La riturile din Vinerea Mare am ajuns abia cãtre sfârşitul intonãrii Pãtimirii. Paróhul a predicat, inept ca de obicei, despre M.M. Kolbe, Ap. Pavel la Atena şi la Corint, registrul vameşului şi strigãtul Lui Iisus, Milosz şi crucile din rãmurele, n—a lipsit citatul stupid din versificaţiile unui oarecare Ioanid, numai lucruri neinteresante teologic, poate cã e şi sila mea faţã de surogatul religios; la întoarcere, pe la 8 ½, dulciuri de 326 mii (cu un al cincilea mil. din cele 14, 5 milioane)—patru felii de cremşnit, trei profiterol.

Ieri searã (vin.), la puţin timp dupã ce scrisesem rândurile de mai sus, mi—am amintit principiul nivelurilor de subtilitate. O religie trebuie sã se adreseze simultan acestora toate, iar necesitãţile adecvãrii, ale modulãrii, inflexiunile necesare pãtrund pânã în chiar inima formulãrilor, nu se regãsesc numai la periferie.
Fãrã ipoteze metafizice, existenţa e mai limpede; aceasta e limpezimea despre care scriu.

De Paşti, o ploaie urâtã, rece, rapidã; în grabã, mi—am lovit gamba dreaptã de betonul unui ghiveci.
Dum., fumat de la 4 ¾.
Pãşirea în maturitate.
Ceva, în mine, corespunde black—ului, şi ceva, muzicii lui Costello.
Însã nu cred cã mai am preferinţe muzicale inavuabile—ceva ce n—aş asculta împreunã cu altcineva.
Descoperirea zilnicã de frumuseţi muzicale neştiute corespunde unei nevoi adânci. De aceea, în regim de parcurgere.
A PARCURGE. De Paşti, am reluat parcurgerea—şi am început playlistul celor şaptesprezece muzici.
Horguelin, impresia patrologului, Sandlin, Teachout, criticii muzicali americani, Prindle despre Eno. Eno drept criteriu, minimalismul. Horguelin& girarea.
Ca Horguelin—însã pentru cu totul altfel de muzicã (decât aceea ascultatã de el).
Dick—la Sandlin& Horguelin, chiar la Ep. Sigrist.
Dum., fumat pânã la 12.