Mi. seara, fac cunoştinţã cu muzica lui Sonic Youth, care par nişte muzicieni mai degrabã respectaţi, decât iubiţi. În privinţa muzicii, o primã impresie înşealã adesea. Ceea ce ascult eu nu mi se pare aşa de disonant; începând de ieri, urmez cãlãuza gustului, a curiozitãţii—F. Ferdinand, Bad R., Lemmonheads. E a patra abordare a muzicii—paleta, listele evreului …, ideea de dum. seara. Însã ideea de a scrie un articol despre muzica Sonic Y. ca postarea canadezei despre romanul lui Helprin nu se potriveşte unei prime audiţii, nici atitudinii legitimate, pentru mine, de Bachelard ….
Pe Sonic Y. eu îi grupez cu Valentine, cu Dolls şi cu Velvet … (într—o dimineaţã, urcând cãtre Clinica de urologie, gãsisem, îmi venise în minte o traducere bunã)—douã sunt în lista evreului …--dar sunt aşa de tehui, cã m—a surprins sã gãsesc acolo şi vocalistul, frontman—ul trupei pentru care cãutasem lista …. Existã şi punk—ul, în ansamblu.
Imaginea haosului lãuntric.

Sonic Youth cântã rock de avangardã, auster dar nu posomorât. Austeritatea e cuvântul lor de ordine. Înseamnã rock—ul în bunã mãsurã deromanţat.
Dublã indiferenţã—nici articole—nici în mai—iun..

Cântecul, ca poem. De ex., ‘Titanium …’—sentimentul a ceva sferic—o epigramã latinã, etc.. E mai mult decât melodia. Tot rock—ul acesta alternativ—indie, noise, etc.—provenit din punk, e în mãsurã sã dea o idee atât despre subtilitate, cât şi despre artisticitate.
Am douã ore de muzicã Sonic Y.—ascultatã, mi., de la 5 ¼ la 7 ¼ seara.