Meritul lui Chartier nu e de a—l fi citat pe Comte, Proudhon, Aristotel—ci de a îi fi citat împreunã, de a îi fi adus laolaltã, de a le fi reunit ideile—despre limbaj, funcţia noeticã, raţionalã, a limbajului. De a fi subliniat o laturã comunã a celor trei filozofi. Nu cã Chartier a ştiut ce sã citeze din fiecare—ci cã a ştiut ce sã citeze, astfel încât sã îi alinieze, sã îi aducã laolaltã, sã gãseascã raportul.

Dupã criteriul lui P., Comte trebuie sã fi fost, pentru Ch., un scriitor bun—dealtfel, şi afirmã cã acesta ‘a scris magistral despre limbaj’; P. vorbeşte despre ‘semn (suficient)’, nu despre ‘cuvânt’.