Religiologia sau ştiinţa religiei nu are o autonomie metodologicã, nu e un tip distinct de cunoaştere, ci e fie o disciplinã istoricã, fie una filozoficã, înruditã cu filozofia culturii, cu antropologia culturalã, etc.. Filozofia nu înseamnã speculaţie arbitrarã—faptul cã ştiinţa religiei e o disciplinã filozoficã nu înseamnã cã e o speculaţie.
Feuerbach, de ex., fãcea ştiinţa religiei.
Existã un mod filozofic de cunoaştere—informat de istorie, etc., de documentaţie, şi un mod istoric de cunoaştere—informat de o înţelegere şi un nivel de teorie.
Religiologia aminteşte de filozofia culturii aşa cum o practica E. Cassirer; Piaget are undeva o paginã despre filozofiile nespeculative, pozitive, practicate ca analize ale factologiei disponibile.
Faptul cã disciplina se numeşte, acum, ştiinţa—şi nu filozofia—religiei indicã tocmai intenţia de a nu fi asimilatã unor speculaţii arbitrare şi prejudecãţi. E o filozofie deschisã.