Ce citeam în preajma sãrbãtorilor, în copilãrie? Amintirile vii se referã mai ales la şcoala primarã şi gimnaziu—întrucât opusul sãrbãtorilor e înscenarea lor, regizarea lor, artificialitatea. La începutul lui ian. ’89 trebuie sã fi citit bunã parte a unui roman medieval chinez. În decembrie ’89 l—am descoperit pe Féval, iar în ’91 l—am descoperit pe Leroux; despre decembrie ’92 îmi amintesc mai degrabã lucrurile pe care le—am scris.
De sãrbãtori, cartea era primitã, cititã şi, întrucâtva, deterioratã. Lectura o uza.

Care e momentul Combray—momentul Oblomovka al existenţei mele, ca sã reiau tropul folosit de Gabriella Alù? Poate câteva zile din vara lui ’90, la munte .... Dar reificarea dinamicii viului sfãrâmã, striveşte, sfârşeşte prin a aneantiza.
Înclinaţia aceasta, paseismul, contravine progresismului meu, înclinaţie de om care îşi supravieţuieşte; senzaţia de a mã afla înafara propriei existenţe.