Multiplul, crede teologia creştinã contemporanã redescoperind politeismul, îi e superior Unului; aceastã axiomã fundamenteazã revendicarea triteistã a teologiei zilelor noastre, cu atipica ei triadologie ‘socialã’, ipoteza cã divinul e tot o societate, ca şi umanul. Însã gândul originar e cã Multiplul îi e superior Unului, cã desãvârşirii dumnezeieşti îi corespunde multiplul. Adesea, sorgintea mãrturisitã a acestei revendicãri, şi a retoricii aferente, e sentimentalã. Expresia corespondentã e psihologizarea analogicã a Lui Dumnezeu, atribuirea necriticã de trãiri, afecte, etc., ca şi cum acestea ar conveni la fel de bine necreatului, ca şi creaturalului. Unii teologi abjurã monoteismul biblic cu totul. Triteismul e o preferinţã a acestei gândiri derizorii—fondul e politeismul, revendicarea politeistã, convingerea cã Multiplul îi e superior Unului, cã e mai multã desãvârşire şi deplinãtate în Multiplu. Acum vedem de ce politeismul nu le pãrea absurd majoritãţii pãgânilor—deşi le pãrea absurd câtorva filozofi, care cãutau principiul.