Însemnare despre credinţã, metodişti, Newman şi Bouyer

Prudentul Bouyer,

ale cãrui pagini despre Newman le citesc, şi gãsesc lucrurile acestea foarte morbide, respingãtoare, sepulcrale, instigãri la credulitate şi superstiţie, aratã cã metodiştii denumesc credinţã convingerea, certitudinea de a fi fost rãscumpãrat, certitudinea afectivã. Din studiul despre N. aflu cã metodiştii s—au despãrţit de Bis. anglicanã, sunt o sectã.
Eu am început prin a—l plãcea pe Newman chiar înainte de a—l fi citit—fiindcã îl recomandau Ratzinger şi, mai ales, benedictinul Jaki. Dar când am regãsit, la principalul modernist englez, ceea ce citisem, acum vreo şapte ani, la un oratorian, despre reticenţa inspiratã de Newman ca om, am realizat în ce mãsurã asta concorda cu propria mea trãire—şi li se potriveşte, poate în mãsuri diferite, tuturor autorilor interbelici, ca Guardini şi Adam, aşa de prizaţi de conservatori …. Existã şi o pietate preoţeascã cãlâie, etc.. Pe scurt, existã dintre cei care cred cã omul Newman e interesant şi suscitã analiza, şi alţii care—l gãsesc mohorât, fundamental lipsit de interes, şi chiar neplãcut (paradoxul sfântului posomorât, clericul necanonizabil); dincolo de idei, discuţia despre Newman va fi întotdeauna, probabil, despre om. Caracterul de morbiditate al atmosferei newmaniene e dat şi de deplorarea trecerii la adolescenţã, sexualizarea e perceputã, trãitã ca pãtarea, ca destrãmarea, dezintegrarea, zdrumicarea. Altfel, studiul e scris cu netãgãduibilã fineţe şi pãtrundere.
Bouyer e, probabil, unul dintre aceia interesanţi şi respectabili ca autori—cine vrea sã afle mai multe despre Lovejoy sau Şklovski? Existã destui care justificã şi suscitã interesul numai ca autori, numai pentru ceea ce au scris, nu ca figuri, etc.. Sunt autori de scrieri utile.

[Fizionomia lui Bouyer, chip de cutrã, în concordanţã cu limbajul onctuos, îmi inspirã neîncredere; are aerul acela monden şi alunecos—parşiv al preoţilor carierişti şi orgolioşi.]