miercuri, 8 august 2012

În cãutarea aurului lui Rommel, etc.






În cãutarea aurului lui Rommel, etc.





‘Rãzbunare la Paris’ (titlul face aluzie la subiectul corsican) e romanul cu oracolul şi comoara lui Napoleon, comoara lui Rommel, finanţiştii veroşi asociaţi în ‘Clubul de la Paris’, evreul danez care vrea sã rãzbune moartea fiului. Romanul, al cincilea din cele cu Malone, începe interesant, într—o atmosferã de egiptologie napoleonianã, etc., Institutul Egiptean, şi cu denunţarea camãtei evreieşti—şi nu numai—în epigrafele preliminare; acţiunea demareazã pe mai multe piste—anticarul din capitala danezã, Lordul din Corsica, şi afacerista veroasã—pe jumãtate corsicanã. Când am în mâini un roman de suspans, ca acesta, mã gândesc cã e o carte care le—ar fi plãcut bunicii mele, lui Stevenson, filozofului Chartier—care nu credeau cã bucuria datã de literatura popularã necesitã abdicarea de la gust, capitularea esteticã, sau dezicerea de inteligenţã—şi cãutau ceva care sã corespundã ideii lor.
Comoara africanã a lui Rommel, oracolul lui Bonaparte, cuceritorii europeni ai Africii, evreul producãtor de sticlãrie, comoara legendarã a Împãratului, sunt numai câteva din ingredientele acestei aventuri internaţionale. ‘Erudiţia istoricã’, lejerã—v. apostatul fost benedictin, etc., lucruri pescuite din ghiduri turistice—poate amuza. Pentru cine cautã originalitate, n—o va gãsi; dimpotrivã, romanul lui Steve Berry e respectarea precisã a unei reţete. Însã subiectul, bine redactat, de fapt—redactarea acestui subiect, propulseazã aventura.
Cãutãrile de comori îmi amintesc de Lupin—‘acul gãurit’, scobit—‘comoara regilor Franţei’; s—ar putea chiar ca acea capodoperã a lui Leblanc sã fie precursoarea thrillerurilor mai noi despre comori. Însã înaintea lui Leblanc—şi chiar mai aproape de tiparul ‘Rãzbunãrii …’, a fost Féval, cu misterele lui urbane—societãţi secrete de conspiratori, etc..
Suspansul e o categorie literarã superioarã misterului—fiindcã e polifonic, şi capabil sã ofere o plãcere mai înaltã, mai variatã şi mai intensã. Misterul numai contribuie la suspans.
Americanul Malone e un fost luptãtor antiterorist, jurist, bibliofil, cu memorie fotograficã.

Deocamdatã, Steve Berry mai are nevoie sã fie recomandat; însã livreazã aventurã la un nivel excelent, pentru cei cãrora le plac thrillerurile de anvergurã, la scarã internaţionalã. ‘Rãzbunare la Paris’ e o lecturã estivalã.
Pentru cine vrea sã vadã ce literaturã de aventuri se scrie azi, Berry e un autor girat, recomandat de cãtre Child—el însuşi unul din marii autori de thrilleruri—o spun toţi.


Steve Berry, ‘Rãzbunare la Paris’

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu