Atât Pitol cât şi personajul sãu, de la Estrella, sunt mari povestitori, aşadar avem de—a face cu un paradox, de efect scontat—dublul paradox al descrierilor fãcute atât romanului, cât şi monologului avocatului, numaidecât dezminţite, fiind acela cã Pitol e povestitorul care e, cu toate cã îşi denumeşte romanul ‘vorbe’—iar monologul lui de la Estrella, un naiv incurabil, înduioşãtor şi delicios, aratã o eficienţã retoricã implacabilã, captiveazã numaidecât, e luxuriant şi impecabil condus—aşadar, ceea ce spune Sergio Pitol despre romanul lui: ‘vorbe’, şi naratorul, despre tiradele lui de la Estrella, e fals—la urma urmei, e numai o convenţie, un procedeu retoric, niciun scriitor care se respectã nu îşi permite vreodatã sã fie cu adevãrat naturalist în privinţa banalitãţii sau a fadorii—cu toate cã unii americani postbelici au fost acuzaţi de aşa ceva; verva şi precizia îi dau acestei proze o sapiditate de necrezut.
Încã mai important pare faptul cã Sergio Pitol e un umorist neegalat; ‘Îmblânzirea …’ e un poem dramatic umoristic de o forţã neobişnuitã.
De la Estrella e un naiv demoniac, hibrid deconcertant, cu rãbufnirea permanentã a unei avariţii monumentale.
Oblic, Pitol reuşeşte sã dea o idee despre ce înseamnã interesul pentru literatura unui autor—luând cazul scrierii gogoliene care unora le apare drept idilã, altora drept satirã—apologie sau ridiculizare. Se simte cã enunţurile critice din acest roman nu sunt de umpluturã. Creaţia literarã a lui Gogol are patru clase—basmele timpurii, romanul, nuvelele majore, şi teatrul—cãrora li se adaugã erminia; la cinã, slavista discutã despre basme. Marietta spune cã ‘în aceste povestiri ucrainene nu numai cã deja se putea întrezãri în germene autorul prodigios […], dar […] în sine aceste nuvele erau nişte mici capodopere’.
Spre deosebire de imbecilii evocaţi în prolog, de la Estrella chiar are, la început, lucruri interesante de spus despre Gogol, atâta vreme, de fapt, cât povesteşte ceea ce le—a spus Marietta la cinã (deoarece propria lui ‘contribuţie criticã’ e de o sãrãcie şi fadoare descurajante şi ţine de o altã secvenţã—aceea a inadvertenţelor deliberate, a sublinierii tendenţiozitãţii discursului avocatului); în mod ironic, tocmai aceastã parte a monologului sãu nu îi intereseazã pe cei cinci Millares, în aceeaşi logicã a disclaimerului ironic, apelând la un procedeu retoric similar—‘consideraţiile lui asupra autorului rus îi plictisiserã!’.
Ceea ce e subliniat astfel e cã romanul e scânteietor scris, monologul lui de la Estrella—fascinant, erudiţia lui literarã—îmbietoare şi capabilã sã inspire—asta, bineînţeles, înainte sã treacã la înfãţişarea teoriei lui, a explicãrii operei gogoliene.
Grilele critice nu fac decât sã reflecte personalitatea proponenţilor—în cazul de faţã, monomania lor.
De la Estrella, avar, naiv, psihotic, inepuizabil ca meschinãrie şi josnicie,
Ceva gogolian existã în microromanul lui Pitol—care prezintã ceea ce am putea numi un interes gogolian. E vorba despre dinamica internã—dramaticã şi narativã—ca prezenţe şi ca agenţi—a personajelor. Personajele lui Pitol au prodigioasa vitalitate gogolianã, halucinantã, surplusul acela de vehemenţã vitalã—proprie şi carnavalescului dostoievskian, sau momentelor carnavaleşti ale rusului—caricatura care procedeazã nu prin abstractizare, ci prin exagerare, prin îngroşare—mai bine zis, e forjare, exagerare fãrã abstractizare, amplificare purã. (În romanul mexicanului, Gogol e numit … rus—ceea ce nu a fost.) Blurb—urile ‘Îmblânzirii …’ sugereazã un roman abstrus, însã cartea e, la prima vedere, un festin umoristic, o celebrare umoristicã netãgãduibilã.
Din parascoveniile debitate de Marietta, unele sunt voalate—spartanilor le plãcea mâncarea bunã, altele, evidente—curãţenia proverbialã a oraşelor mexicane.
Romanul umoristic al lui Pitol are o dinamicã desãvârşitã. Forma ‘Îmblânzirii …’ e dramaticã, digresivã şi eseisticã.
Pitol e aproape octogenar, şi un intelectual cosmopolit; a activat ca diplomat în Europa şi Asia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu