Reluând, mai nou, citirea lui Grost, am gãsit lucruri mulţumitoare şi stimulante (analiza scrierilor lui Asimov, pagina despre policierurile pentru copii, analiza unei culegeri din ’29 a Dnei. Christie, cu adnotãri despre Freeman şi despre lecturile Dnei. Christie, Chesterton, Van Dine, Dickens şi intenţia ecranizãrii, scrisorile romancierei—ideea fiind cã nu prea ştim ce policieruri citise autoarea, şi ce admira) şi altele nemulţumitoare (remarci despre C. Smith, Ballard, Simak), moralismul omniprezent, neglijenţe (sumarul promite mai mult decât oferã paginile). Lui Grost îi place—poate mai mult decât lui Horguelin şi dublinezului—sã citeze şi analizeze prozã scurtã.
Scopul cititului e bucuria—iar bucuriile sunt personale, inefabile, nu coincid.