Sb., ascult un scurt interviu cu Hartwell (despre romanul cu piraţi al lui Wolfe). Apoi, emisiunea cu Arhiep. Williams (III), Arhiep. care are o voce extraordinarã, un timbru limpede. Transmite o impresie de inteligenţã şi de relaxare.
Ceea ce îi vorbeşte inimii.

Rockeri& sefişti.

Oamenii pe care mi—a fãcut bine sã îi ascult—evreul argentinian, primatul anglicanilor.

Evreul canadez şi sloganurile punk.

Cele şase subiecte literare—şase romane.

Apoi, emisiunea cu Dna. Bedford (IV). Apoi, Nyman (V). Apoi, McEwan (VI).

‘Petrecerea …’ şi ‘acidul’.

(Douã trupe cu ‘petrecere’, şi douã cu ‘acid’.)

Am fãcut o subselecţie în selecţia pentru bãrbaţii singuri, a evreului canadez—Wobble, Nails, Therapy?, New O., Quicksand.
Schnauss, Beck, The Kinks.
P. Jam.
Gore.
Diamond, Cash.
Cantrell, Russell, Groundhogs, Illinois, Cursive, Days ….

Jurnale, Rousseau, Barrès, vârsta, omiterea, mãrturia. Gide e, faţã de Barrès, ca Eliade faţã de NI (sau chiar Nae I.; penibilul prevalãrii celor speriaţi de lucruri banale şi contribuţii filozofice iluzorii); Maurras pentru Eliot, Boutang, Lacan—literarul. Pierderile de memorie.
Existenţa fetelor calme& fetele Romei, nenecesarul.

Viaţa e ceva serios, însã nu şi important. Nihilismul îndreptãţit.

Ceea ce simbolizeazã bucuria pierdutã—şi interdicţia implacabilã, frustrarea. Scriind despre sloganurile punk, evreul canadez se referea tocmai la deosebirea dintre tematica personalã a versurilor —şi aceea publicã.

Am cãutat toatã viaţa ceva care sã înlocuiascã cartea aceea labirinticã pentru copii, pe care o citeam când aveam 7 ani—simbol al fericirii. Pentru mine, fericirea timpurie era o tipãriturã.
Catalogul acela cu videocasete nemţeşti, în primãvara lui ’91—visarea; reveria, cum aveam sã spun.

Fericirea tangibilã—şi aceea intangibilã, interzisã.

Psihologii& ca despre LW (formatul)& malaezianul, Ep.& analize, remarci& Kojève—ca despre LW: Horguelin.