Mã gândesc cã şi profeţia nu e decât tot psihoistorie, cursul cel mai plauzibil al evenimentelor, fãgaşul predictibil. Numai aşa, dacã ne reprezentãm profeţia ca pe psihoistorie, pot fi menţinute şi adevãrul profeţiei, şi libertatea, noutatea, libertatea ca noutate imprevizibilã. Mersul societãţilor, însã, se pare cã nu mai poate fi frânat. (Un teolog francez credea şi în ‘viitorul deschis’, neştiut, şi în valabilitatea profeţiilor.)
Profeţiile sunt valabile nu ca decizii, ca edicte, ca prestabilire—ca suveranitate a Lui Dumnezeu în ponosita istorie umanã—ci ca psihoistorie, ca intuire a direcţiei generale. (Aşa cã Asimov nu fãcea decât sã fie biblic—relua, reitera ideea biblicã a profeţiei.)
Nu e vorba deloc despre nihilism fatalist. Ideea psihoistoriei nu implicã nihilismul fatalist mai mult decât ideea profeţiei veterotestamentare—prezicerea mersului Imperiilor, etc.. E acelaşi lucru. Pe creştini, asta îi poate pune pe gânduri!

Slinul remarcat. Slinul, elveţianul cãlãtor& rebusistul. Nici nu pãrea de crezut cã întrebuinţarea e strict româneascã, şi întâmplãtoare.

Ca adnotãrile lui Gib la scrieri erotice.

Literaturã. Romane. Dietã. Subiectul. Gib.

Coperta lui ‘Mitty’.

Ceea ce percepe sufletul curãţit, pe cale de a se îndumnezei, e propria sa bunã funcţionare, aceasta e trãirea lui delicioasã şi limpede. El îşi trãieşte propriile calitãţi, nu pe ale harului necreat. Îşi simte funcţionarea armonioasã. Îşi ghiceşte adecvarea, situarea propice, urmarea normei. E despovãrarea de rãtãcire, lepãdarea identitãţii strãine.

Horguelin şi cetitorii sãi—cinemaul despre sãrãcie, strâmtorare.

Mondenii nu sunt mai falşi, mai artificiali, mai neaveniţi, decât evlavioşii.

Existã, câteodatã, un ton deprimat al Lui Iisus (lipsa cãpãtâiului, întristarea, neliniştea). Gândul cã era, uneori, un om deprimat, cunoştea depresia. În orice caz, nu era un om de o seninãtate impasibilã, placidã, neclintitã—ci, uneori, neliniştit, agitat, dezamãgit, etc.. Existã şi Iisus al trãirilor distimice. Cunoştea distimia. Idealul creştin de impasibilitate Îi era strãin. Nu era impasibil. Iisus nu trebuie dezumanizat; atâtea din cuvintele Lui, sau despre El, trebuie înţelese mai întâi în cheie umanã, mundanã.

Prefer sã discut subiecte literare, de artã, psihologie, istorie, în locul acelora ostentativ supranaturale.

Ideea suprarealismului e cã tocmai certitudinea face posibilã bufoneria; certitudinea subiacentã îngãduie jocul, poza, etc.. Într—un fel, tocmai fiindcã se simt oameni care n—au nevoie sã demonmstreze nimic, sã sublinieze nimic ….

Despre peisaje, naturã, îngrãdire, scrieri erotice.

Capitalul existenţei şi al gândirii.

Canadeza—şase cãrţi (Cole, Pinkwater, Wood, De La Pava, Haas, Pynchon).

Prezenţa harului e o semnificaţie, nu e resimţitã în vreun fel, nu e o suplimentare sensibilã, ceva dat ca trãire.

Horguelin—erotism, umor, anticipaţie, policieruri.

Vin.—fumat: 2—10 seara.

Subversivitatea bonomiei.

Polii—Gide. Gide şi atleţii literari. Chiar GC. PV.