Izvoarele intelectuale ale lui Caillois, pentru raţionalism, lirism, social, sunt Bachelard, Mauss, avangardiştii, lirismul calofil şi înrudit al lui Perse—o nouã preţiozitate francezã ultrarafinatã, etericã; autor precoce—era în mãsurã, la 22 de ani, sã iniţieze o schismã surrealistã, o reformã, primele lui studii de mitografie sunt publicate la 25 şi 26 de ani, începuse în forţã, avea fizionomia maliţioasã, pedantã şi ironicã a anglicanului Eliot. Enciclopedismul sãu e mai degrabã acela, hieratic şi stilizat, al evreului argentinian, decât acela, erudit, al lui Dumézil.
Figurã literarã foarte originalã, foarte diversã, mai înruditã cu grupurile de intelectuali de la Colegiul de sociologie şi de la rev. surrealiste, decât cu savanţii vremii, Caillois a contribuit la voga europeanã a lui Paz, Neruda, Asturias, şi e remarcabil cã îi gireazã pe aceşti scriitori vitregiţi ulterior de schimbarea cursului politico—ideologic apusean.
În privinţa literaturii discutate, subiectele lui au fost romanul, poezia, fantasticul, imaginarul şi înfãţişãrile acestuia (’70, ’73, ‘78), tensiunea dintre raţionalitate şi imaginar. Temele sunt Babel, estetica, revin referinţele mitologice—Sisif, Babel, Meduza, Bellona, Alfeu.

Sãrãcia articolului enciclopediei electronice franceze e simptomaticã.