Mâncarea şi bãutura ocupã un loc important în memorialistica lui Seifert, ca şi localurile, sculptura, poate mai puţin pictura …--în general, viaţa trupului e bine reprezentatã—ceea ce se numeşte hedonismul lui Seifert …. Scria, îşi amintea despre mâncat, bãut, plimbãri; dansul e menţionat numai ocazional. Muzica şi sculptura fac parte din aceastã viaţã a simţurilor, din preocupãrile hedonice.
Cartierele şi miresmele sunt subiecte care au mereu întâietate; îmi place aceastã importanţã a vieţii trupului, mãrturie a unei fiziologii curate, teluricul acesta semnificativ.
Remarcabil caleidoscop al senzorialitãţii; despre literaturã vine vorba mai rar, cel puţin în selecţia operatã de Grosu, cãci ceea ce avem în faţã e trunchierea efectuatã de traducãtor—ocultistul şi dramaturgul misogin, anarhistul, ziaristul de dreapta şi memorialistul ostracizat (ca şi Seifert însuşi!), poetul ‘Maiului’, altundeva o scenã mai îndrãzneaţã dintr—un roman al vremii—şi, ca bibliofilie, pe întâiul autor ceh pe care l—am citit, în şcoala primarã, romanciera Nemčova, a cãrei capodoperã, recomandatã de mãtuşã—mea la amiaza unei zile, îmi plãcuse nemãsurat.