Privesc, câteodată, în jur, şi văd numai chipuri fără trăsături, cenuşii; amorfe, chipuri din coşmar, gomele distructivităţii. Ele nu sunt atât chipuri, cât plăci de teracotă. Mi s—a întâmplat să reflectez la măşti, supravieţuitori, concedii, delatori; iar în România e un Halloween perpetuu. Există un loc unde Iisus n—a mai vorbit: în faţa irozilor. Acolo era demenţa râzând de raţiune. Cine a învins indignarea a accedat la milă. E interesant că supravieţuirea poate însemna boala, diformitatea, destrămarea fără remediu a naturii umane; ceea ce numesc ei ‘instinct de supravieţuire’ e boala, cancerul, instinctul morţii. Eu concediul mi l—am petrecut: o călătorie la capătul deriziunii; ceea ce voi recomandaţi ca ‘instinct al supravieţuirii’ şi ca mască e numai putregaiul, destrămarea, înceţoşarea şi moartea. Sunt chipurile acestea fără trăsături, anonime; câtă vreme deriziunea înseamnă neînţelegere, frustrare şi invidie, ea e reversul unui avantaj. Împotriva acestei ticăloşii a supravieţuirii S—a pronunţat Iisus când a vorbit despre pierderea vieţii când vrei să o păstrezi.
Supravieţuitorii sunt zombii. Supravieţuitorii sunt laşii, slugile, potăile; morţii vii. Ei sunt mândri de supravieţuirea lor; dar e aceea a mormintelor. Ticăloşia de a râde de presupusa aspiraţie la fericire a unui om.
Dar de cealaltă parte? E genealogia aceea, de la Abel la Zaharia.
‘Şoimăreştii’. Turismul; paradoxul, şi urmarea prostiei, nepriceperea. Enervarea. Mască. Rezultatul. ‘Pizda în izmene’ Savin. Absurditatea. Înţelesul.
Frecventarea, fie şi numai profesională, a mediilor medicale te dezumanizează. Nu trebuie ignorată natura interlopă a mediului medical. Într—un coşmar nu există breşe. Să întâlneşti medici înseamnă să întâlneşti târâturi. Or, aceste realităţi rămân înafara demonologiei tradiţionale. Lucrul în mediul medical e profund alienant. Acele chipuri fără trăsături, cenuşii, de zombies.