Walsh, Eisenstein, Brando.

Karen& ‘Venus’ (Lem).

Romanciera cehã& capodopera ei& articolul regizorului.

Gestionarea—cehul.

Imaginea literarã, spune Durand, nu e semn.

W. vrea sã spunã, cu destulã acuitate, cã nu e un roman care sã te poarte, sã te farmece, sã te preia şi înaripeze, ‘transporte’—cum se zicea, însã un roman care cere studiu, strãdanie, luciditate, obiectivitate—e un alt fel de experienţã, nu se întemeiazã pe sugestivitate, farmec, participarea subconştientului.

Scriitorii obişnuiţi—ca flaubertianul nostru interbelic.

Un om care are onoare, într—o situaţie fãrã ieşire—Arjuna fãrã biruinţã.

În esenţa lui, redus la ceea ce e esenţial, hedonismul e animalitatea, e crezul a nenumãrate otrepe—ideea fiind cã aşa ceva nu face mai bun, şi nu spiritualizeazã pe nimeni—dimpotrivã, abrutizeazã. ‘Hedoniste’ sunt toate otrepele, sceleraţii, pramatiile. Existã hedonismul abrutizant şi porcin—care nu e altceva decât conduita practicã prevalentã. Însã existã şi oameni care e nevoie sã fie îndemnaţi cãtre plãcere—mai rari, e adevãrat.

Joi seara, aroma unei tocane de varã, mirosul picant, îmbietor al gogoşarilor, al legumelor suculente.

Interpretarea în termeni strict imanenţi, mundani, a religiosului; se pare cã v. Hügel nu înţelesese tendinţa filozofilor francezi.

Viaţa putuse fi interesantã, nemonotonã.

Un copil ridicol e întotdeauna descendentul unui adult ridicol, copiazã un adult ridicol, ridicolul e contagios.

Portretul care mã şi dusese cu gândul la Klimt ….

Bucuria ticãloşiei, fervoarea ticãloşiei, întipãritã pe chipul acela patibular ….

‘Locus …’& ca despre ‘Versetele …’& doi romancieri, însoţirea, îmbierea.

Ocazia unei proze scânteietoare şi înaripate, dinamice.

Cã nu înaripeazã, farmecã, ‘poartã’, preia şi încântã—remarca lui W. despre capodopera francezã—şi la antipodul lui VN, care îi acorda întâietatea şi superlativul.

Tirul neîncetat—ce poate face dintr—un om o cãţea care—l ţine neîntrerupt sub tir—‘duşurile’, umilirile, etc., lucruri faţã de care ştia cã sunt vulnerabil şi, ca atare, le folosea deliberat. Aceasta e incomensurabila distructivitate femininã.

Romanul corean medieval—sem. IV.

Transparenţa şi argintarea înţelegerii.

Empiricul—grota de lângã Beirut, drapelele …. Poetul medic citit de patrolog.

Distincţia între Biserica rãsãriteanã (= persanã)—cu patru subdiviziuni—asirieni, caldeeni, şi melkiţi schismatici şi catolici—şi Biserica sirianã. La persani nu existã monofiziţi—la sirieni nu existã nestorieni—ceea ce sugereazã cã Sf. Isaac aparţinea primei Biserici, aceea persanã, era un ‘asirian’. La egipteni nu existã contrapartea catolicã a melkiţilor.
Aşadar, exista un al şaselea Patriarh, acela asirian.
O problemã ar fi aceea cã Isaac trãia nu în teritoriu iranian (= persan, asirian, nestorian)—ci irakian, adicã antiohian, iacobit; nu am ajuns încã la o reprezentare bunã a demografiei creştinãtãţilor aramaice.

Anomalia existenţei unei nuvele despre bordel, şi mersul la bordel, în bibliografia şcolarã.

În curţile şnapanilor de lefebvrişti e mai puţin gunoi, fiindcã nu trece, nu circulã nimeni pe—acolo—locul e curat, numai fiindcã e neumblat.

3 x vechi istorici anglofoni—evreul canadez, juristul, T de Q.

Sb.—în aşternut pânã la 4 ½--15 ½ ore (1 dim.—4 ½).

Vin. seara, citit—60 pag. (10 seara—1 dim.).

Realitãţile nu au emailul viselor, imanentul nu are smalţul idealului.

Descoperirea a fost aceea cã Biserica anticã avea şase Patriarhi, nu cinci. Teritoriul sirian era împãrţit între doi Patriarhi—şi nu antiohienii au devenit legatarii lui Nestorie.

Scrierile de naturã sã suscite emoţia, sã învioreze, sã farmece, sã transporte—cunosc, ştiu senzaţia aceea unicã, trãirea—ceva survine—e nearb.—filigranul acela secret al emoţiei, e ceva care nu poate fi contrafãcut.

Tipologiile intereseazã etajele, treptele inferioare.

Am cunoscut o mahalagioaicã, hârlavã şi tâmpitã, care semãna cu vara mãtuşii mele—ambele savurau frica mea, ambele procedau la fel—lichele cu nesaţul ticãloşiei, cremenea neîndurãrii.

Naboth& articolul …, gusturi& peplumuri, jargonul.
‘Magnificii, ‘Parcurile’, mintea& întâia urgie.

Ca ‘paparudã’. Ploaia—joi, sb.. Mâncarea. Aerul. Anotimpuri. Puţinãtatea. Ipocrizia—Leone, Fellini, AK, noul ‘Holmes’. Sucirea bruscã. Sucirea.

Coşmarul posomorâtei apatii maniheiste, şi viaţa simţurilor, dinamicã, fizicã, teluricã.

Când mintea ajunge sã opereze nu cu evenimente, cu desfãşurãri dinamice, cu dinamici—ci cu fantoşe—sau cu scheme apriorice, abstracte, teoretice, contrazise de imprevizibilul empiric.

Circumscrierea unor experienţe de artã—eseiştii autohtoni—Ralea, cf. ieri (sb.)—tiparul, mintea—C. Bouche—Villeneuve despre ‘Vertigo’—evreica vienezã, sem. XI, calmarea—strictura—Rilke despre sculpturi—nu numai în versuri—ca obiecte.

Timpul, simţul timpului, sentimentul, gestionarea, deschiderea—la 10 z..

În drumul lor cãtre realitate, gândirea, activitatea noastrã inteligentã e nevoie sã fie stimulatã de simboluri.

În douã cuvinte, nu cred cã ritul postconciliar i—a decreştinat pe catolici, şi cred cã inteligibilitatea e o condiţie a asentimentului, a consimţirii. Nu cred cã sociologia ‘voalãrii’ are de—a face cu scopul creştinismului, care e o înţelepciune, nu o pantomimã generatoare de simţiri nebuloase. Testul credinţei e încrederea sutaşului, nu coregrafia liturgicã. Cred cã ierarhia şi ceremonialul sunt subordonate comunitãţii.
Tendenţiozitatea şi unilateralitatea conservatorilor sunt evidente—de ex., în bagatelizarea dezideratului afectiv, sau în minimalizarea reuşitei reformei, a rezultatelor observabile, a însufleţirii existente în enoriaşii postconciliari—tendenţiozitate interesatã, distorsionare, etc..
Prestigiul astringenţei, al frustrãrii, îşi are rolul sãu.

Pãr. Hopkins îi atribuie Deiparei, ceea ce Îi e cuvenit Lui Iisus—e ‘şubrezenia cristologicã’ a ‘argumentului lui Greene’—cristologia atenuatã, estompatã, practic abolitã. Cu alte cuvinte, climatul monofizit preconciliar.

‘Atingerea cu privirea’, pângãrirea.

Şocul. Şatena decoltatã\ ed.. Cele douã s. (gãrzi, etc.). Sânii copilei. Blonda aparte—la 3 l.. Ritm. Eleve. 3 x braţ.
3 x braţ.

Mai atent la semnificaţii funcţionale—decât la tendinţa conotaţiilor afective.

Pãr. Nichols deverseazã adesea în gazetãrie, şi în locvacitate gazetãreascã, de popularizare—ceva ce ruşii ‘lui’ n—ar fi scris niciodatã.

Am onorat, derulând, înţelepciunea Dnei. Y.—la 3 ani. Înţelepciunea recomandatã de ea, indirect, crezul ei existenţial.

Dna. Pena şi Moisil—‘baba şi filozofia’. Deprinderea de a gândi.

Eseurile, apatia …--sezonul, reducerea—romanul japonez. Eseiştii. Trad. discreditatã.

Interacţiunea sexualã, sau chiar eroticã—ciclista& tânãra. Tinere. Decolteul copilei. Pragul atins. O nouã înţelegere a rangului—uman, social, intelectual, fizic, educaţional, cultural, profesional.

Cinci paşi—eseiştii& eseurile\ ed.& biograful reputat, sezonul, reduceri& romanul japonez.

Existã grade, trepte, ‘adevãrul trãirii’, convexitatea minţii, etc..

Vãduvele şi le—mpart moşnegii, sunt patrimoniul moşnegilor.

Semnificaţii subconştiente ale evenimentelor. Semnificaţii incomplet conştientizate.

În ghearele boarfei şi ale mocofanului—prelucrat, ameţit, dus, tentat, aiurit—prostit. În situaţia lui Pinocchio, încolţit de vulpe şi de cotoi.

Scrisul nostru critic poate numai oglindi ceva din experienţa inefabilului.

Rãstãlmãcirea—nu ca povarã şi obligativitate, ca formalitate—ci ca precizare, ca limpezire, ca vlagã şi precizie.

Se zice cã Boucher recenza—în NYTBR—romanele lui Brown—ceea ce e spre cinstea ambilor.

Într—un thriller, aşa ceva e îngãlare, cârpãcealã, scâlciere, naraţiunea se scãmoşeazã.

Girarea—ca literaturã recenzabilã, vrednicã de recenzare.

Critica literaturii de gen ia adesea forma reflecţiei tematologice şi tipologice, fiindcã în aceastã literaturã abundã reţeta şi şabloanele. Şabloanele cer tipologii.

Vara mãtuşii mele—îndârjiri şi vehemenţe de dementã.

Alfabetul comportamentelor—semnificaţia fermã, decisã, subliniatã—semiologia.

Urâţii, capetele; oraşul& pelerinele, controversa lor, umanitatea atribuitã& vreme, mâncarea& slujbele& reed.. Bascularea. Tarabe.
Bascularea.
Manuale. Romanul japonez. Olandezul. Mailul listat.
Bascularea.

Corvoadã vs. curiozitate, deschidere. Înţeleasã ca o corvoadã.

Coşmarescul filozofiei—solipsismele, ocazionalismul—hãurile—rãspunsul johnsonian.

Amanta fratelui lui Carol al II—lea—sora lui Marlborough accepta sã fie (numai) amanta fratelui regelui.

Ross despre fam. Mitford. Romanele lui Nancy M..

Mâncarea. Ed.. Verso—uri. Marţi—4 dim.—6 dim..

Salatã. Pui. Patiseria. Geografia. Berea. P., indiciul.

Dacã nu e, de fapt, o idee, reminiscenţa nu e nimic pe lângã senzaţie—şi e mai bine sã înregistrezi senzaţii, direct, nu reminiscenţe, care—s fãrã noimã. Senzaţia—şi are propria sintaxã.

Amestecul de rãutate, josnicie—servilism, ticãloşie, etc., şi demenţã, labilitate de orice fel, plus prostie—urâţenia caracterului, calomnia, masochismul, complacerea, cedãrile, ipocrizia, faţada şi putreziciunea, spoiala. Ce e pe dinãuntru. Adevãrul maximei despre înfãţişare. (Întâi i—am crezut pe ei—şi erau, de fapt, mai proşti decât mine—şi, apoi, îmi acordau epitete, voalat—la 6 l. dupã ce avusesem întâia oarã aceeaşi impresie, probabil corectã.)
Caracterul de o urâţenie rarã—rãutate, josnicie, demenţã—josnicia de a mã calomnia—caracterul hidos. Sfruntarea de a mã calomnia, ca şi cum spusa aceea era credibilã, ca şi cum putea fi crezutã.

Trãsãturile peisajului sunt acelea ale minţii care îl priveşte—trecând pe aceleaşi strãzi, prin aceleaşi cartiere, în rãcoarea lui august şi în canicula lui iulie, peisajul era diferit, arãta altfel—mintea era altfel. Meteorologia defineşte geografia; la fel, mergând în aceleaşi locuri la mijlocul verii, şi în gerul lui dec. şi ian., impresia a diferit. Trãsãturile peisajului sunt psihice; geografia e psihicã.

Deosebirea dintre artã şi surogat e testabilã, experimentabilã.

Psitacismul neîncrederii în apuseni, în ortodocşii vestici, în convertiţii occidentali—‘dilueazã’, etc.—clişeul prins lãutãreşte, preluat ca poncif.

Funcţia ‘no.’—utilitatea. Cãuşul. Semnificaţia tabelului. Vârsta. Alineate& eseuri& la 16 l.—formate& articole polemice. Articole—m. m. ….
Rezumate. Nuvele. Antologii.
Chestionarul. Antologii.
Blonda aparte.
Afganul.
Gestionarea& formatul …& vârsta. Policele. Blonda aparte. Antologii. Degetul—la o s..

Risipirea fricilor. Impresionabilitatea extremã. Recapitulam fricile—pe ale copilãriei—Bolintineanu, portretul romancierei cehe, poloneza—atmosfera de superstiţie, de frici, de terori—mai exista în ’97.

Aveau sã treacã 2 ½ ani pânã sã o întâlnesc.

Supranaturalul nu înseamnã evenimente bizare, nici schimbarea cursului naturii, nici intervenţii magice. Nu aceasta e prezenţa supranaturalului—nu ceva simţit, ci o semnificaţie trãitã.

Stilizarea narativã a policierurilor.

Frica şi prudenţa, dialectica fricii/ nepãsãrii, şi a prudenţei, agerimii—de fapt, frica, perspectiva iminenţei, chiar panica, îndemnau la nepãsare, la bruscheţe, la neglijenţã, delãsare, abandon—chiar la distructivitatea frustrãrii, furiei, inutilitãţii abrupte—şi la imprudenţã. Adicã—‘De—acum nu—mi mai pasã, nu mai conteazã—şi—aşa …’—ba chiar ciuda, furia, tentaţia distructivitãţii, a defulãrii, a pângãririi intenţionate, vrute—tot ca autoagresivitate şi trãire a neputinţei.

Numai schitul, şi italianul, spartanul, uniatul, ‘ambele firi’—la 15 l.—iar bizantinologul e dispãrut, radiat—ca alternativã la ‘hoinãrelile’ rãsãritene—şi încã o datã, acum, l—am omis pe acelaşi politolog reformat, însã eclectic.

Afganul, Gr., H., K.—istoria, ‘altruismul noroios’ stângist—înglodat, ar fi cuvântul, gloduros.
4 x BW—toana, vremelnic& ≠& despre cinema—aleea—tel.—ecranizarea, romanul, berea& GF, formatul lax& justeţea percepţiei, formulatã un pic aiurea&.
Girul.

4 ½ dim.—reformatul—chiar a doua omitere—scurtãtura—abia azi: paleta—boala, etc.—5 dim..

Reformatul Koyzis are nişte postãri bune despre Brubek, Strauss şi straussieni, ‘Hristos rãstignit a doua oarã’, cinemaul lui Wise cu muzica lui Herrmann, normele dezvoltãrii istorice la Dooyeweerd, acuarelele lui Beatrix Potter, teologia rugãciunii a lui S. H. Wilson, iar câteodatã articole (Zaleski). Deasemeni, reformatul are postãri şi despre cauzele apostaziei/ abjurãrii, gratitudinea faţã de baptişti, tradiţia liturgicã luteranã, benzi desenate.
E fiul unui cipriot.

Aferatul& reformatul, omiteri—chiar azi; rãspântia. Gestul, funcţia. Bruscheţea—uşor derapaj. Postãri& calvinistul citat—un alt elveţian.

Împotriva reformatului, neurochimia corecteazã iluzii.

Docilitatea. Boala, ticãloşia, docilitatea, complacerea, cedãri. Diferenţa, limbajul. Cloaca.

Prozã—eseiştii autohtoni—ed.—subiectul—‘pag.’—subiectul, ca ocazie a prozei.

Necurãţia, defectul se ascund în premise, nu în demonstraţii; argumentele sunt coerente—însã premisele, postulatele sunt discutabile, şubrede.

Psihologia artei—şi o teorie psihologicã, nu numai atentã la psihologie—a esteticului, se gãsesc la filozoful Chartier. Acesta gândea arta în termenii beneficiului moral, şi ai sanogenezei.

Banalizarea cinemaului—şi posibilitãţile tehnice—socialul—nevoia—recomandãrile, girul altora—egalii. Trei laturi—banalizarea, posibilitãţile noi, socialul—nevoia moderatã.

Englezul—cf. azi (joi).

Dupã cafea—dum. dim., marţi seara, joi dim..

Scâlcierea. Semnificaţia mutã. Trãirea neformulatã, mutã.

Evreul argentinian pãrea sã fi simţit într—adevãr bucuria cinemaului—ca bucurie a naraţiunii. Obiecţiile lui la adresa neverosimilitãţii, etc., sunt deplasate şi rãuvoitoare, nesemnificative.
Gazetãria interbelicã; eseistica. ‘88& ‘96& rev.—delãsarea, lezant.

Tarabe. Paleta—articole …. Tipar. Tiparul. Aleea. Maria. Miros. Mail. Falus. Ceea ce a fost de naturã sã schimbe.

Puţinãtatea—intenţii, clivarea—momente (Demme, etc.)—a împãrţi.

3 x articole—cinema, CDC, a livra—despre …--ca format.

Adesea, parodicul nu epuizeazã conţinutul estetic, real; existã şi parodie, însã o operã nu se reduce la asta—şi vin minte Ariosto plus Cervantes.

La 3 z.—strunga, la 2 s., la 12 z. (V), la 6 z. (VI), la 6 l. (VII); primele şase postãri de cinema—în 35 de z..

Orãtãniile babei—slugoii, argaţii—slugile sunt cele care pãlmuiesc. Iniţiativa palmei, a scatoalcei. Impresia de orãtãnii scoase din minţi.

La Monda îmi displãcuse tonul mohorât, mizantrop, coclit, strepezeala, fierea. Impresia distinctã era aceea de mizantropie şi strepezire. Contrazicea bonomia inteligentã, lejerã, raţionalã. Credulitatea nu e bunã, macinã mintea; nici mizantropia. Credulul va sfârşi prin a ajunge mizantrop, urâtor de oameni—şi urât acestora. La Monda am gãsit întãrâtarea mizantropului, pornirea, fierea, vehemenţa, vindicativitatea posomorâtã. Aceasta e impresia mea, în termeni umani, despre autorul lui ‘Trubendal’—romanul e zugrãvit în culorile posomorâte, terne ale mizantropiei şi neplãcerii, acrelii. Nu e o companie pe care s—o mai cãutãm.

Un prânz cu salatã de roşii, un pui fript, vin sec roşu.

Cât e de deplasatã hlizeala pascalã, hlizeala festivã ipocritã. ‘Bucuria pascalã’ ar trebui sã fie sublinierea festivã a unei bucurii de tot anul—e vorba despre un eveniment întâmplat o datã.

Bucuria, nu neapãrat umilã, a almanahurilor.

O posibilitate spiritualã, nu magicã.

Sfruntarea, neruşinarea şnapanilor religioşi.

‘No.’—ca alternativã la penuria noului.

Joi dim.—3 s.—anotimpuri—şatena decoltatã\ ed.—raft—citit, mintea—ed., mâncarea—salatã& pui—piaţã. ’88. Identitatea.

Erau autori, opere, de la care primeam impresii fie dureroase, apãsãtoare—fie împovãrãtoare —ambele, traduse prompt somatic—gradând apãsarea şi împovãrarea.

Empiricul.

Ieri, joi—pizzele şi halbele cu bere.

Lumina necreatã scânteiazã mai limpede în fiinţa mai raţionalã.

Lucruri abstracte—sau iluzorii, vs. ca rezultat, empiricul, prezentul.

Reminiscenţa nu are semnificaţie, decât dacã face parte dintr—un raţionament; pe când prezentul, empiricul, au valoare autonomã, înregistrarea lor redã ceva. Cu alte cuvinte, reminiscenţa e irelevantã, pe când prezentul, ceea ce e prezent, nu.

Din ultimii 7 ½ ani, 4 ½ au fost de apatie intelectualã, de delãsare şi torpoare—abia 3 au fost de deznãrãvire. Standardul intelectual şi mintal autopropus, şi cuvenit, meritat, necesitã, face necesare ajustãri.
Ceea ce mi se pãruse a fi superflu, nu era.

A îşi propune eforturi titanice menite sã paralizeze voinţa, sã blocheze acţiunea, e o formã de rea credinţã.

Am cãzut pradã de timpuriu farmecelor îndoielnice ale poeziei lui Coşbuc, pe care nu mã mai sãturam s—o citesc cu glas tare.

Rãutatea tontului—mãrginita, imbecila care are, în fine, pe cine asupri, faţã de cine—şi da talente …. Izmenirea jalnicã a semioligofrenei care îşi dã talente—diagnostice, pedagogice, terapeutice.