 al lui Amis; tupeul. Însufleţirea, înariparea—detectivii.
Cele 156 de basme anderseniene.
Piesa lui Kyd, şi aceea a lui Lillo& Hoadly.

A redat întâietatea imaginaţiei. Stilul. ’92. Ed.—franciza principalã.

Cea mai comunã iluzie e sã identifici absolutul cu ceva existent, sã—l reifici, sã—l echivalezi cu vreo instituţie, cu istoricul, etc.. Nu existã ‘maşina bucuriei’, reţeta bucuriei, şperaclul. Aceasta e puterea lui Anteu—reificarea, investirea în inert, inerţializarea, identificarea eului cu existentul.

Irizarea de scepticism, cu care şubrezeşti un pic certitudinile, flexibilizezi ipotezele; tonul neapodictic, prudent, raţional, circumspect, critic—când e ceva ipotetic.

’97—revista timişoreanã, bãnãţeanã: ‘Heliconul’& postmoderniştii traduşi. Mai ales, romane. Lista scurtã.

Ca ‘a treia aniversare’—la 10 z. de la o a doua. A treia demarare.

Pringle şi ‘Sfârşitul veşniciei’.
Avernus.
B. J. Bayley—dat ca autor de ‘SF metafizic’.
Beagle despre Bosch.
Pringle—Bester cu douã romane, Ballard cu patru, Asimov, Blish, Dna. Brackett, Bradbury cu douã (inclusiv ‘Cronicile …’), Brunner, Budrys (cu douã), Burgess, Burroughs, Dna. Butler, Dna. Carter, Dna. Charnas, Christopher (Youd), Clarke (cu douã), Hal Clement, Crowley, Miller, Moorcock (cu douã), Ward Moore, Niven, Pohl (cu douã), Priest, Mack Reynolds, Roberts, Joanna Russ, Shaw (cu douã—’69 şi ’75), Sheckley, Silverberg, Simak (cu douã), Sladek (cu douã), Smith, Stableford, Stewart, Sturgeon (cu douã), Bob Tucker (‘Anul soarelui liniştit’), Varley, Vonnegut (cu douã), Ian Watson (cu douã), Kate Wilhelm, B. Wolfe, G. Wolfe (cu douã), Wyndham (cu douã), Zelazny.
Varley, Heinlein, S. Robinson.
Romanele lui Boyd (’68—’78).

Anca, M. (’90—’92), Laura, Roxana, din nou Anca.
Tactilul, şi orgasmul.

Mi., de la 7, fumat.

Lui Knight, Blish, Aldiss, Budrys, Boucher, chiar Vos Post, l—am adãugat pe Pringle.

Imaginea unui Crichton studiind tehnologia cu interesul unui cãlugãr demonolog, sau a unui ateu religiolog. ‘Cunoaşte—ţi duşmanul!’, etc..
Antipodul sãu real probabil cã nu e Clarke—ci Clancy, sau Gibson—iar dacã aceştia—s mai recenţi, şi Clarke era mai vechi.

A dispersa o lecturã înseamnã a o rata ca experienţã, e ca şi cum ai cãlãtori beat, sau semiconştient. (Existã şi perfecţioniştii ca Ibrãileanu şi Sainte—Beuve, tipicari, meticuloşi.)

Textul ca atare e întotdeauna liber de orice povarã a consensului critic, e neacoperit—şi neocultat—de lespedea ideilor primite, e deschis şi aici nu existã verdicte fãrã drept de apel, nu existã nici mãcar o instanţã publicã, sau comunã. Textul trebuie întâlnit numai în numele individualitãţii proprii. Nimeni nu poate decreta. Divergenţa e nu numai posibilã—ci chiar salutarã.

Romane scurte—ca ‘Noul Gulliver’, al lui Barry Pain—‘Tumithak’, de Tanner (recomandat de Asimov).

Gracq, Sandlin, catolicul Watson. Însã Sandlin aduce în critica literarã un ton de snobism blazat, de snobism machist blazat, de blazare sastisitã. Evreul argentinian îi întrece, şi e inegalabil.

În urmã cu doi ani, a fost incizat un abces care exista de douã decenii. Trãirea—şi analiza trãirii. Jocul nu s—a jucat încã—la fel ca bacaraua de la aniversare. Ceva se mai poate face.
Cage, geaca, Armendariz şi exploratorii. Inteligenţa analizei, curajul semnificãrii, curajul hermeneutic dezinhibat. Criteriul raţionalitãţii, abjurarea.

Miracolul natural, cotidian, al percepţiei; caut interacţia umanã, compania umanã, fiindcã îmi displac ficţiunile fichteene, solipsismul ingrat.

O cordialitate umanã salubrã, nesentimentalã, inteligentã, seninã şi raţionalã, neafectatã.

Alcoolul meu e …--de la surogat, la inteligenţã& raţionalitate. Autenticul.

Aşa cum citim epopeile indiene ca pe cãrţi de înţelepciune …. Chingile confesionalismului, falsificarea prin bigotism şi fanatizare.

Mi., fumat pânã la 1. Defanatizarea. ‘Scoarţe’.

M—ar interesa câteva din romanele ziaristului englez Temple (’62, ’63).

Joi, de la 9 ½, citit; 9 ½--5: 80 de pag..

Ruşinea nu e a celui care a crezut şi, în inimã, a fost pe potriva umanului, a realizat potenţialul umanului. Eşecul lui dezminte realitatea. În absolutul care, singur, i se potriveşte, visul chiar îi e superior realitãţii care—l contrazice. Visul acela avea pecetea adevãrului şi pe a ratãrii. Frumuseţea unui vis de fericire, şi mizeria realiştilor, meschinãria şi mãrginirea lor.

‘Oraşul cubic’, al lui Tucker, din ’29, editat de Gernsback.

Platt are, într—adevãr, o pag. bunã, din ’77, despre Van Vogt (--ca introducere la ‘Jucãtorii lui 0—A’--). Iar Post scrie, nu ştiu cu câtã dreptate—şi nu ştiu nici dacã citând pe altcineva—despre o presupusã ‘şcoalã Van Vogt’ (--asortare destul de arbitrarã, mi se pare--)—Ballard, Bester, Smith şi Dick. Cel puţin la o primã vedere, nu mi se pare convingãtor.

Se poate polemiza, însã tonul şi raţionalitatea fac polemica—se poate polemiza şi altfel decât apodictic, se poate polemiza raţional, argumentat, etc..

Noţiunile noastre estetice nu sunt consensuale, ci afective, ţin de experienţa neîmpãrtãşibilã, singularã. De aceea, în decupajul unuia, lumile lui Gernsback şi Campbell se opun—pe când în al altuia (Dozois), se continuã. (Aceleaşi discuţii existã şi referitor la ‘Noul val’—şi e vorba, probabil, de tendinţe generale ale intelectului—de a sublinia mai degrabã discontinuitatea, sau continuitatea—ambele fiind reale, obiective.)