joi, 14 iunie 2012

Marotele tradiţionalismului

Marotele tradiţionalismului





Pentru tradiţionalişti, critica amorsatã de progresişti e nelealã, perdantã, lucrarea unor rataţi, masochişti, înşelaţi sau subversivi. E o fisiune autodistructivã, autodizolvantã. În realitate, e urmarea necesarã a unei muşamalizãri îndelungate, o ranã necesarã. Reacţionarii spun cã autocritica nu trebuie sã treacã în predanie. Însã trecutul de muşamalizãri o impune. Dacã autocritica li se pare prea tare, prea subliniatã, la fel trebuise sã li se parã şi triumfalismul aiuritor. Triumfalismul sfruntat scandalizeazã mai mult decât autocritica, şi e mai nociv. Au fost veacuri de triumfalism înverşunat, întãrâtat.
Escamotarea nu seveşte; purificarea cere o recunoaştere explicitã.

Tradiţionalismul, religia sentenţioşilor, trãieşte din specularea josnicã a nevoii de ceea ce Pannenberg numea ‘asigurãri stabilite’.
Paradoxul face ca tradiţionalismul sã ajungã echivalent cu religiozitatea. Stricteţea prejudecãţilor ţine loc de onoare.

Tradiţionalismul actual e, în genere, unul sãmãnãtorist, idilic, optimist cu privire la natura umanã, à la Gârleanu, populist—oamenii sunt, în esenţã şi în genere, cumsecade, raţionali, etc.. De aceea cred cã tradiţionalismul populist meritã un şut în dosul lui de primadonã desuetã. Tradiţionalismul religios lucreazã cu un model optimist al umanului—nu mai sunt ‘altarul şi tronul’, ci târgul cu inşi cumsecade, etc.. Tradiţionalism de opincari, infraideologici. Modelelor psiho—sociale pesimiste ale psihanalizei, materialismului dialectic, etc., conservatorismul a gãsit cu cale sã le rãspundã recurgând la o reprezentare populistã, idilicã, flatantã pentru orgoliul încoţopenit al ‘oamenilor de rând’. Asta e valabil în general pentru cei cu ‘sensibilitate religioasã’ (v. ‘Lotar’, Ep. Sigrist, chiar patrologul Gilbert). E o reprezentare liniştitoare şi reconfortantã a umanului, uşor sau accentuat idilicã.
La americani, e simpatia deplasatã pentru poezia târgurilor de provincie, ‘America provincialã’, tacticoasã şi bonomã. E ceva la antipodul reprezentãrii zise ‘gotice’ a sudiştilor. E flatarea agrarianã a banalitãţii provinciale. Sunt cei care preferã sã nu fi existat Loos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu