Actorul lui Ford& gândurile lui Swift& muzica de varã& concizia& regizorul european—numai numele, actorul.

Socialul. Actori (O’Toole, Depp), regizori.

Tempo.

Evreul argentinian despre primul Sternberg îl aminteşte pe Ep. Sigrist despre regizorii asiatici.

De sb., merg la un alt magazin.

Ipotezã, fapt, decizie, curaj, iluzie, amalgamarea.

Arta înseamnã reprezentare, elucidare, însã şi satisfacţie, bucurie intelectualã, înviorare. Iar o bucurie e nu prin ceva distinct de ceea ce e arta însãşi—ci chiar artisticitatea desfatã. Morala artei e esteticul.

Trãiesc pentru mâncat, citit, cinema.

Povestirile cu ‘Dox’ erau satisfãcãtoare, tocmai fiindcã luau un curs pe care de—acum îl ştiam dinainte, urmau un curs prestabilit. Identificarea acestui tipar narativ era ca aceea a unei melodii. Recunoaşterea era sursa bucuriei.

Când ‘nu despre asta e vorba’—greşeala categorialã.

Trãiam simultan povara şi neadevãrul—şi neadevãrul, ca povarã, neadevãrul situaţiei.

Impresia puternicã. Gândirea. Inepţia. Socialul. Plictisul. Pleava. Cu ce ies. Literarul. Blogul.

Simţul frumuseţii literare& timbrul. Horaţienii.

Dimineţi de toamnã.
Puţinul suficient pentru a şi schimba ceva.

Omul se însumeazã şi rezumã ca individ, nu drept cuplu.

De cãldurã, vrafurile de cãrţi se urnesc—vipia le schimbã tectonica, le modificã dispunerea—şi, brusc, vrafurile se urnesc—azi, patru—din care douã s—au şi împrãştiat, s—au risipit pe jos—şi mai ales din cãrţile care au tot cãzut, pânã acum din alte locuri—de la vibraţiile boxelor. Joi a fost seara urnirii câtorva vrafuri de cãrţi—la 2 ½ l. dupã ce le stivuisem.

Timpul deschis. Trãirea timpului deschis.

Piesa e mult mai bunã decât ecranizãrile ei.

Aş spune despre credinţa Bisericii Apostolilor cã era o situaţie cognitivã universalã, necondiţionatã istoric; lipsa nevoii de explicitãri abstracte, teoretice, nu era o deficienţã, şi se poate reveni la aşa ceva. Mai trebuie spus şi cã Biserica persecutatã, Biserica martirilor, era aceea a cristologiilor echivoce, dezamãgitoare. Cristologiile anteniceenilor au dezamãgit, au pãrut neconcludente, ezitante.

Iluzii nevrotice. Apatia—sentimentalã, apoi profesionalã. Straturi.

Cultura popularã canadezã.

Inefabilul unei literaturi.

Omul nu e o esenţã imuabilã, ci o funcţie—diagrama, sau configuraţia unei funcţionãri; nivelul sãu e al acestei funcţionãri.

Lejeritatea subtilã a jazzului.

Opincar invidios, suflet urât.

Vin. seara, fac drumul pânã aproape de market (unde mai mersesem sb.—marţi, de douã ori luni) cu veterinarul—fructe de pãdure, motociclism, abator, Bicaz.

Barbaria e o categorie etnograficã—desemneazã moravurile barbarilor.

Vin. seara—dupã a treia i.—blonda înaltã, foarte suplã; ‘ariciul’.

Tehnologia—mai ales aceea a informaţiei, iubirea, cititul.

Eticismul—eticã neasimilatã existenţial—poziţie un pic eticistã.

La 3 ½ ani& evreica& impulsul—apoi, ostracizarea îndelungatã& la 6 l.—douã alegeri& autohtonii& eseiştii autohtoni, mintea, tiparul, concludent, simptomatic. A merita& cu ce ies. Dezîmbâcsirea. Poezia. Spulberarea—la 3 l..
Rezidente. Pe fazã.

Conversaţia lejerã nu e neutrã, poate fi şi o formã de uşurãtate, de a arunca mãrgãritare înaintea porcilor, rostind nume, etc.—de aceea, trebuie drãmuitã.

Stricteţea şi largheţea—largheţea e iresponsabilã tocmai în ceea ce priveşte principiile vieţii evlavioase. Tocmai aici, largheţea riscã sã gireze anomalii ucigãtoare.

Atât cât am apucat sã cunosc femeile, hidoase fiinţe—tind sã îi dau dreptate pamfletarului şi dramaturgului bentonic, portretizat de Seifert ….

Oligofrenul ostil—oligofrenul rãutãcios, frustrat, şicanator, care te antipatizeazã sincer—o varã a mãtuşii mele& chimistul& împleticitul& Dorohoi şi una din slugi. Antipatia oligofrenului e la fel de sincerã ca o convingere—ţine, de fapt, loc de convingere—licãrirea antipatiei viscerale, exteriorizate. Oligofrenul care—ţi poartã sâmbetele. Eu am nimerit din capul locului peste o astfel de viperã întãrâtatã. Frustraţii, invidioşii, refulaţii, pizmaşii, înãcriţii—opincarul, etc.—ei sunt un neam, o populaţie distinctã. Cautã febril pe cine sã persecute—nimic nu e la întâmplare, nicio accentuare, nicio disfuncţie—când ceva nu merge, e voit. Oligofrenul întãrâtat care—ţi poartã sâmbetele—demonizaţii. Nu e niciodatã vorba despre vreo neînţelegere, ci despre decizia ucigaşã. Nu e vorba despre aleatoriul existenţei. Oligofrenul care persecutã, care prigoneşte. Afişarea nu e ingenuã, ci ostentativã—neamul pramatiilor, al otrepelor.

Figurile patibulare, de tâlhari.

Ideea e ca, pentru realitãţi fie şi oribile, cum sunt destule, sã ajungi sã nu foloseşti cuvinte tari—însã sã le alegi semnificative. Sã interpretezi cu acurateţe realitãţile întâlnite, dar fãrã a recurge la cuvinte tari. Precizie, fãrã indignare. Indignarea e neavenitã, precizia e necesarã. Scandalizarea înseamnã poticnire.

O suprimare mutã—abisul ticãloşiei.

Afirmarea frumuseţii—poezia, femeile, geografia, marea.

Cehul—concizia.

Seifert despre statuile wagneriene ale fetiţelor.

Precizie neezitantã, fãrã veninul cuvintelor tari, usturãtoare.