Că veni vorba, mă întreb ce gândea Simmel despre kantismul lui Trendelenburg (odinioară mă interesa ce credea despre Dilthey)—şi despre alţi comentatori din valul renaşterii kantiene.
Scrierile timpurii repudiate de Simmel—în numele originalităţii mai înalte, al forţei superioare, descoperite la un moment dat, al profesiei deplin învăţate—ceea ce nu fusese cu totul cazul mai devreme; vroia să spună că a trecut de la nişte scrieri impersonale, nu incorecte—nici epigonice, la o formă inspirată, originală, asumată, netă. E o chestiune de originalitate, forţă, vlagă.