‘Oblomov’ meritã o interpretare pe mãsura nobleţii şi a superioritãţii simţirii autorului sãu, care e individualizat astfel, prin afectivitatea de care se arãtase capabil, între clasicii ruşi—nobleţea lui lãuntricã, deopotrivã a minţii şi a simţirii.
Nu era nimic plebeu în acest scriitor, nimic ignar.
Dacã ‘Oblomov’ nu e o satirã—ci o elegie, de o fineţe inanalizabilã?

Goncearov nu e un Filimon al ruşilor. Interpretarea stângistã e reducţionistã, şi exasperantã prin simplismul ei didactic, şcolãresc. Şcedrin a dat şi el astfel de interpretãri politizante, în termenii ideilor politice curente. Korolenko, dimpotrivã, a gãsit, se pare, resursele generozitãţii necesare—ale distanţãrii obiective.
Roman unic—adicã, unul din cele câteva asemenea romane neasemuite, unice. Artisticitatea lui neobişnuitã a fost remarcatã chiar din capul locului.
Din altã generaţie decât clasicii mai faimoşi ai Rusiei, Goncearov se ocupa cu cititul—şi, la 19 ani, a tradus ceva din Sue. A început cu microromane—la 26—27 de ani.
Figura lui placidã, distantã, e ştiutã din câteva portrete.
Era fiu de negustor, şi celibatar.