Adevãrul e cã pãsãrile şi crinii din versetele faimoase nu au existenţe chiar de invidiat, cum ar vrea unii sã ne determine sã credem, Evanghelia idilizeazã; adevãrul e cã multe pãsãri mor de foame sau frig, şi mulţi crini se vestejesc, sau sunt striviţi, etc., şi suferã de secetã; natura nu e paradisul confortabil, descris de versetele evanghelice aşa de citate, loc al huzurului edenic—înţelese literal, sunt de o falsitate patentã, imediat dezminţite de realitatea naturii.
Dacã se referã la existenţa biologicã realã, cuvintele Lui Iisus sunt false; crinii se vestejesc, pier de secetã, etc., iar pãsãrile mor de frig, de foame, etc.. Nu existã nicio girare transcendentã a supravieţuirii lor—necum a nonşalanţei edenice la care Se referã Iisus. Iar dacã e o metaforã—care e cheia sa? La ce foloseşte? Ce sugereazã, cum întrebau manualele şcolare?
Iisus evocã o naturã idilicã, idealizatã, fãrã foame sau intemperii, fãrã ‘grija zilei de mâine’; totuşi, se poate presupune cã ştia cã lucrurile nu stau deloc aşa—cã, în natura vie neumanã, se moare de foame, frig, secetã, etc.. Iisus pare sã descrie existenţa paradisiacã, nu pe aceea mundanã. Credea El cu adevãrat cã pãsãrile şi crinii sunt la adãpost de foame sau secetã sau ger, cã existenţa le e garantatã? Dacã nu credea, de ce vorbeşte aşa? Sã pornim de la falsitatea patentã, în termeni naturali, a cuvintelor despre crinii câmpului şi pãsãrile vãzduhului. Ce se vrea, ce se încearcã prin aceastã imagine idilicã?
De ce foloseşte Iisus aceastã imagine, patent falsã dacã e interpretatã în termeni empirici, mundani? În ce termeni, în ce accepţie mai e valabilã ecologia misticã enunţatã de Iisus, falsã ca ecologie mundanã?
De ex., în cazul mitului Cãderii, nu putem pretinde, arbitrar, cã o parte (mãrul, veşmintele, etc.) sunt metafore, imagini, tropi, exprimãri figurate—iar o altã parte, realitãţi istorice. Cine decide pe unde trece graniţa dintre cele douã?