joi, 23 august 2012

Natura erotismului





Natura erotismului





Sexualitatea umanã antreneazã cu ea nevoi fundamentale profunde, aspiraţii fiinţiale (ca aceea de comuniune în intimitate, de comuniune care separã de strãini). Ea poartã cu sine mai mult decât înfãţişeazã—e potenţarea intimitãţii, concavitatea. Aceasta e spiritualitatea epitalamului, înţelesul vocaţiei matrimoniale. În erotism e schiţat mai mult decât percep în mod obişnuit muritorii; promisiunile erotismului, ceea ce e de—abia schiţat, vag întrezãrit, poate rãmâne—sau, cel mai adesea, rãmâne—neîndeplinit, dar anvergura lui umanã întrece cu mult ceea ce e observabil în mod obişnuit.
Nu existã erotism asexuat, nesenzual, cast; fiind mai mult decât sexualitatea de rutinã, erotismul o presupune. Relaţia castã nu e de naturã eroticã; nu mã refer, aici, la constrângeri impuse de circumstanţe, etc.. Castitatea exclude erotismul.
Nu înseamnã cã aceste aspiraţii le vedem realizate, de regulã, în erotism. Pot fi fãgãduinţe fãrã îndeplinire.
Poate sã survinã chiar o uitare incomensurabilã a acestor aspiraţii fiinţiale, a acestor nevoi profunde—o jugulare timpurie. Virtualitãţile erotismului pot rãmâne neîndeplinite, sau aspiraţiile se pot zdrobi de granitul substanţei morale degradate şi pervertite. Cine nu—şi susţine aspiraţiile ca atare, va urma sã susţinã formele lor degradate şi monstruoase.
Comportamentele acestea umane schiţeazã o ‘imanenţã mai înaltã’, însã pot fi reprimate şi înãbuşite.

Un comentariu: