Pretenţia încântătoare a lui Birrell de a fi un 'om vechi', care recomandă 'Anotimpurile', nu e întrutotul autentică; temeiuri pentru ea există, dar şi ceva afectare a intelectualităţii de modă veche, 'demodate'.
În politică era liberal, ca şi în religie (în măsura în care se interesa de aceasta), şi un ministru uman, raţional.
La Birrell, Pope rămâne un epigramist iscusit; în lipsa fuziunii, Milton şi Pope interesează doar ca şi calofili dibaci. Ei nu pot fi, la Birrell, mai mult decât îi apar, îi sunt prezenţi.
E semnificativ că Birrell, căruia îi displăcea intens Howells, nu îi menţionează pe Trollope sau Zola (Thackeray a fost mereu revendicat şi de romantici).