Ţinuta filozofică a latinilor, mai ales africani, pre—augustinieni, clasa filozofică—ne gândim la Tertulian, M. Felix, Lactanţiu—nu neapărat Sf. Ciprian—nu am o idee despre Iuliu şi Arnobiu—cei care chiar ştiau (să facă) filozofie. Filozofie rasată, cu deprinderi, cu obiceiuri filozofice—chiar tabieturi.
Păgânii africani sunt cel puţin la fel de interesanţi—Apuleius şi Macrobiu—cu vrăjitoria şi păgânismul lor popular, imersat, fluent.
Sf. Augustin va proveni deopotrivă dintr—o tradiţie clasică, retorică şi literară, grecizantă (Sf. Ambroziu fiind marele său precursor, dar mulţi din latinii aceştia erau grecizanţi—Ilarie, Ambroziu—iar unii i—au şi taxat de epigoni; acesta era dialogul teologiei occidentale născânde cu cultura religioasă greacă, iar întâlnirea nu a fost, cred eu, ratată), ca şi dintr—una specific filozofică (a filozofiei atât creştine, cât şi păgâne, plus religia tinereţii lui), teologia raţională a latinilor (în pofida sloganurilor şi vehemenţelor teribiliste). Latinii africani care l—au premers pe Sf. Augustin nu erau lipsiţi de priceperea a ceea ce e filozofic, de dibăcia a ceea ce poate să treacă drept filozofie.
Africanii aduc în cultura latină un anumit simţ al organicului, o precizie a intuirii organicului şi inefabilului.
Într—un cuvânt, latinii antici aveau ţinută filozofică—şi putem măcar să menţionăm vieţuirea Sf. Maxim la Cartagina; e remarcabil că grecul acesta i—a întâlnit pe latini, cultura religioasă latină, atât la africani, cât şi la romani.