Imaginea nu trebuie sã videze limbajul, expresia verbalã. Prefer sã le descriu, atât cât pot, sã utilizez cuvinte, decât sã le fotografiez—ceea ce ar fi zadarnic şi inept, irelevant. Nu trebuie fotografiat ceea ce poate fi—sau mãcar meritã sã fie—descris. E o abdicare. Şi nu doar atât—însã fotografia spoliazã limbajul, îi ia forţa, îl diminuã.
Limbajul verbal nu e, astfel, completat, sau întregit—ci suplinit—şi uzurpat. Las cuvintelor forţa lor—şi am încredere în capacitatea lor de a descrie, de a defini, de a trasa …. E ceva ce numai ele fac atât de iscusit.

Vin.—îngheţatã, zacusca predilectã, icetea, cafele, berea.

Moralitatea nu impune, nu constrânge.

Inconfundabila fizionomie de grobianã, amprenta de grobianism soios, râtul.

Cele patru neveste ale lui Lynch. Cu a doua soţie a fost însurat zece ani—cu a treia, relaţia a durat vreo cincisprezece ani.

Ei gândesc numai în termeni de studiouri, nu de regizori.

‘92& Hawks, Demme, etc.. Farmecul e altceva decât analizabilul.
’88. Firea. ’96—viziunile.

Lynch şi Frost şi—au început serialul de la o imagine—aceea a cadavrului. Primul avusese şansa sã regizeze ‘Jedi’.

Azi (sb.)—Travolta (‘Pelham …’), Gibson, MacGregor& Polanski (‘Scenaristul’)—cred cã şi ‘Aviatorul’. Apatia—28 ½ l..

Simmel îşi numea digresiunile savante, excursuri.

La 4 z., întrezãrirea (luni\ joi).

Istorie—vrafuri& tarabe. Vrut. Vârsta. Vremea. Ca artã. Tãios. Poezia. Prompt. A para.
Rãbojul. Mâncarea. Alocarea& …. Vin.—mail, muzica, blogul, …. Sb.—istorie, autoarea, vademecumul, citit, mail. Hiatul. Falus.
Rãbojul. Tempo. Tonus. Istorie—cf. vin.. Tempo. Dinamica de vin.. Alocarea& …. Rãbojul. Impactul, stressul. Mãcar sã …. Douã copile. Cumpãt. Falus. Mail. Istorie& autoarea& citit& cinema …& falus& mail. Împleticit. Factori. Mintea, cafeaua, citit, hiat. Împleticit.
Alineate.
Comedii.
Ceea ce eu numeam ‘dinamica comediei’ în ‘Maddie …’, structura dramaticã, era screwball—ul.

Existã mãcar patru lucruri utile în articolul despre serial—revoluţionarea cinematografiei TV, inaugurarea calofiliei—dickensianismul revendicat—‘Peyton …’ ca inspiraţie—

Gândite ca referitoare la actriţe.
Alineate.
Fenotipul. ‘45’. Bascularea. Portretul, chipul. Rocada. Sfatul. Medicii. Comedii& blogul—istoricul& mail. Falus. Mail. Hiatul. Înviorarea …. Fenotipul. Alineate. Istorie—vrafuri& tarabe. …. Istorie—cf. vin..

Kelley Ross are câteva alineate despre epicureii moderni—în a doua notã a pag. despre filozofia elenisticã. Începe cu Burton, drept epicureul apusean modern cel mai timpuriu.

‘Dna. Bovary’, observã BW, e un studiu, nu are esenţã liricã, e pedestru, prozaic.

Romancierii obişnuiţi.

În privinţa vieţii, eu jucam bine, însã jocul nu merita jucat.

Gãsesc la Kelley Ross o frazã armonioasã despre convingerea comunã a lui Hayek şi Hume. Privit aşa, înţeles aşa şi trãit aşa, scepticismul humean nu mai apare ca fiind colţuros, agresiv, pornit şi ostil, ci, dimpotrivã, uman—o formã de moderaţie bonomã, de raţionalitate limpede. Scepticismul acesta iluminist e, în general, portretizat ca sardonic, maliţios şi ricanant; comparaţia schiţatã de Ross sugereazã cã nu e.

Acel gust desãvârşit, care îl preferã pe Brunner, lui Barth—totul e sã vezi ierarhii, trepte, nu poli—sã nu iubeşti unele lucruri împotriva altora, nu fanatismul e remediul împotriva eclectismului, exclusivismul e un nãrav. Mintea ierarhizeazã, nu polarizeazã—şi, nu o datã, substratul unei dihotomii, al unei polarizãri, e o gradare. Trebuie perceputã gradarea lucrurilor, nu opoziţia lor unele faţã de altele.

Îmbietorul enciclopedism necesar sociologilor, cunoaşterea atotcuprinzãtoare a ştiinţei societãţii.

Cu trecerea timpului, bucuria umilã şi certã pe care unii—ca Watson şi Grost—o pot gãsi în scrierile lui Asimov a ajuns sã mi se parã mai degrabã emoţionantã—şi simpaticã—decât revoltãtoare. Ceva, în mine, consunã. Nu o împãrtãşesc, însã îmi place.

Cele patru comentarii—Ross are comentarii la scripturile asiatice—‘Gita’ şi ‘Tao’—şi la dialogurile platoniciene.

Anvergura.

Îmi amintesc vara de când aveam 27 de ani—vremea, Anca, antologia sovieticã şi romanul—era înainte de a fi descoperit listele anuale americane, ‘Imperiul …’, coapsele rãcoroase.

Problema frumuseţii în sine e falsã, fiindcã frumuseţea e un aspect al realitãţii—ca atare, estetica e o subdisciplinã a metafizicii, adicã studiazã unul din aspectele realitãţii—fãrã a—l izola în mod artificial, transformându—l în ceva abstract, neempiric şi, ca atare, repugnant. Chestiunea e aceea a realitãţii—nu a frumuseţii, care, fiind numai un aspect, nu poate fi înţeleasã în izolare, sau prin abstragere. Existã realitatea, întregul—iar frumuseţea e un aspect al acestuia. Îşi pierde înţelesul dacã e izolatã. Nu e un ordin distinct al realului.

O carte e un receptacol, un vas, o ocazie de a vorbi despre diferite lucruri—unele şi de dincolo de ea.

Se poate ca, dacã Adam şi Noe ţin de mit, dacã Moise şi Solomon, Samson şi David, ţin de legendã, Estera şi Iudita sã fie, ca şi Iona, independente de tradiţiile populare, sã fie creaţii literare culte, fãrã origini în folclorul evreiesc. Existã, vreau sã spun, trei clase de personaje veterotestamentare—acelea mitice, care ţin de mit, strãbunii mitici, fãcând parte din mituri—acelea legendare şi istoric legendare—şi acelea apãrute într—o culturã literarã scrisã. Legenda e istorie estompatã, istorie transfiguratã folcloric, irizatã de folclor. Însã personajele care ţin de mit trebuie raportate la condiţia mitului—universalul, nelocalul. Mitul explicã condiţia umanã generalã, nu pe aceea naţionalã, etnicã, circumscrisã istoric—şi, desigur, nu numai condiţia umanã, ci şi cosmicã şi general—creaturalã. De la strãmoşul Avraam, pãrãsim sfera miticului, pãtrundem în legendar.

De temut sunt nu cochetele, ci şleampetele, hârlavele, anostele fizionomii de moluscã, de ploşniţã, de pasãre de ogradã—de orãtanie.

Steyn. Reformatul& englezul.

Eseuri, cinema, prezentul, vârsta, empiricul, aleea,

Lucrurile trebuie gradate, nu contrapuse.

Scena turnului catedralei londoneze. Titlul inadecvat.

Banalitatea fragmentului despre mormântul regilor Prusiei.

Popper despre Nelson.

Discuţia despre Hayek.

Tarabe—la 11 z.& la 4 z.. Dezmorţirea. Ca socializare, înviorare. Policieruri& trad. Dnei. Şora, memorialista ternã—rev..

Intenţia joyceanã—prezentul, cotidianul—a pastişei romanului chinezesc medieval.

Horguelin—Ross& Sandlin. Reformatul& englezul. Ross publicã, amintind un pic de Sandlin, studii despre filme—studii minuţioase, analize—Sandlin publicând articole.

În pofida diverselor teribilisme cioraniene, aşa de deplasate, statul cu nasul în cãrţi nu e cel mai rãu lucru pe care—l poate face cineva—inclusiv la tinereţe.

Recunosc, intuitiv, cã existã ceva respectabil la Ross, ceva vrednic de respect, şi care chiar îl impune.

Aspiraţia eliadescã, însumarea aptitudinilor.

Sunt un socialist antibolşevic—indiscutabil socialist, indiscutabil anti—leninist.

Când mãrturisesc cã ‘încã mã caut pe mine însumi’, nu subînţeleg cã aş cãuta un şablon, un tipar preformat—o identitate profesionalã, etc.. Nu acesta e sensul organic al cãutãrii de sine—ci eşecul ei.

6/ 10—a scrie, zece ore, despre ceea ce am citit—şase ore. Disproporţia. Însã ‘soluţia’ mea e nu epigonismul, aservirea, ipocrizia faţã de mine însumi mai întâi—ci originalitatea.

Principiile epistemologice friesiene. Ross îi e superior lui Sandlin. Beţia cu bere.

Gnenealogia schiţatã—probitatea filozoficã şi general—intelectualã: Fries—Nelson.

Poziţia humeanã are un adevãr uman, o rezonanţã umanã, ireductibilã fie la temperamentul combativ, fie la ceva abstract.

Scolasticii sunt augustinieni—atât cât e nevoie. Perspectiva anistoricã, absolutismul anistoric.

Avantajul evoluţionar al simţului echitãţii.

Meteodependenţa.

Ceea ce numai împovãreazã mintea, fãrã a o şi instrui—de ex., scientismele.

Sucelile marilor filozofi, toanele şi prejudecãţile lor patente, lãfãite, sunt realitãţi neconvenabile, deranjante.

Marţi dim., dupã o crizã dureroasã dentarã, citesc paginile de anunţuri ale unui ziar local de acum 1 ¾ ani. Aşa mi—am amintit stagiile de pediatrie—modulele care urmeazã—manualul de francezã—bibl.—iubirea—rezidentele—noul, ziarele. E de—abia aug..

Din tot ceea ce am citit în ultima vreme, marcant rãmâne un alineat despre stilul cinematografic al lui ‘Peaks’—asentimentul lui P. conteazã mai puţin, câtã vreme e vorba despre un om care gusta ‘Zona …’ afro—americanã, barbaria aceea anostã, ternã, de o banalitate strivitoare. ‘Peaks’ a înnobilat, se spune, televiziunea, a rafinat—o, a emancipat—o.

Ca o super—pizdã; deosebirea fiind aceea dintre super—pizdã, care are anvergurã sexualã, şi pizduţã, care solicitã sexualitatea de rutinã.

4 x tarabe—ed., iun.—iun., şi gratitud.—iul.—aug..

Ideea de roman—Jonquet, ‘Morel’—‘din nou’, originalitatea.

Eleganţa denumeşte rezultatul, nu strãdania.

Absenţa alineatelor, la Horguelin—când scrie despre ‘Morel’, sau despre ecranizarea nouã a ‘Cârtiţei’—lipsesc alineatele, n—are paragrafe, postarea e

Principiile morale nu sunt principii magice; acţiunea moralã—de ex., erodarea—nu e o lucrare magicã.