Deprinderea filozofiei clasice e intr—un anumit inteles una cvasicarteziana (mai precis, destul de intens pseudocarteziana): de a oferi idei simple, maniabile—la fel ca dialogurile si, in general, raporturile umane din literatura. Deprinderea filozofiei e de a oferi idei relativ simple, reprezentari notionale—sau, nu rareori, metaforice—atat simple cat si conventionale—transparente, sarace conotativ.
Filozofia lucreaza cu idei foarte simple.

A vorbi despre un intelect teologic nerational—suntarea gandirii rationale discursive—natura principal intelectuala a Revelatiei (scripturale sau urmate) pretinde o asumare deasemeni intelectuala, si trebuie subliniat ca mediul transmiterii credintei nu sunt, pentru crestini, riturile, ci mesajele verbale, crestinismul e centrat nu pe rituri, ci pe predanie (trebuie vazut ce spune Enciclica papala noua despre legatura credintei cu Tainele). Altfel, teologiei, ca si Revelatiei, ii ramane ‘’adevarul’’ ‘Stapanului inelelor’; a nu ‘’interpreta’, a nu talcui Revelatia—sau teologia—inseamna a nu gandi, a nu apropria, locul teologiei nu poate fi vidul hermeneutic, absenta interpretarii constiente, lucide, poate fi cea mai paguboasa interpretare, ‘’minimalismul hermeneutic’’ e o evlavie fatarnica, inselatoare, neautotransparenta, placida, si neconvingatoare—hermeneutica se cuvine asumata, constientizata, manuita.
Gnoseologia curenta in mediile religioase traditionaliste e una artificiala si precritica, dar de o naivitate nociva.
‘’Suspendarea interpretarii’’ transforma mesajul de apropriat intr—un discurs literar. Interpretarea e insasi gandirea, nu exista ‘’preluarea ca atare’’, interpretarea e mainile sufletului, daca mesajul nu e interpretat, atunci nu e nici gandit si utilizat constient.
Refuzul, evlavios, de a talcui, transforma mesajul in ‘’Stapanul inelelor’’—mai exact, asentimentul, ‘’credinta’’, are aceeasi functie: ‘’suspendarea’’ neincrederii; e un mecanism psihologic, si tautologic—‘’crezi’’, ca urmare a unor deprinderi, sau conditionari. Cine crede neintelegand e credul. Nu acesta poate fi miezul credintei.

Descartes, Spinoza. Mistica. Visele.
Cultura teologica a francezului& visele& Dumitriu.
Chartier se raliase unui cartezianism foarte relativ—si, probabil, arbitrar.
Penuria augustiniana—sc. XVII, sc. XIV—dar si preconciliar (v. tabuizarea ‘’Marturisirilor’’).