Hadot întruneşte admiraţia anti—modernilor (budistul , catolicul W., hispanicul); din acest punct de vedere, cred că e filozoful european postbelic cel mai prizat de occidentalii anti—moderni, mai ales aceia înclinaţi către teribilism şi ipocrizie, mascota anti—modernităţii cârpacilor. Sociologul Collins e o referinţă deopotrivă pentru budist şi pentru W.. Am amintit, de curând, circumstanţele în care am întâlnit menţionate atât eutrapelia, cât şi pe Döllinger (la v. H. şi la K.).
M—am gândit la modul în care A. contravine celui de—al doilea adevăr budist (tocmai jindul, dorinţa, ca narcisism şi căutare a originalităţii, ca isteţime); deasemeni, ingratitudinea (arivismul filozofic), insolenţa, şi stângăcia orgoliului, teribilismul calcinat, etc..
Paradoxală e tocmai înclinaţia budistului A. de a face caz de ‘al doilea adevăr’.