‘Ceasurile’ îmi suscită o însufleţire literară mai vie decât nuvelistica de senectute a americanului Barth—pare mai autentică, în sensul că, deşi convenţională în toată regula, nu are artificialitatea caracteristică fantasmelor, a nuvelelor lui Barth. Sb. seara am citit alte două nuvele ale lui Barth—iar ieri, 2 ½ ore (8 ½ seara—11), ‘Ceasurile’, care are o galerie interesantă şi imagini de natură să placă. Iar cele patru ceasuri descrise sunt: acela de bronz aurit, acela pătrat de argint, acela de porţelan pictat, şi acela de voiaj. [Luni seara am citit puţin, de la 0 dim.. Marţi seara, ameţit de furie; numai am simţit trepidaţia, huruind, undeva în stânga mea.]
Îngălarea sentimentală a povestirilor culese în ‘Toga Party’ denotă trăsătura de fantasmă a acestora—sunt fantasme pesimiste despre decrepitudine; nuvelele americanului Barth sunt de esenţă fantasmatică, reveriile maladive ale cuiva ameninţat de bătrâneţe, şi, dacă denotă dibăcie, arată şi imaturitate morală, izmenirea vedetei avangardismului, versantul uman lasă de dorit.