În termenii obiectivităţii filozofice.

Îngrădiri.

Brussolo—sau chiar francizele, deşi nu la ele începusem prin a mă gândi—ca Tolkien la catolicul Watson.

Citit …& neîncrezător. Credulitatea. Luat de sus.

Concluzii, ieri (joi). ‘Elita’. Cârdăşie.
Marea, cf. luni. Grimasă.

‘Dintr—o privire’.
Excedarea.
Adenomul. Anomalia, anatomia.

Tolkien la catolicul Watson& ‘Margot’—reluarea de pagini—în termenii existentului, empiricul îi e superior aprioricului. Antiteza, Lovecraft & Simenon.

Fermitatea ralierii la marginalizarea mea. Cârdăşia şi socialul; experienţa mea nu poate fi interpretată în termeni de societate, e impropriu, ci de cârdăşie, eventual de clică.
Aşa, cârdăşia e matricea comunitarului—iar clica, forma lui supremă, adică cea mai defirenţiată.

Aşa cum citeam ‘Margot’ (şi Merle, ‘Sawyer’, ‘Alice’, Wanda W., Cocea şi Zincă, inscripţia, pagina, citirea lui London, ’87: trecerea de la obiceiul lui Barthes, la ‘bifare’; recitirea e o formă a aceleiaşi înclinaţii sau tendinţe hedonice, demnitatea literară afirmată, respectul, ceea ce denotă respect—plus întâia pagină a lui Beyle, în ‘89)& verile mele de cititor. Copila din ‘92& elucidarea, momentul. Laura. Laura—paşii, scuar, hainele, clinică.

Minţi îmbâcsite.
Întortocherea.
Naraţiune neliniară, şi ‘haotică’, spontană, guvernată de spontaneitatea—memoriei.

De la o vreme, nu am mai citit aşa, am capitulat, n—am mai citit ca pe vremea lui ‘Margot’—ci bifând, ‘trecând mai departe’—în accepţia caricaturală a predilecţiei mărturisite de Bachelard (spre deosebire de experienţa lui Gracq, Nabokov, şi a evreului argentinian).

Nu era ceva deliberat—cu atât mai puţin resimţit ca împovărător—sau crispant—sau artificial—ci spontan şi deschis.

Simbolicul spontan, al subconştientului, natural, nu acela căznit.