A aduce intensitatea dumnezeiescului Bloy în discutarea unei anumite literaturi; în jurnalele sale, Bloy se referã numai incidental la literatura altora—Poe, Féval, misticele Pãtimirii, detestatul Dante—şi, bineînţeles, Scriptura. Dar a aduce simţul lui Bloy pentru accentele secrete, pentru modulaţiile subtile, pentru inefabilul unei literaturi. Înfrigurarea aceea misticã, ce poate fi transpusã şi în cheie secularã, mundanã—de ex., Gib M. amintindu—l pe Andreev, menţionând ‘o paginã a lui Andreev’.
În altã ordine de idei—era, devenise, oare, Bloy, un puritan? Sunt aprecierile lui, acelea ale puritanului? Judeca arta altora cu puritanism—e ceva atribuibil puritanismului?
Aprecierea mea pentru el rãmâne nemãsuratã, nedrãmuitã, autenticã, vie. În el cred.